Revista presei
8 martie 2019
TM NEWS / Înscrierile la cursul transversal organizat de UVT despre Revoluția de la Timișoara din 1989 SE PRELUNGESC PÂNĂ ÎN 11 MARTIE
- adevarul.ro
Înscrierile la cursul transversal organizat de UVT despre Revoluția de la Timișoara din 1989 SE PRELUNGESC PÂNĂ ÎN 11 MARTIE: Universitatea de Vest lansează primul curs dedicat Revoluţiei de la Timişoara din 1989. Este vorba de o premieră în mediul academic din România, mai ales că acest curs va fi deschis şi studenţilor interesaţi de la alte facultăţi, dar şi publicului auditoriu. UVT a anunţat că s-a deschis perioada de înscrieri la cursul Revoluţia de la Timişoara din 1989, urmând ca ultima zi de înscriere să fie luni 11 martie 2019 (inclusiv). Cursul face parte din programul „Timişoara, trei decenii de libertate”, organizat de Universitatea de Vest la 30 de ani de la Revoluţie. Formularul de înscriere ce a fost creat şi postat online poate fi folosit atât de studenţii UVT, cât şi de studenţii altor universităţi, elevi sau orice cetăţean interesat să participe la programul acestui curs. În funcţie de categoria în care se încadrează cel care vrea să participe la curs, formularul se împarte pe ramuri şi solicită înscrierea datelor cursantului, şi se află la această adresă web.
TM NEWS / Bani europeni pentru renovarea Facultăţii de Chimie, Biologie şi Geografie din Timişoara, din cadrul UVT
- pressalert.ro
În cursul zilei de joi, Universitatea de Vest din Timișoara și ADR Vest au semnat un nou contract de finanțare a unei investiţii prin Programul Operaţional Regional. Este vorba despre un acord în urma căruia va fi reabilitată Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie din cadrul UVT. Universitatea timişoreană este la cel de-al doilea contract de finanţare, după cel semnat în 19 februarie, având ca obiect extinderea Facultății de Arte și Design și a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul instituției, pentru „Reabilitarea acoperișului și fațadelor Facultății de Chimie, Biologie și Geografie”, se vor aloca 6,748 milioane de lei, din care 6,342 milioane de lei valoarea finanțării nerambursabile și 406.626,45 lei contribuția universității. Imobilul care face obiectul proiectului este amplasat în zona centrală a orașului, pe strada Pestalozzi, nr. 16, din Timişoara pe un teren cu o suprafaţă de 5.745 mp. Construcţia existentă pe amplasament a fost realizată de Josef Kremer senior în 1901, după proiectul arhitectului Ernest Gotthilf din Viena, având inițial utilitatea de orfelinat: Orfelinatul „Gisella” din cartierul Fabric, în prezent fiind sediul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, încadrată ca monument istoric. În cadrul facultăţilor amintite își desfășoară activitatea peste 750 de studenți și 56 de cadre didactice.
EDUCAȚIE / Gala MERITO 2019: 12 profesori excepţionali vor fi premiaţi pentru rezultatele lor, un eveniment Romanian Business Leaders (RBL)
- .edumanager.ro
12 dascăli şi un director din învăţământul preuniversitar vor fi premiaţi în cadrul Galei MERITO pentru rezultatele lor excepţionale în ceea ce priveşte lucrul cu elevii. Gala va avea lor pe 13 martie 2019, după procesul de selecţie care a durat aproape un an.
Procesul de selecţie a durat aproape un an, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders (RBL). „Toţi aceşti profesori au fost documentaţi online, validaţi în comunitatea locală, iar cei selectaţi au fost ulterior intervievaţi de jurnalişti colaboratori, care scriu povestea lor, chiar în această perioadă”, arată organizatorii Galei MERITO. Numele lor vor fi dezvăluite în prima seară de RBL Summit, când le vor fi recunoscute public şi material performanţele şi li se va arăta aprecierea binemeritată. Premiile constau în burse în valoare de 1.500 de euro, trofeul şi diploma MERITO.
