Revista presei

Revista de cultură şi politică lunară americană Harper’s Magazine a publicat o scrisoare deschisă semnată de 152 de scriitori, universitari şi artişti din toată lumea care cer stîngii americane să nu permită instalarea unui climat de intoleranţă şi de cenzură în spaţiul democraţiei. Semnatarii apelului, printre care figurează nume celebre precum Salman Rushdie, J.K. Rowling sau Noam Chomsky, sunt de acord cu denunţarea rasismului şi cu mişcările care cer mai multă justiţie precum şi o repunere în pagină a unor episoade dureroase ale istoriei. Tot ei consideră însă, pe de altă parte, că nu trebuie renunţat la libertatea de a dezbate, şi că în spaţiul public şi cel universitar trebuie să i se asigure oricui dreptul de a formula, fără frica de a fi sancţionat, teze şi idei divergente în raport cu tendinţele dominante.

Momentul este efectiv antologic pentru că de fapt oameni de stînga cer stîngii americane să-şi frîneze elanurile legate de gîndirea politică corectă, şi aceasta în numele prezervării libertăţii şi pentru salvarea democraţiei. Personal mi se pare aproape incredibil că un gînditor precum Noam Chomsky, mare lingvist dar şi reprezentant al stîngii radicale americane, şi-a pus şi el numele pe această scrisoare deschisă. Văd aici un semn clar că pînă şi cei mai vehemenţi critici ai capitalismului şi ai „imperialismului” american au mers prea departe cu gîndirea lor politică corectă şi că acum curentele intolerante generate de ei se întorc împotriva lor.

Salman Rushdie ştie ce este cenzura întrucît a fost condamnat la moarte de ayatolahii iranieni după ce a publicat în 1988 romanul „Versetele satanice”. Mulţi universitari, jurnalişti, scriitori şi intelectuali americani au descoperit însă abia recent ce înseamnă în America violenta cenzură venită din partea unui tineret îndoctrinat, din partea unor minorităţi furibunde precum şi din partea unor instituţii şi entităţi timorate şi intimidate.

Gîndirea politică corectă, născută în universităţile americane a fost iniţial un fel de ideologie inventată pentru a înlocui marxismul muribund. A nu ofensa minorităţi care au suferit în trecut a fost, nimic de spus, o idee luminoasă. Astăzi însă unii studenţi se consideră ofensaţi cînd li se predă teoria evoluţionistă a lui Darwin, sau cînd li se cere să citească anumite opere literare. În Statele Unite ale Americii, care în imaginarul colectiv reprezintă ideea însăşi de libertate, un profesor riscă să-şi piardă postul pentru o simplă stîngăcie la nivel de exprimare, iar jurnaliştii sunt daţi afară întrucît au evocat idei contrare aşteptării unui anumit public.

Un scriitor precum Philip Roth a denunţat încă de acum douăzeci de ani, de exemplu în romanul „Pata” (tradus şi în româneşte) ravagiile gîndirii politice corecte dusă la extrem, devenită o nouă formă de inchiziţie. Fenomenul s-a extins însă şi în Europa, iar în Franţa el este denunţat vehement de cîţiva ani. Anul trecut, de exemplu, filozoafa Sylviane Agacinski nu şi-a putut ţine o conferinţă la Universitatea din Bordeaux pentru că unii studenţi au declarat că nu sunt de acord cu ideile ei şi au acuzat-o de homofobie numai pentru că se opune procreaţiei medicale asistate.

Revenind la scrisoarea dechisă a celor 152 de scriitori, universitari şi artişti, ceea ce încearcă ei acum, în ceasul al 12-lea, este să le explice tinerilor şi tuturor militanţilor din toate sferele că democraţia înseamnă să asculţi şi păreri contrare celor pe care le ai tu, fără să dai cu piatra, fără să-l boicotezi pe intervenant, fără să ceri sancţionarea sa imediată sau să-l agresezi. Stînga americană, în orbirea ei ideologică, la fel cum a fost cazul şi cu stînga franceză în anii de după al doilea război mondial, dorind să demoleze capitalismul a demolat treptat corolarul său, democraţia şi libera exprimare.