11-The-West-University-outside-3-1-1

O nouă premieră absolută la Universitatea de Vest din Timișoara, la aniversarea celor 75 de ani de la înființare: Găzduirea reuniunilor dedicate Dialogului privind Politicile Educaționale în format China – Europa Centrală și de Est (7th China-CEEC Education Policy Dialogue) și Consorțiului instituțiilor de învățământ superior din China – Europa Centrală și de Est (6th China-CEEC Higher Education Institutions Consortium meeting)

Universitatea de Vest din Timișoara, aflată printre cele mai prestigioase, motivate și dinamice instituții de profil din România, aniversează 75 de ani de existență și este onorată să anunțe o nouă premieră absolută, în tradiția orașului nostru, care a înregistrat de-a lungul timpului multe premiere naționale și internaționale.

Este vorba, de această dată, de găzuirea unui format special al reuniunilor internaționale pe tematică educațională, într-o dublă sesiune China – Europa Centrală și de Est. Evenimentul vine să confirme faptul că, într-o lume din ce în ce mai globalizată, cooperarea între universităţi, state şi regiuni, în domeniile educaţiei şi cercetării, sunt esenţiale pentru o dezvoltare durabilă şi sustenabilă.

Ȋn acest context, aniversarea a 75 de ani de existenţă a UVT va fi marcată împreună cu parteneri naţionali şi internaţionali, dar şi prin două evenimente pe care avem onoarea să le găzduim, demonstrând astfel deschiderea şi eforturile susţinute ale Universităţii noastre pentru un învăţământ superior globalizat, conectat, colaborativ şi internaţional, dedicat construirii unei societăţi globale:

  • A 7-a reuniune a Dialogului privind Politicile Educaționale în format China – Europa Centrală și de Est (7th China – CEEC Education Policy Dialogue)
  • A 6-a reuniune a Consorțiului instituțiilor de învățământ superior din China – Europa Centrală și de Est (6th China – CEEC Higher Education Institutions Consortium meeting).

 

Ambele evenimente sunt găzduite pentru prima oară de România şi, în acest context, de Universitatea de Vest din Timişoara. Pe scurt, ele sunt dedicate adâncirii coperării între zona Europei Centrale şi de Est şi Republica Populară Chineză (17+1), prin educaţie şi cercetare.

 

 

Formatul 17+1 reprezintă o iniţiativă a Republicii Populare Chineze, având ca obiective intensificarea şi extinderea cooperării acesteia cu 12 state din Uniunea Europeană şi 5 state din zona Balcanilor în domeniile: investiţiilor, transportului, finanţelor, ştiinţei, educaţiei şi culturii.

Statele din zona europeană reprezentate la evenimente sunt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia.

Cele două evenimente, găzduite în 2019 de către România, prin Universitatea de Vest din Timişoara, sunt organizate în tandem, anual, prin rotaţie, fie în China, fie în una dintre ţările de pe continentul european.

Ȋn cazul celei de-a 7-a reuniuni a Dialogului privind Politicile Educaţionale în format China – ţările Europei Centrale şi de Est, elementul principal al programului îl constituie o masă rotundă pe următoarele teme: rolul colaborării inter-universitare şi al schimburilor între universităţi pentru dezvoltarea proceselor de învăţare şi predare, creşterea gradului de colaborare în domeniul predării limbilor străine, promovarea calităţii şi excelenţei în educaţia tehnică şi vocaţională. Fiecare ţară va fi reprezentată la eveniment de către o delegaţie din cadrul Ministerului însărcinat cu portofoliul privind educaţia. În acest format vor fi 18 ţări reprezentate și peste 40 de participanţi.

Ȋn ceea ce priveşte cea de-a 6-a reuniune a Consorţiului instituţiilor de învăţământ superior din China – Europa Centrală şi de Est, în timp ce prima zi este dedicată deschiderii reuniunii Dialogului privind Politicile Educaţionale şi activităţilor culturale în oraşul Timişoara, cea de-a doua e dedicată unei conferinţe ample, cu sesiuni paralele pe următoarele teme: cooperarea internaţională şi schimburile de studenţi şi cadre didactice în scopul dezvoltării metodelor de învăţare şi predare, cooperarea universitate-întreprinderi, tehnologii educaţionale şi cooperarea inter-universitară, dezvoltarea Consorţiului instituţiilor de învăţământ superior din statele participante la mecanismul de cooperare „17+1”. În acest format vor fi reprezentate 46 de instituţii de învăţământ superior din Republica Populară Chineză şi un număr egal de instituţii de învăţământ superior din statele Europei Centrale şi de Est, numărul participanţilor fiind de aproximativ 120 de persoane (rectori, prorectori).

Ambele evenimente reprezintă oportunităţi de extindere a colaborării China – Europa Centrală şi de Est, dar şi o ocazie deosebită pentru Timişoara şi Universitatea de Vest din Timişoara pentru a-și extinde vizibilitatea globală și parteneriatele internaționale.

Având în vedere globalizarea nu doar a învăţământului superior, ci şi a pieţelor muncii, abordarea temelor mai sus menţionate denotă o conştientizare clară din partea statelor şi universităţilor reprezentate în cadrul celor două evenimente, cu privire la provocările şi oportunităţile oferite de acest context principalilor beneficiari ai procesului educaţional, studenţii, dar şi instituţiilor care îi pregătesc, pentru a trăi şi munci în medii multiculturale şi cu caracter internaţional.

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email