Zicala despre – cei din urmă care vor fi cei dintâi – a fost valabilă și la Naționalele de Șah ale Seniorilor din 2019, desfașurate în perioada 1-10 Martie 2019, în Stațiunea Olănesti, Jud. Vâlcea, în organizarea competentă a d-lui Sofran Radu.
Din cei 51 de participanți la secțiunea Open, în ultima rundă, ultima partidă ce a fost în desfășurare a desemnat și Campionul Național. După o partidă spectaculoasă de luptă, rezultatul final aduce primul titlu de Campion național pentru IM-ul Lucian-Costin Miron, care reprezintă Clubul sportiv UVT Timișoara. După o luptă intensă și un avantaj construit cu multa grijă, dar și cu un joc aproape perfect, Lucian și-a adjudecat primul titlu de Campion național, cu 7 puncte din 9 partide, avand 5 victorii și 4 remize, fiind neînvins în turneu. Pe podium s-a mai clasat campionul en-titre GM Tiberiu Georgescu, care reprezintă CS Vados Arad, iar pe locul 3 s-a clasat GM Marius Manolache, care evoluează pentru Medicina Timișoara.
Din cei trei câștigători, doar Lucian Miron a încheiat concursul fără înfrângere, lucru care s-a dovedit a fi decisiv și a condus la obținerea unui titlu de campion național absolut meritat de către jucatorulul de la UVT Timișoara, cel care conducea clasamentul și dupa runda a 7-a și a 8-a, rezistând în fruntea clasamentului până la final.
Felicitări pentru Lucian și echipei de la CSU UVT Timișoara!