European-Universities-Initiative

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, lansează inițiativa formării unei reţele a instituţiilor de învăţământ superior româneşti, în care sunt invitate toate universitățile de top, membre ale alianţelor Universităților Europene

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, lansează inițiativa formării unei reţele de instituţii de învăţământ superior româneşti,  în care sunt invitate toate universitățile de top, membre ale alianţelor Universităților Europene.

Motivaţia pentru lansarea acestei inițiative pornește de la obiectivele comune pe care aceste universități le au în vedere, odată cu implicarea lor în proiectele de anvergură ce sunt orientate spre dezvoltarea „European Education Area”, dar şi de la problemele pe care acestea le pot întâmpina, mai ales în privința activităţilor ce îşi propun producerea schimbărilor sistemice în învăţământul superior, la nivel naţional şi european.

Prof.univ.dr. Marilen Pirtea consideră, astfel: „O reţea de universităţi româneşti partenere în alianţe europene poate fi un partener de dialog important pentru ministerul de resort în ceea ce priveşte chestiuni comune proiectelor în care suntem implicaţi. Cu toţii vom avea nevoie, în opinia mea, de o colaborare extinsă, pe diverse segmente de activităţi, cu instituţiile centrale din învăţământul superior. Față de varianta unor dialoguri individuale, desfășurate separat, cu rezultate direct proporţionale, avem posibilitatea de a fi împreună și a promova un cadru de lucru colaborativ în raport cu aceste instituții, cu agende clare, comune, asumate de toate părţile implicate.”

Rectorul UVT adaugă: „Dacă în prima rundă de selecţie a proiectelor depuse în vederea finanţării, trei universităţi româneşti au devenit instituţii finanţate în cadrul unor Universităţi Europene (Universitatea din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București), în cea de-a doua rundă, şapte universităţi din România au fost selectate în acest sens (Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Politehnica din București, Universitatea din Petroșani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara). Împreună, reprezentăm învăţământul superior românesc, zece universități cu talie europeană, care pot să-și coreleze strategia pentru reușita unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte europene din domeniul educaţiei şi nu numai.”

Inițiativa lansată e prof.univ.dr. Marilen Pirtea constă în organizarea unei reţele bazate pe colaborare naţională, care va avea în vedere atingerea obiectivelor asumate în cadrul proiectelor de cooperare europeană în care sunt angrenate Universitățile Europene.

Rectorul UVT arată, astfel: „Viziunea mea pentru această reţea este îndreptată spre a consolida un spaţiu unic de colaborare şi dialog, prin care sper să creştem aportul pe care ni l-am propus prin fiecare dintre proiectele de Universități Europene în care ne-am integrat, în vederea producerii unor schimbări sistemice nu doar în instituţiile pe care le reprezentăm, ci și la nivel naţional şi european.”

 În final, Rectorul UVT a propus constituirea, în prima etapă, a unui grup de lucru alcătuit din câte un reprezentant al fiecărei universităţi mai sus menţionate, care să vizeze stabilirea unei agende comune, după care vor fi inițiate demersuri punctuale, devenite necesare în vederea atingerii obiectivelor stabilite. UVT și-a asumat organizarea primei întâlniri de lucru, pentru a oferi cadrul necesar începerii dialogului, în luna decembrie 2020.

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email