Revista presei

4 octombrie 2019

Marilen Pirtea: În România vorbim de 9 adulţi pe oră care părăsesc ţara

„Marea migraţie a inteligenţei noastre – vorbim despre 9 adulţi pe oră care părăsesc România, majoritatea cu studii medii şi superioare – nu merg doar pentru un salariu mai mare sau pentru o viaţă mai bună. Majoritatea încep să-şi pună problema de a avea, pentru copiii lor, un sistem de educaţie sustenabil şi corect şi un sistem de sănătate care să poată să le asigure în timp buna existenţă în ţară”, spune Pirtea.

„Dacă creştem salariile atât în Educaţie, cât şi în Sănătate, dintr-un buget al unui spital, 80-90% merg în salarii în detrimentul investiţiilor, nu vom putea avansa”, a completat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Marilen Pirtea, a mai precizat că România are în acest moment două priorităţi naţionale „transpartidice”, Educaţia şi Sănătatea, şi crede că ar trebui tratate într-adevăr, „cu prioritate şi sustenabilitate”.

Cel mai exotic eveniment al studenților, Balul bobocilor 2019 de la UVT

Să fie carnaval! Heaven Timișoara găzduiește cel mai exotic eveniment al studenților: Balul bobocilor 2019 de la Universitatea de Vest Timișoara, în 23 octombrie de la ora 20.00.

Carnavalul nu este numai despre costumele impresionante sau ritmurile de latino, ci despre ceea ce simți. Lasă-te și tu cuprins de vibrația carnavalului alături de bobocii UVT. Noi îți aducem atmosfera de pe cele mai însorite și exotice meleaguri, chiar și pe timp de toamnă! Ești pregătit să te alături celui mai extravagant bal?”, este îndemnul studenților de la OSUT UVT.

Un român a intrat primul la Medicină în Italia. Au fost 60.000 de candidați

Un student român a obținut un rezultat remarcabil la admiterea națională pentru Medicină, în Italia. Din peste 60.000 de participanți, românul a obținut cea mai mare notă. Viitorul medic și-a asigurat un loc la Universitatea din Milano și nu o să plătească nicio taxă pentru că a reușit să ia și Bacalaureatul cu nota 10. Tânărul a explicat pentru Digi24 secretul reușitei sale.

Norbert Kereszteny are 19 ani și s-a născut în Sighet. În urmă cu 13 ani, a emigrat în Italia împreună cu părinții, amândoi cadre medicale. Deși a făcut liceul de matematică-informatică, a vrut să-și încerce totuși șansa la Medicină. A început să învețe cu doi ani înainte, așa că, în ciuda emoțiilor, știa că are șanse să fie printre primii.

Când m-am întors acasă, am descărcat soluțiile și îmi aminteam perfect toate răspunsurile pe care le-am dat, toate întrebările. În acel moment mi-am dat seama că va fi bine. Trebuie învățat tot ceea ce se poate despre un argument, de exemplu biologie sau chimie și trebuie să înveți să gândești”, explică Norbert Kereszteny într-un interviu acordat corespondentului Digi24 în Italia.

PIAȚA MUNCII: Peste 37.000 de profesionişti IT au plecat din România,în ultimii 20 de ani. Deficitul de specialişti este de circa 15.500 de persoane/an

Conform cercetării “Scaling Up”, cea mai importantă barieră identificată de 6 din 10 companii din România se referă la complexitatea abilităţilor din piaţă. De asemenea, circa 50% dintre companiile intervievate susţin că sunt limitate de aşteptările salariale, care tind să fie mai mari decât abilităţile identificate. Din punct de vedere al satisfacţiei legat de pregătirea profesională a oamenilor, companiile sunt mulţumite.

În ceea ce priveşte planurile de creştere ale companiilor IT din România, acestea vizează un salt de 17,5%, în următorii trei ani.

Potrivit datelor studiului întocmit de Codecool şi Brainspotting, 15.467 de oameni lipsesc din industria IT în fiecare an, însă datele nu includ absolvenţii de facultate. Pe acest fond, s-a ajuns la concluzia că 37.031 de profesionişti IT au plecat din România în ultimii 20 de ani, dintre care 30% sunt în SUA şi Canada, 60% în Europa (13% numai în Marea Britanie), iar restul de 10% în ţări asiatice şi în alte zone.

