times-higher-education-rankings-ucla

UVT, între cele mai bune 1396 universităţi din 92 de ţări din lume

Universitatea de Vest din Timişoara se regăseşte între cele 9 instituţii de top din ţară (locul 3, alături de alte universităţi din România), și între cele 1396 universităţi de elită din lume (top 1001+ la nivel mondial), potrivit rezultatelor Times Higher Education World University Rankings pentru anul 2020, ale cărui rezultate noi au fost recent publicate. Anul acesta, UVT se poziționează cel mai bine la indicatorul de performanţă care măsoară perspectiva internaţională (International Outlook).

Ediţia cu numărul 16 a THE WUR a inclus în evaluare 1820 de universităţi din lume. Au fost excluse din analiză universităţile fără componentă de predare şi cu mai puțin de 1000 de publicații relevante între anii 2014 și 2018 (cu un minim de 150 pe an). Analiza include mai mult de 23.400 de jurnale indexate Scopus, 12.8 milioane de lucrări ştiinţifice (perioada 2014-2018) şi 77.4 milioane de citări (perioada 2014-2019) – date extrase din baza de date Scopus şi răspunsurile a peste 21.000 de reprezentanţi ai comunității academice internaţionale la sondajul anual al THE cu privire la reputația academică a universităţilor (datele de contact ale participanților la sondaj au fost selectate de Elsevier, iar răspunsurile obţinute în 2019 au fost combinate cu cele din 2018).

Acest ranking realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) încă din 2004 se concentrează pe excelența cercetării la scară globală, evaluând universităţile sub aspectul următoarelor 5 dimensiuni:

  1. activitatea de predare (30%),
  2. activitatea de cercetare (30%),
  3. impactul activităților de cercetare ca urmare a numărului de citări (30%),
  4. perspectiva internațională (7,5%) și
  5. transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic (2,5%).

În cadrul acestora regăsim următorii 13 indicatori de performanţă, cu valoarea atribuită în clasificarea generală: Reputation survey – 15%, Staff-to-student ratio – 4.5%, Doctorate-to-bachelor’s ratio – 2.25%, Doctorates awarded-to-academic staff ratio – 6%, Institutional income – 2.25%, Reputation survey – 18%, Research income – 6%, Research productivity – 6%, Citations (research influence) – 30%, International-to-domestic-student ratio – 2.5%, International-to-domestic-staff ratio – 2.5%, International collaboration – 2.5%, Industry income (Knowledge transfer) – 2.5%.

Alături de Universitatea de Vest din Timişoara, sunt prezente în acest ranking toate celelalte universităţi membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca,  Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

„Mă bucură că eforturile depuse și valoarea academică a comunității noastre sunt demonstrate pe deplin prin clasarea pe podiumul primelor trei universități din România. Acest rezultat nu este un premiu, nu este o gratificație, este o oglindă a devenirii noastre ca universitate europeană de top și un motiv în plus pentru a ne determina să performăm și să avansăm, ca universitate ce își urmează menirea prin dimensiunea educației, cercetării și a prezenței formatoare în viața comunității”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/2020/world-ranking

Material întocmit de către Departamentul pentru Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Universitară.

 

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email