uvt1

Universitatea de Vest din Timișoara organizează ediţia a XVII-a a Cursului Naţional de Perfecţionare în Fizică Medicală

Colegiul Fizicienilor Medicali din România, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Fizică, organizează, în perioada 20-21 septembrie 2019, ediţia a XVII-a a Cursului Naţional de Perfecţionare în Fizică Medicală.

Colegiul Fizicienilor Medicali din Romania (CFMR) este organizația profesională natională de fizică medicală din Romania, recunoscută la nivel internațional de Organizația Internațională pentru Fizică Medicală (IOMP), Federația Europeană a Organizațiilor de Fizică Medicală (EFOMP) și Societatea Europeană de Radioterapie și Oncologie (ESTRO). La nivel național, CFMR este membru afiliat al Societății de Radiologie și Imagistică Medicală din România (SRIM). CFMR are ca scop promovarea, susţinerea şi supravegherea exercitării profesiei de fizician medical, pentru aplicarea legilor și regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de fizician medical și păstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieții sociale.

Invitatul special din acest an este dr. Marco Brambilla, Președintele Federației Europene a Organizațiilor pentru Fizica Medicală (EFOMP).

Ȋn cadrul Facultăţii de Fizică de la Universitatea de Vest din Timisoara, funcţionează din anul 2009 specializarea de Fizică medicală. De-a lungul timpului aici s-au format majoritatea specialiștilor în fizică medicală care activează în centrele de radioterapie și imagistică medicală din Timișoara.

UVT își propune să contribuie, prin specialiștii pe care-i formează, la dezvoltarea și consolidarea sistemului medical din România, în condiţiile în care progresele în tehnologia medicală se produc cu o viteză foarte mare și antrenează schimbări profunde în practicarea profesiei de fizician medical și a profesiilor asociate acesteia. Tranziţia catre o medicină modernă, aliniată la standardele ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană, presupune atât investiţii în infrastructura medicală cât și în pregatirea specialiștilor. Organizarea  Cursului Naţional de Perfecţionare în Fizică Medicală la UVT arată preocuparea noastră constantă de a conecta învăţământul cu mediul socio-economic”, menţionează rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

 

 

 

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email