baden-wurtemberg

Conferință de presă extraordinară a delegației economice a regiunii Ostwürttemberg, landul Baden -Württemberg, Germania, în vizită la Universitatea de Vest din Timișoara

Astăzi, 3 septembrie, la sala CA a Universității de Vest din Timișoara, a avut loc conferința de presă extraordinară la care au participat oficialii germani din delegația economică a regiunii Ostwürttemberg, landul Baden -Württemberg, Germania, aflați în vizită la Universitatea de Vest din Timișoara, conferință organizată de către Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

Din delegația economică a regiunii Ostwürttemberg, landul Baden-Württemberg, Germania, au participat la conferința de presă doamna Friedlinde Gurr-Hirsch – Secretar de Stat al Parlamentului Baden-Württemberg, doamna Michaela Eberle, CEO al Camerei de Comerț și Industrie a Landului Ostwürttemberg, domnul Eberhard Herzog von Württemberg – Duce de Württemberg și domnul Hans Rudolf Zeisl – președintele CA Head of Construction, Housing & Insurance, Corporate Customers, Private Banking of Volksbank Stuttgart.

Scopul principal al acestei vizite realizate de delegația Landului Baden-Württemberg la UVT a fost cel de informare reciprocă, în vederea stabilirii unor contacte între regiunea economică Ostwuertemberg / Württemberg de Est și Universitatea de Vest din Timișoara. Prin această primă întalnire, oficialii acestei regiuni germane și conducerea UVT au dezbătut modalitățile de încurajare a colaborării în domeniile de interes reciproc și de identificare a noilor forme de cooperare economică, cu potențial de dezvoltare pe viitor. A fost exprimată, cu această ocazie, dorința părților pentru dezvoltarea parteneriatelor educațional-antreprenoriale cu mediul de business german prezent aici, în Timișoara, dar și zona Stuttgart.

Delegația germană prezentă în 2 și 3 septembrie la Timișoara a adresat reprezentanților UVT și invitația de participare la Concertul simfonic organizat astăzi, de la ora 19, la  Biserica Romano-catolica Millenium din Timișoara, un eveniment organizat sub înaltul patronaj al doamnei Secretar de Stat Friedlinde Gurr-Hirsch si ASR Eberhard duce de Württemberg. Concertul este susținut de către Filarmonica “Junge Philharmonie Ostwürttemberg (JPO), un proiect  orchestral sustinut de cei mai talentați tineri instrumentisti cu vârste între 12 și 24 de ani din regiunea Ostwürttemberg.

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email