Foto acordare burse 1

UVT oferă 90.000 lei sub formă de burse celor mai buni doctoranzi ai săi 

2 NOIEMBRIE 2018

UVT oferă 90.000 lei sub formă de burse celor mai buni doctoranzi ai săi 

Universitatea de Vest din Timișoara nu este doar una dintre cele mai dinamice universități din România, ci și un magnet constant de talente și profesioniști. În urma unei competiții interne, 30 dintre doctoranzii universității au primit burse în valoare totală de 90.000 lei. Au participat la competiție peste 120 de cercetători din diferite domenii de studii doctorale (matematică, fizică, informatică, chimie, sociologie, psihologie, economie, filologie, muzică, teatru etc).

Resursele alocate burselor de cercetare provin din implementarea proiectului  „Cercetare de excelență în UVT prin susținerea și dezvoltarea centrelor de cercetare ale universității” coordonat de conf. dr. Mădălin Bunoiu, prorector UVT.

Aceste burse sunt menite, în primul rând, să marcheze simbolic recunoașterea preocupărilor pentru activitatea de cercetare și totodată vor facilita accesul acestora la surse de documentare, precum și la conferințe de calitate, oferindu-le oportunitatea de diseminare eficientă a rezultatelor pe care le au în cercetările lor” – Director CSUD al UVT, prof. dr. Otilia Hedeșan.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. dr. Marilen Pirtea, spune că susținerea performanței este o preocupare constantă a UVT: „Continuăm să investim în cercetare. De data aceasta, vizați sunt cei aflați la început de drum, la nivel de studii doctorale. Știm cât de greu și de costisitor poate fi să ai acces la cele mai noi surse de documentare și instrumente de perfecționare. Astfel, le acordăm celor mai buni dintre ei un impuls binemeritat prin astfel de burse”.

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email