În demersul său de creștere a calității activităților didactice prin centrarea pe student, Universitatea de Vest din Timișoara anunță lansarea unui nou proiect menit a stimula învățarea de profunzime a studenților.
Proiectul „UVT teaching brand” este derulat de Centrul de Dezvoltare Academică și are o durată de șapte luni (mai-decembrie 2018). Cel puțin 150 de cadre didactice din UVT vor fi formate în acord cu un model de instruire pentru stimularea învățării de profunzime a studenților.
Obiectivul general este creșterea calității activităților didactice din UVT prin formarea psihopedagogică a universitarilor. Astfel, în perioada următoare se va dezvolta, prin demersuri de cercetare-acțiune, un model de instruire universitară care să susțină obiectivele proiectului. De asemenea, în acord cu modelul propus, se vor elabora și implementa proceduri și instrumente de evaluare de către studenți a prestațiilor didactice ale profesorilor.
„Nu doar că ne optimizăm în permanență activitatea de predare, ci ajutăm și celelalte universități, împărtășind cu ei modelele dezvoltate de noi. Astfel, proiectul își propune și informarea a 1000 de cadre didactice din cel puțin 30 de universități din țara noastră, cu privire la modelul de instruire al UVT și la sistemul integrat de formare dezvoltat în jurul acestuia”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.
Proiectul a primit finanțare prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, în urma unei competiții coordonată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS).
Detalii suplimentare:
Centrul de Dezvoltare Academică (CDA)
Contact: tel: +40-(0)256-592-721; email: cda@e-uvt.ro