uvtfrontnew

„Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” – un program de studii care cunoaște un succes real, creat de UVT pentru dascălii din preuniversitar

Universitatea de Vest din Timișoara a început, în data de 15 iunie 2020, programul de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă cu titlul „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” dedicat special formării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, util pentru creșterea abilităților necesare desfășurării activităților de predare-învățare-evaluare în regim online.

Într-o perioadă de doar doua săptămâni, parcursă de la anunțarea programului până la începerea acestuia, și-au exprimat opțiunea de participare și s-au înscris online un număr de 90 de cadre didactice, din 30 județe. Primele județe, după numărul de solicitări, sunt: Timiș – 17 solicitări, municipiul București – 8, Hunedoara – 7 și Vrancea 6, Argeș și Iași cu câte 5 solicitări.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, remarcă astăzi: „Iată că organizarea acestui program de studii postuniversitare răspunde unei necesități și unei cereri reale a pieței formării și dezvoltării profesionale, privind dezvoltarea capacităților cadrelor didactice din învățământul secundar și primar, orientat spre utilizarea de instrumente, tehnologii și resurse digitale pentru realizarea activităților de predare, învățare, evaluare online în general și în învățământul de tip e-learning. Ne bucurăm pentru că acest program de studii a venit în întâmpinarea așteptărilor dascălilor din preuniversitar, este un rezultat de etapă îmbucurător, care ne motivează pe mai departe către dezvoltarea acestui program de învățământ postuniversitar”.

Având în vedere perioada extrem de încărcată cu examene naționale (evaluarea națională pentru elevii claselor a 8-a, bacalaureatul pentru elevii claselor a 12-a, titularizări etc.), în final au urmat programul un număr de 68 de cadre didactice, care predau astfel:

  • la nivelul de învățământ liceal-49%, gimnazial-30%, primar-11%, altele–11% (postliceal, non-formal, universitar);
  • în școli din mediul rural-18%, din mediul urban-82%.

Cadrele didactice care au urmat programul, provin din 25 de județe, majoritar din județele Hunedoara, Timiș, municipiul București, Iași, Vrancea, Maramureș, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Mureș.

Pentru a oferi posibilitatea de participare la programul de studii postuniversitare pentru cât mai mulți dintre cei care s-au înscris, s-au format trei grupe, care au parcurs programa propusă pentru dezvoltarea de competențe cheie/transversale și specifice – stabilite prin documentul European Framework for Digital Competence of Educators (DigCompEdu), care particularizează competențele pentru educatori din Cadrul european al competențelor digitale cheie. Planul de învățământ al programului propus conține șase discipline, dintre care trei discipline vizează aspecte didactice și pedagogice ale activităților didactice desfășurate online, iar  alte trei discipline au ca obiect cele mai utilizate platforme în activitățile educaționale de predare-învățare-evaluare, pentru gestionarea comunicării cu elevii, a resurselor de învățare și a progresului școlar: Google Suite for Education, Microsoft Teams for Education și Moodle.

Cadrele didactice din UVT care susțin acest program dispun de cunoștințe și experiență practică, fiind atestate prin rezultatele obținute în activitățile de cercetare și prin activitățile de predare-învățare-evaluare desfășurate cu studenții pe platforma e-learning.e-uvt.ro – sistemul Moodle personalizat pentru Universitatea de Vest din Timișoara, care este și suportul pentru activitățile didactice ale programului „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online”.

La finalizarea programului, încheiat în 31 iulie prin examenul de certificare a competențelor profesionale, a fost operat un chestionar de feedback, adresat cursanților. Considerăm de interes să indicăm cum a fost răspunsul cursanților la întrebarea „Cum apreciați rezultatele obținute după parcurgerea acestui program față de așteptările inițiale, din punctul de vedere al utilității în activitatea dumneavoastră?”. Răspunsurile, în mare majoritate apreciative, au fost o confirmare a bunei legături realizate între așteptările cursanților și conținuturile educaționale furnizate, cursanții apreciind astfel: „Programul a fost mult peste nivelul așteptărilor” – 40%, „Programul a fost peste nivelul așteptărilor” – 44%, „Programul a fost la nivelul așteptărilor” – 16%.

 

Organizarea următoarelor module ale acestui program de studii, adresat dascălilor din preuniversitar, va fi anunțată în pagina de secțiune specială dedicată acestui curs.

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email