În perioada 24 februarie -13 martie studenții Universității de Vest din Timișoara pot aplica pentru o mobilitate Erasmus+ de studii și/sau de practică, respectiv o mobilitate de studiu prin Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor 2014 – 2021 (SEE), la instituțiile partenere din străinătate.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea declară despre acest program, devenit prestigios: „De peste 30 de ani programul Erasmus oferă studenților ocazia să beneficieze de o experiență internațională pe durata studiilor universitare. Astfel, ”să pleci cu Erasmus” a devenit o practică frecventă pentru studenții din universitățile europene. Bugetele dedicate acestor mobilități studențești europene este semnificativ, astfel că această practică a cooperării paneuropene studențești devine o componentă a pregătirii universitare pentru tot mai mulți dintre studenții UVT. Îi încurajăm pe studenții înscriși la UVT în toate programele de studiu să caute mobilitatea Erasmus pe care o consideră cea mai avantajoasă și să aplice fără reținere pentru a se califica la busa dorită, este o șansă în plus pentru viitorul lor”.
De asemenea, programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor 2014 – 2021 (SEE) are ca scop îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei educaţiei şi formării, mobilitatea de învăţare a studenţilor între ţările donatoare şi ţările beneficiare, cooperarea şi parteneriatele între educaţie şi piaţa muncii precum și dezvoltarea profesională.
Luna martie marchează la UVT perioada dedicată promovării mobilităților studențești. Studenții vor avea parte de activități diverse, de la prezentarea oportunităților de studii și practică, discuții cu foștii participanți la mobilități până la vizionare de video-uri despre experiențele academice internaționale.
Perioada de aplicații pentru mobilități internaționale studențești este deschisă în intervalul 24 februarie-13 martie. Studenții pot aplica pentru mobilități de studii sau de practică la instituțiile partenere din spațiul european. Ca o noutate, pentru mobilitățile Erasmus+ de studii, studenții UVT au la dispoziție și câteva destinații inedite din afara Europei, precum Rusia, Africa de Sud, Mexic, Maroc, etc. Pe durata mobilității, participanții vor beneficia de un grant lunar de 520/700 € (pentru mobilitățile de studii) sau de 720/670 € (pentru mobilitățile de practică), în funcție de țara în care are loc mobilitatea. De asemenea, este important de menționat faptul că rezultatele obținute pe durata mobilității sunt recunoscute și echivalate. O experiență de studii poate să dureze un semestru sau un an universitar iar o experiență de practică trebuie să aibă o durată de minimum 2 luni.
Despre experiența Erasmus se spune adesea că nu este doar un an din viața ta, ci viața ta într-un an. Valentin, unul dintre bursieri, spune despre experiențele sale Erasmus: “A fost dragoste la prima încercare. Aceste experiențe mi-au deschis orizonturi noi. Pornind de la perioada de studii desfăşurată în Portugalia, țara care mi-a devenit a doua casă, având o cultură total diferită de cea a României, chiar dacă ambele au limba latină la origine. Am experimentat un mod diferit de predare, încununat şi de faptul că studiam în Portugalia în limba engleză, a fost o experiență care mi-a arătat cât de multe am de învățat în viață, din orice lucru mărunt. Din Portugalia am zburat direct în Cehia, pentru cea de-a doua mea mobilitate Erasmus+, de data aceasta beneficiind de un stagiu de practică în minunatul oraş Praga, considerat a fi unul dintre cele mai frumoase din lume. Aici am petrecut 2 luni în cadrul unei companii, mi-am dezvoltat abilitățile profesionale şi am avut prima experiență de lucru în domeniul meu de studii. Aceste experiențe nu mi-au dăruit doar amintiri, mi-au dăruit o familie, răspândită în toate colțurile lumii, dar unită acum de un singur dor…Erasmus.”
Experiența Andradei, studentă bursieră Erasmus în Norvegia, decurge, după cum spune ea, foarte bine: “ Aici este totul foarte bine. Universitatea ne oferă resurse și oportunități incredibile […] Cursurile sunt interesante și am profesori foarte competenți […] Am găsit colegi superbi, care ne ajută cu orice întrebare avem.”
Mai multe detalii despre experiențele internaționale Erasmus+ pot fi obținute de la Departamentul de Relații Internaționale al UVT sau de pe site-ul www.ri.uvt.ro.