Become your best

UVT pune la dispoziția absolvenților de liceu cinci centre de înscriere și admitere în jumătatea de vest a țării

Universitatea de Vest din Timișoara este consecventă în eforturile sale de a sprijini tinerii absolvenți de liceu. Astfel, UVT deschide și în acest an centre de înscriere și admitere în afara Timișoarei.

Măsura este menită a-i ajuta pe cei cu posibilități de deplasare reduse să parcurgă procedura la ei în localitate. Facilitatea face parte dintr-un pachet mai larg, gândit a-i sprijini pe candidați în procesul de înscriere și admitere. Se poate menționa aici, posibilitatea de cazare gratuită pe o perioadă de trei zile în unul dintre căminele UVT.

Centrele din afara Timișoarei:

  • Județul Hunedoara: Colegiul Național Decebal, Deva
  • Județul Caraș-Severin: Colegiul Național „Traian Lalescu”, Reșița
  • Județul Mehedinți: Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Drobeta-Turnu Severin
  • Județul Vâlcea: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu-Vâlcea
  • Județul Gorj: Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Târgu-Jiu

Centrele de înscriere și admitere din județele de mai sus sunt deschise în perioadele 10 – 13 iulie și 6 – 7 septembrie.

„Este o măsură care se înscrie foarte bine în strategia noastră de apropiere față de comunitate. Am identificat o nevoie a tinerilor, a familiilor acestora, și am venit cu o soluție. Există o serie de dificultăți și costuri pe care le implică deplasarea la Timișoara. Cunoaștem aceste realități și am propus o soluție absolut normală pentru o instituție care respectă comunitatea din care face parte”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

2072 locuri la buget scoase la concurs

UVT scoate la concurs 2072 locuri la buget și 4199 în regim cu taxă, pentru cele 77 de specializări de licență.

Pentru a păstra o legătură cât mai apropiată cu tinerii, cu noua generație, UVT adoptă sloganul „Become Your Best!”. Punctul central al întregii activități a UVT este studentul și dezvoltarea lui individuală, păstrând nealterate calitățile și dorințele sale. UVT dorește să transmită faptul că are încredere în potențialul tinerilor și că le oferă acestora întregul suport pentru a deveni cei mai buni.

Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai mare instituție de învățământ superior din vestul țării, cu peste 15.000 de studenți, în 11 facultăți:

  • Arte și Design
  • Chimie, Biologie, Geografie
  • Drept
  • Economie și de Administrare a Afacerilor
  • Educație Fizică și Sport
  • Fizică
  • Litere, Istorie și Teologie
  • Matematică și Informatică
  • Muzică și Teatru
  • Sociologie și Psihologie
  • Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării

Cazare gratuită în Timișoara pentru cei care se înscriu la UVT

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul sesiunii de admitere 2018 vor putea solicita alocarea unui loc gratuit de cazare pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe toată perioada admiterii la ciclul licență, în sesiunea iulie 2018. În acest sens, cei interesați vor depune o cerere în momentul înscrierii la facultate.

Admiterea la Universitatea de Vest din Timișoara este programată pentru perioada 2 – 29 iulie 2018, după un calendar care diferă de la o facultate la alta. Pentru a afla perioada exactă de admitere, dar și informații despre centrele din afara Timișoarei, candidații sunt rugați să se informeze pe pagina de internet https://www.uvt.ro/ro/admitere/2018/licenta/. De asemenea, tinerii interesați pot afla mai multe pe grupul de Facebook creat special în acest sens: Universitatea de Vest din Timisoara – Info Admitere

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email