Universitatea de Vest din Timişoara se regăseşte în două rankinguri internaționale academice, pe locuri de prestigiu la nivel internațional, între primele universități din România, rezultate de bun augur pentru deschiderea noului an universitar.
Rezultate ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects 2019
Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă şi în acest an în topul ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects cu subdomeniul fizică, ocupând prima poziţie la nivel național şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume).
În acest top sunt prezente doar cinci universităţi din România, dintre acestea, patru fiind membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti. La nivel mondial au fost ierarhizate mai mult de 4000 de universităţi din 86 de ţări din lume.
ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects 2019 clasifică universităţile din lume în 54 de subdomenii aferente a 5 domenii principale: ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale.
Universităţile din Consorțiul Universitaria sunt prezente în clasamentele realizate pentru domeniul științele naturii, subdomeniile fizică (Universitatea de Vest din Timișoara – top 301-400 și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 401-500), matematică (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 301-400 și Universitatea din București – top 301-400) științele pământului (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 401-500 și Universitatea din București – top 401-500) şi geografie (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 201-300 și Universitatea din București – top 201-300) şi pentru domeniul ştiinţe sociale, subdomeniile economie (Academia de Studii Economice din Bucureşti – top 201-300), administrarea afacerilor (Academia de Studii Economice din Bucureşti – top 201-300), management (Academia de Studii Economice din Bucureşti – top 401-500) și administrație publică (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 151-200).
Indicatorii de performanţă ai acestei clasificări se bazează pe performanţa academică obținută prin activitatea de cercetare ştiinţifică, pornind de la date disponibile la nivel internaţional din surse ca Web of Science şi InCites (ale Clarivate Analytics), studiul ShanghaiRanking’s Academic Excellence, Journal Impact Factor, perioada de referinţă fiind 2013-2017 pentru fiecare subdomeniu evaluat. Indicatorii de performanță sunt: PUB – numărul de publicaţii ale unei instituţii; CNCI – ponderea citărilor publicaţiilor unei instituţii; IC – numărul de publicații care au fost găsite cu cel puțin două țări diferite în adresele autorilor împărțite la numărul total de publicații; TOP – numărul de lucrări publicate în Top Journals şi AWARD – numărul personalului didactic al unei instituții care a câștigat un premiu semnificativ. Astfel, acești indicatori de performanţă măsoară producția ştiinţifică, calitatea cercetării, gradul de colaborare internațională, cercetarea de bună calitate și cele mai înalte recunoașteri academice.
Clasificarea ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects dezvoltată de Universitatea Jiao Tong Shanghai din China a fost publicată pentru prima oară în 2009 şi este una dintre cele mai bine cotate la nivel internaţional, reprezentând un punct de referinţă în strategiile unor universităţi care doresc să fie actori de nivel internaţional în mediul academic.
Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: http://www.shanghairanking.com/Shanghairanking-Subject-Rankings/index.html
Rezultate Center for World University Rankings (CWUR) 2019-2020
Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă pentru prima dată în clasificarea internaţională Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziţia 1260 la nivel mondial (din 2000 de universităţi) şi poziţia 5 la nivel naţional (din 13 universităţi).
CWUR măsoară performanța universităților pe baza a 7 indicatori de performanţă: calitatea educației (25%), inserţia profesională a absolvenților (25%), calitatea personalului academic (10%), performanța cercetării: rezultatele cercetării (10%), publicațiile de înaltă calitate (10%), influența cercetării (10%) şi citările (10%).
The Center for World University Rankings este o organizație de top, localizată în Emiratele Arabe Unite, care oferă consultanță politică, perspective strategice și servicii de consultanță guvernelor și universităților pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale și de cercetare. Începând cu anul 2012, CWUR publică singurul clasament care evaluează calitatea educației, inserţia profesională a absolvenților şi rezultatele cercetării, fără să se bazeze pe sondaje de opinie și pe informații raportate de universităţi.
În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente şi alte 3 universități membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Center for World University Rankings (CWUR) |
UVT |
UB |
UBB |
UAIC |
2019-2020 |
1260 |
955 |
881 |
1350 |
La cei 4 indicatori de performanţă ai ranking-ului au fost obţinute următoarele rezultate:
Center for World University Rankings (CWUR) 2019-2020 |
Quality of Education |
Alumni Employment |
Quality of Faculty |
Research Performance |
UVT |
– |
– |
– |
1215 |
UB |
419 |
– |
– |
918 |
UBB |
– |
– |
– |
844 |
UAIC |
– |
– |
– |
1299 |
Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: https://cwur.org/2019-2020.php
„Începem astăzi prima săptămână a noului an universitar, anunțând noi rezultate meritorii pe care UVT le înregistrează în două dintre rankingurile de prestigiu ale lumii academice. Este un început de an care aduce o frumoasă recunoaștere pentru munca profesorilor și cercetătorilor noștri, dar care ne și obligă pe viitor”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Material întocmit de către Departamentul pentru Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Universitară.