Pe 19 octombrie 2019 va avea loc Campionatul Național de Ciclism în Tandem, organizat de Club Sportiv Tandem Arena în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și SightRunning.ro, cu ocazia Zilei Mondiale a Mobilității Persoanelor cu Deficiențe de Vedere.
La competiția sportivă vor participa aproximativ 50 de echipaje mixte, formate dintr-un pilot văzător și un copilot cu deficiențe de vedere, participanții venind din Timișoara, București, Arad, Cluj, Buzău, Târgu Frumos, de la școlile pentru copiii cu deficiențe de vedere. Piloții bicicletelor tandem sunt persoane recrutate din școlile de nevăzători, dar și voluntari.
Proiectul, derulat de Asociaţia Club Sportiv Tandem Arena, este finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
”Comunitatea UVT este solidară și incluzivă față de persoanele cu deficiențe de vedere, mai ales că sunt printre acestea copii și tineri. Ei apreciază și se bucură de mersul pe bicicleta tandem, iar acest campionat este o dovadă că prin sport încercăm să ne atingem obiectivul incluziunii”, declara rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.
Peste 300 de suporteri sunt așteptați la Campionatul Național de Ciclism în Tandem
Suporterii sunt așteptați să vină să încurajeze participanții sâmbătă, 19 octombrie, începând cu ora 09.00, la Stadionul Dan Păltinișanu, strada Aleea FC Ripensia, nr. 7.
Cele 50 de echipaje vor parcurge un traseu de cel puțin 20 de kilometri, traficul în zonă fiind restricționat pe perioada evenimentului.
Toate bicicletele tandem și echipamentele sportive ce au fost achiziționate pentru tabăra Tandem BikeFland au fost donate către școlile pentru copii cu deficiențe de vedere din țară. Astfel, peste 328 de elevi au acces pe tot parcursul anului la practicarea ciclismului, dobândind cunoștințele necesare unei vieți active. Aceleași biciclete vor fi folosite și la Campionatul Național de Ciclism în Tandem, fiecare echipaj având bicicleta cu care deja s-a antrenat pe timpul verii.
Pentru mai multe detalii despre proiect puteți acces pagina de Facebook a proiectului Tandem Arena, site-ul asociației www.asociatiatandem.ro sau www.instaredebine.ro
Clubul Sportiv Tandem Arena a fost înființat în anul 2013, cu scopul de a oferi oportunitatea persoanelor cu dizabilități de a practica activități sportive paralimpice. În cei 6 ani de activitate, Tandem Arena a organizat proiecte cu precădere pentru practicarea pedalatului în tandem și a înotului, precum Sportul pentru toți, School Bikes și Campionatul Național de Tandemuri cu impact în rândul populației cu deficiențe de vedere.
Scopul Clubului Tandem Arena pentru următorii ani este identificarea și pregătirea a cel puțin 2 echipaje de ciclism în tandem, pentru participarea la competițiile premergătoare Jocurilor Paralimpice din anul 2020 de la Tokyo și participarea la această competiție.