EDUCAȚIE / Studiezi Dreptul sau Chimia, dar îţi place să pictezi? UBB organizează prima expoziţie dedicată studenţilor cu talent în arte vizuale
- monitorulcj.ro
Studenţii talentaţi în domeniul artelor vizuale, dar care urmează alte specializări din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, au ocazia de a îşi expune creaţiile în expoziţii organizate special pentru ei în cadrul programului UBBArt, lansat săptămâna acesta la Cluj.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Patrimoniu a UBB, proiectul a fost gândit pentru a da ocazia studenţilor să evolueze şi în această direcţie, în condiţiile în care universitatea nu are linii de studiu în domeniul artelor.
În prima expoziţie organizată, care va fi deschisă până în 29 martie, şi-au expus lucrările 16 studenţi, de la facultăţi precum Drept, Biologie, Istorie, Teologie, Litere, Chimie.
“Aceasta este prima expoziţie de artă a studenţilor UBB – UBBArt. Acest proiect s-a născut din dorinţa de a arunca o provocare studenţilor noştri de a prezenta lucrări de artă proprii. Am fost surprinşi de numărul lucrărilor la această primă expoziţie, 44, dar mai ales de diversitatea acestora. Avem, astfel, lucrări de pictură în diferite tehnici, gravură, desen, fotografie şi chiar benzi desenate. Avem o diversitate excepţională, dar şi o calitate surprinzătoare”, a spus curatorul expoziţiei, Cristina Sântămărian.
PIAȚA MUNCII / Criza de specialisti in securitate cibernetica ar putea provoca pagube de sute de milioane de euro pentru companiile din intreaga lume
- 1asig.ro
Securitatea cibernetica a devenit o prioritate majora pentru companiile care incearca sa se protejeze de costurile uriase presupuse de bresele de securitate, dar o bariera la nivel global impiedica indeplinirea acestui obiectiv. In momentul de fata, arata CNBC, exista, la nivel mondial, nu mai putin de 2,93 milioane de locuri de munca vacante in domeniul securitatii cibernetice. Prin urmare, multe companii din intreaga lume nu pot dezvolta procese de detectare si prevenire a atacurilor cibernetice.
Astazi, nimeni nu se mai intreaba daca va fi tinta unui atac cibernetic, ci cand anume se va intampla asta. Din pacate, numarul companiilor expuse este extrem de mare. Numai in prima jumatate a lui 2018, peste 4 miliarde de fisiere au fost expuse breselor de securitate, iar acest lucru presupune, potrivit unui studiu realizat de IBM si Ponemon Institute, costuri uriase. In medie, o bresa de securitate presupune costuri de 3,86 milioane de dolari, iar un atac la scara larga poate produce pagube de 350 de milioane de dolari.
In aceste conditii, nu e de mirare ca, la nivel global, companiile cauta sa angajeze experti in securitatea cibernetica, incercand sa minimizeze expunerea la acest risc. Problema: nu exista nici pe departe oameni suficienti care sa joace acest rol. Cererea de profesionisti in securitate informatica este, astazi, una dintre cele mai mari provocari ale industriei, de vreme ce, potrivit unei organizatii IT non-profit, citata de CNBC, la nivel mondial sunt nu mai putin de 2,93 milioane de locuri de munca vacante in acest domeniu.
PIAȚA MUNCII / STUDIU: Trei din patru femei cred că şefii apreciază mai mult munca bărbaţilor
- mediafax.ro
Trei sferturi dintre femei spun că au întâlnit cel puţin o dată, de-a lungul carierei, situaţii în care munca depusă de către colegii de sex masculin a fost mai apreciată de şefi, deşi a fost la acelaşi nivel sau chiar inferioară celei realizată de o femeie, arată un sondaj efectuat de BestJobs.
De asemenea, una din două respondente consideră că o femeie trebuie să muncească mai mult decât un bărbat, pe o poziţie similară, pentru a câştiga aprecierea superiorilor. Rezultatele sondajului surprind semnalarea unor dificultăţi cauzate de discriminări pe baza genului, precum ratarea jobului dorit (15,3% dintre răspunsuri) sau accesul mai dificil la un job decât pentru un candidat de sex opus (21,3% dintre răspunsuri).
Două din cinci femei spun că au întâmpinat dificultăţi în privinţa accesului la o funcţie mai bună sau al unei promovări în cadrul companiei, iar 18% dintre respondente consideră că şefii le-au impus standarde mai ridicate de performanţă decât colegilor de sex opus, aflaţi pe poziţii similare.
