Fillere55

„Găsește-ți calea spre UVT” – Proiect pentru creșterea accesului elevilor din medii defavorizate la învățământul superior

Elevii din medii defavorizate vor avea o mai mare șansă de acces la învățământul superior, printr-un proiect al Universității de Vest din Timișoara care prevede servicii de consiliere și orientare în carieră.

„Găsește-ți calea spre UVT”  este unul din cele șase proiecte câștigate de UVT în urma competiției de proiecte finanțate din Fondul de Dezvoltare Instituțională destinat universităților de stat – FDI 2018.

Proiectul, coordonat de conf. univ. dr. Ramona Paloș (Departamentul de Psihologie), se va derula în intervalul 23 mai – 13 decembrie 2018 și are ca obiectiv general creșterea echității sociale și facilitarea accesului elevilor la învățământul superior prin dezvoltarea unor parteneriate noi cu instituțiile de învățământ preuniversitar din medii defavorizate, în vederea consilierii și orientării în carieră a elevilor.

În acest sens, accentul este pus pe testarea vocațională a unui număr de cel puțin 100 de elevi din licee din medii defavorizate, în vederea realizării consilierii și orientării lor în carieră în conformitate cu pofilele vocaționale identificate. De asemenea, vor fi instruiți cel puțin 50 de profesori pentru realizarea de activități de consiliere vocațională primară și vor fi informați părinții cu privire la necesitatea și importanța orientării în carieră a copiilor lor.

„Egalitatea de șanse este importantă pentru universitatea noastră. Avem o responsabilitate morală față de acești tineri care nu beneficiază de cele mai bune condiții de informare și consiliere. Extinderea serviciilor de la studenți la elevi este un pas necesar, întrucât ne permite să rezolvăm anumite probleme înainte ca ele să producă efecte în viața tinerilor”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Prin rezultatele sale, proiectul va contribui la extinderea parteneriatelor cu mediul preuniversitar și dezvoltarea ofertei de servicii de consiliere și orientare în carieră a Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT – care va avea astfel și o componentă adresată elevilor, nu doar studenților. Prin accesarea noii structuri a site-ului Centrului, elevii pot adresa întrebări specifice consilierilor și pot beneficia de un screening inițial orientativ pentru identificarea intențiilor vocaționale. În plus, va fi elaborat un ghid de lucru cu exerciții și aplicații utile profesorilor în procesul de consiliere vocațională primară a elevilor.

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email