Revista presei
6 mai 2019
Antoine Compagnon, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara
- timpolis.ro
Antoine Compagnon, profesor la Collège de France, cea mai înaltă instituție de învățământ superior din Franța, va primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara.
Ceremonia de decernarea a titlului de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum profesorului Antoine Compagnon va avea loc luni, 6 mai, de la ora 11, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara.
În după-amiaza aceleiași zile, de la ora 18, tot la UVT, în amfiteatrul A11, Antoine Compagnon va susține o conferință despre „Literatură și inovație”. Conferința, coorganizată de UVT și Institutul Francez din Timișoara, este parte din programul Sezonul România-Franța 2019.
Antoine Compagnon susține conferința "Literatură și inovație" astăzi, de la ora 18, la UVT
- uvt.ro
Antoine Compagnon va susține o conferința despre Literatură și inovație, în după-amiaza de luni, 6 mai, de la ora 18, în amfiteatrul A11 al UVT.
Antoine Compagnon este Profesor la Collège de France, cea mai înaltă instituție de învățământ superior din Franța, și la Columbia University, New York, critic și teoretician literar de reputație mondială.
West Summer University
- uvt.ro
Universitatea de Vest din Timisoara a aplicat pentru un grant în valoare de 2.180.000 de lei, a cărui proveniență este programul ROSE, una dintre activitățile finanțate de pe urma acestuia fiind West Summer University.
ROSE este un program care își propune să contribuie la reducerea abandonului școlar și la creșterea promovabilității examenului de bacalaureat. Cu ajutorul programului ROSE am reușit să oferim o șansă la experiența învățământului superior elevilor din zone defavorizate și, totodată, să aducem proiectul la un alt nivel.
Fizicianul-vlogger. Cum îşi propune să-i atragă pe tineri spre studiul Fizicii
- hotnews.ro
Fizicianul Cristian Presură s-a decis să devină vlogger și și-a deschis canal de youtube în care le explică fizica celor interesați. ”Fac acest canal pentru tineri, cu două scopuri: de a-i atrage și de a-i învăța o parte din ceea ce am acumulat eu”, și-a justificat fizicianul alegerea.
În primul videoclip de pe canalul de youtube ”Fizica cu Cristian Presură”, fizicianul spune că filmele pe care le va face vor conține informații despre fizica din jurul nostru, fizica avansată și imaginația. Și asta pentru că „mulți s-au plictisit de fizica de la școală”.
”În primul rând că îmi place, mă regăsesc în ceea ce fac. Fiecare om trebuie să-și găsească ikigai-ul, rațiunea pentru care trăiește, și chiar am stat și m-am gândit și nu cred că rațiunea existenței mele ar fi să fiu să fiu cercetător cu zeci de premii. Ikigai-ul meu este următorul: eu, în sufletul meu, sunt un copil mirat în fața cosmosului”,
Liliana Romaniuc, Asociația Română de Literație: Mi se pare criminal că nu abordăm direct reducerea analfabetismului funcțional, care duce la abandon școlar.
- edupedu.ro
Copiilor nu le place școala. Este o caracteristică a acestui timp și, “dacă am dori să le placă școala, ar trebui să facem niște transformări în modul în care le predăm copiilor”. Semnalul de alarmă vine de la fostul inspector școlar județean din Iași Liliana Romaniuc, astăzi președinte al Asociației Române de Literație. Cauzele abandonului școlar, care ne plasează în topul celor mai nedorite școli din Europa? O migrație de tip navetă (4-5 luni pe an părinții merg în altă țară și își iau și copiii, ceea ce se traduce în final în ani școlari pierduți de cei mici), sărăcia și ceea ce fac profesorii la clasă, a explicat Liliana Romaniuc pentru Edupedu.ro.
PLAN DETALIU / SUMMITUL UE DE LA SIBIU, 9 MAI 2019: Liderii UE aleg unul dintre cele 5 scenarii de viitor, propuse acum doi ani de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene
- digi24.ro
La 62 de ani de la înfinţare, Uniunea Europeană se află în faţa unui moment crucial – trebuie să aleagă calea pe care vrea să o urmeze în viitor. Nevoia de reformă nu a apărut dintr-o dată. Este rezultatul unor ani tumultoşi pe scena politică internaţională, cu provocări politice şi de securitate pe care cea mai mare comunitate de naţiuni din lume nu le-a mai trăit până acum: o criză financiară profundă, una a imigraţiei, Brexit sau ridicarea forţelor populiste şi eurosceptice care merg până acolo încât îndeamnă la dizolvarea Uniunii Europene. Puşi în faţa unor astfel de provocări, oficialii de la Bruxelles s-au văzut nevoiţi să vină cu soluţii de reformă. Comisia Europeană este cea care a propus în urmă cu doi ani cinci scenarii pentru viitor şi i-a invitat pe cetăţenii europeni să aleagă direcţia pe care Uniunea ar trebui să o urmeze. Un răspuns despre drumul pe care îl va urma în viitor am putea primi în urma Consiliului European de la Sibiu.