EVENIMENT / Cheia succesului unei naţiuni este securitatea. Traian Băsescu a discutat cu studenţii de la UVT despre securitatea globală
- tion.ro
Dacă aderarea la NATO asigură securitatea României, apartenenţa la Uniunea Europeană asigură prosperitatea acestui popor. Cuvintele îi aparţin fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, care s-a aflat joi în oraşul de pe Bega, pentru a dialoga cu viitorii politicieni sau analişti politici, studenţii facultăţii de profil din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, în cadrul unei conferinţe despre securitatea globală.
„Am venit cu plăcere la voi, sunteți studenți de profil. Legat de Uniunea Europeană, cred că nu are nimeni răspuns încotro se îndreaptă. E un lucru pe care eu l-am spus, nu există un popor fericit fără securitate. Cheia evoluției unei națiuni este securitatea. România are, din păcate, experiență de insecuritate, noi ne-am aflat între trei imperii. Rămânerile în urmă ale României sunt datorate mai ales lipsei de securitate. Noi tot timpul am fost prin munți, prin păduri. Singurul moment când țara a avut și securitate a fost la întrarea în NATO. Eu pot să spun că am semnat intrarea în Alianţă. Securitatea (n.r. României) ne-o asigurăm prin NATO, iar prosperitatea prin apartenenţa la Uniunea Europeană. Dar este așa? Eu îmi pun această întrebare. Dacă luăm conferința de securitate de la Munchen, desfăşurată de curând, au fost câteva teme principale, dar niciuna nu s-a lăsat cu o concluzie clară. Au fost acolo şase sute de oameni, specialişti din toate domeniile, politicieni, şefi de stat. Conferinţa nu a dat niciun răspuns la problema Brexit, la relația dintre Bruxelles şi Washington, situaţia din Siria, Ucraina, problema terorismului, retragerea SUA din tratatul cu rachete sau acordul start 2. Cea mai importantă problemă a fost cea cu rachetele nucleare. Eu înţeleg Statele Unite, ei au semnat un acord cu Uniunea Sovietică, dar acum apare problema Chinei, un nou pol nuclear, iar ei nu fac parte de tratat. Hai să facem un tratat multilateral, o idee respinsă imediat de China”, a declarat Traian Băsescu.
CĂRȚI / Paul Auster, 4321
- dilemaveche.ro
4321 nu e roman. Sînt prinse patru romane între două coperte, ceea ce transformă cartea într-un adevărat tur de forță literar sau, dacă vreți, într-un monstru. Este, cred, și cea mai autobiografică piesă ficțională scrisă de Auster (de la acel tată taciturn pe care-l descrie și în memoir-ul The Invention of Solitude, pînă la cariera de traducător din poezie franceză a unuia dintre Fergusoni), ba chiar mai mult, o frescă a Americii de după război care pare decupată din Bellow sau Roth. Sînt aici prezentate pe larg cam toate evenimentele iconice ale anilor ’60, ca-ntr-un documentar poate prea lung: avem de toate, de la Muhammad Ali la Martin Luther King și John F. Kennedy la cele mai tari meciuri de baseball ale perioadei și la Marșul asupra Washington-ului, Vietnam, Black Panthers, Charles Manson.
CĂRȚI / Rătăcit în fruntea statului
- dilemaveche.ro
În septembrie anul trecut, jurnalistul Bob Woodward a lansat o carte despre prima parte a mandatului prezidențial al lui Donald Trump, carte tradusă și la noi recent, la Editura Litera.
Veteranul Bob Woodward, redactor de 48 de ani la Washington Post, este unul dintre cei mai faimoși jurnaliști din lume. În 1972, tînăr reporter fiind, alături de colegul său Carl Bernstein, el a investigat jurnalistic ceea ce s-a numit afacerea Watergate, scandalul care l-a înfundat pe Nixon. În plus, Woodward este autorul a nu mai puțin de 12 bestseller-uri și cîștigător a două premii Pulitzer. În aceste condiții nu mai e nevoie de nici o altă explicație a faptului că recenta sa carte, intitulată Frica – Trump la Casa Albă, s-a vîndut ca pîinea caldă peste tot în lume.