Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT a obținut la Festivalul Operelor Independente Iaşi 2019 – Ediţia a – 3-a, MARELE PREMIU pentru spectacolul “VOCEA UMANĂ”, de Francis Poulenc, în regia asist univ. drd. Nicolae Mihai Brânzeu.
Organizatorii unicului festival de acest gen din țară au anunțat că obiectivul acestui demers național este sprijinirea alternativei de producție independentă în domeniul de teatru muzical și promovarea artiștilor tineri (regizori, interpreți, scenografi).
Echipa de producție a spectacolului cuprinde studenți și profesori ai FMT Ea – Georgiana Necşa-Kira, regia – asist univ. drd Nicolae Mihai Brânzeu, la pian: asist univ. drd Dianna Vasiu, pregătire muzicală: cda. drd Gabriela Diana Matei, concept plastic: Alex Lovas, Edmond Szolcsik, cu participarea: Denis Matei, Maria Alexandra Nuszbaum, Ligia Tiponuț, Ancuța Matei, Darius Matei
“Un spectacol despre iubire și trecut, despre suferință și minciună, un expozeu al genului liric de nișă în care reconcilierea e doar o speranță percepută prin prisma celor cinci ani de relație anteriori ai personajului și a recurenţei întrebări „De ce? Protagonistelor Dianna Vasiu și Georgianei Necșa le datorez apropierea de un titlu pe care îl așteptam de multă vreme”, spune regizor asist univ. drd. – Nicolae Mihai Brânzeu.
Membrii juriul au subliniat în gala de decernare a premiilor că spectacolul realizat de Facultatea de Muzică şi Teatru din Universitatea de Vest – Timişoara este o realizare de excepție.
A fost remarcată Georgiana Necșa pentru interpretarea cât se poate de veridică, pentru nivelul de livrare a personajului și emoţiilor lui de o foarte înaltă calitate. De asemenea, regizorul Nicolae Mihai Brânzeu a fost evidențiat în mod special pentru nuanțele și conotațiile date spectacolului dar și pentru modul riguros în care a pus în valoare actrița. Partea de stilistică muzicală și acompaniamentul aduc o împlinire a actului artistic prin prezența pianistei Dianna Vasiu.
„O încununare a tot ceea ce înseamnă spectacolul de teatru muzical, voce, viziune regizorală, asumarea personajului, stilistică muzicală, scenografie. O bijuterie muzicală, un spectacol fără de pată ce a dus la o decizie unanimă, indiscutabilă. Nu a avut nimeni niciun dram de îndoială că acest spectacol ar putea să intre în discuţie cu celelalte producții. A fost o reală bucurie să asistăm la el, un spectacol deosebit de sensibil, un spectacol în care timpul parcă s-a oprit în loc” declară regizorul Alexandru Petrescu.
Din juriu au făcut parte nume de talie internațională, precum: dr. Theodore Coresi – preşedinte – Viena, Laura Tătulescu – solistă – Bayrische Staatsoper – München, dr. Alexandru Petrescu – regizor/Director Festival – Iaşi, Andrei Fermeșanu – solist – Opera Naţională Română Iaşi, Cătălin Târziu – scenograf – Opera Naţională Română Iaşi, Codrin Dănilă – actor – Ateneul Naţional Iaşi, acestora alăturându-se și muzicologul Mihai Cosma.
Pe lista spectacolelor prezentate și a regizorilor s-au regăsit: Directorul de teatru de W.A. Mozart, regia: Cristian Mihăilescu, de la Opera Comică pentru Copii București, La Finta Giardierea de W.A. Mozart, regia: Mihaela Sandu – Bogdan – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca, The Old Main and the Theif de G. C. Menotti, regia: Mihaela Sandu – Bogdan – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca, Amorul doctor de Pascal Bentoiu, regia Daniel Prallea- Blaga, Universitatea Națională de Muzică București, Carmen – o tragedie andaluză, adaptare după Georges Bizeţ, regia Daniel Prallea – Blaga, UNMB, Cocoșatul de la Notre Dame – musical de Alexandru Neș, regia Daniela Vitcu, Universitatea Ovidius – Facultatea de Arte Constanța, Amintiri din Copilărie, adaptare după Ion Creangă, regia Isabela Oancea, Teatrul Muzical „Șapte” din Galați, Casting adaptare după Der Schauspieldirektor de W. A. Mozart, regia Alexandru Petrescu, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași.
Pe studenții Facultății de Muzică și Teatru îi veți putea revedea în spectacolul Sunetul Muzicii în data de 19 06 2019, pe scena Operei Naționale Timișoara.