Rezidențiatul din 2019, pus în pericol de lipsa ministrului Educației/ Studenții: Facem un apel către Guvernul României să soluționeze această situație înainte de a deveni o problemă reală

Studenții de la Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), care reprezintă în total peste 24.000 de studenți la medicină, trag un semnal de alarmă asupra situației în care se afla examenul de rezidențiat programat în data de 17 noiembrie 2019, în condițiile în care nu există ministru al Educației. Într-un comunicat de presă, studenții arată că ”în momentul de față acest examen nu poate fi realizat din cauza absenței ministrului Educației și a faptului că instituțiile statului pasează între ele responsabilitatea soluționării acestei crize”.

În același document, FASMR face un apel către Guvernul României, Parlamentul României, Administrația Prezidențială, Universitățile de Medicină și Farmacie, Direcțiile de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor spre a soluționa această situație înainte de a deveni o problemă reală.


Probabil primul job nu va fi job-ul visurilor tale

Ce întreține situația tinerilor care amână integrarea pe piața muncii:

Atitudinea contradictorie a părinților

În multe situații de acest fel, deși parinții le reproșează că nu sunt responsabili și îi amenință că nu îi vor mai susține financiar, totuși le oferă sprijinul din punct de vedere material.

Recomandarea mea pentru părinți este să le comunice un termen limită până la care sunt dispuși să mai facă eforturi pentru a-i susține, dar în același timp să-i încurajeze și să le transmită că au încredere în ei.

Presiunea care este pusă atât din exterior, cât și de persoana în cauză pe acest subiect

Să ai un job este ceva firesc, așa încât este necesar ca acest subiect să fie tratat cu naturalețe. Presiunea în astfel de situații nu face altceva decât să îngreuneze lucrurile.

Este important să existe acțiuni concrete pentru integrarea pe piața muncii, însă fără a transforma acest subiect într-unul foarte delicat.

 

Renovare de 1 milion de euro la Palatul Culturii. Opera intră în șantier

Anul 2021 ne-ar putea găsi cu schele montate pe clădirea Operei Române. Abia acum a fost finalizată a doua licitație pentru refacerea imobilului, la o sumă de șase ori mai mare decât cea estimată inițial. Lucrările vor dura un an de la data emiterii ordinului de începere și vor fi executate de o firmă obișnuită cu diverse contracte ale PMT.

În luna iunie, Primăria Timișoara a scos din nou la licitație reabilitarea fațadei Operei Române. Se întâmpla la mai bine de trei ani de la prima licitație și culmea este că lucrările sunt denumite „suplimentare”, deși până acum nu s-a făcut nimic. În februarie 2016, Nicolae Robu anunța încheierea licitației câștigate la un preț puțin mai mare de 750.000 de lei, cu termen șase luni. Lucrarea, câștigată de SC Alex-Dia Construct SRL, nu avea aviz de la Ministerul Culturii. „Intervenția va urmări conservarea materialului, nu înlocuirea lui, se va prezenta soluția de curățare, evitându-se curățarea excesivă, iar apoi se va reveni la avizare cu fazele PT și DE”, spunea atunci primarul.

Noua licitație prevedea mai exact „Execuția lucrărilor (PT+ execuție) – Lucrări suplimentare pentru reabilitarea fațadei placată cu travestin de la Palatul Culturii Timișoara – Piața Victoriei HCL 286/2008 – Reabilitarea fațadei placată cu travestin de la Palatul Cultural Timișoara”. Suma estimată: 4,66 milioane de lei, adică peste 980.000 de euro! Termenul de finalizare ajunsese la un an.

Pe lângă Les Films de Cannes à Bucarest, vor exista ediții ale festivalului și la Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Botoșani, Brașov, Arad, Suceava, Brăila și Slobozia

O selecție cu zece filme premiate cu Palme d’Or la Cannes va putea fi văzută cu ocazia celei de-a 10-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, la Cinemateca Union. Filmele vor fi precedate de scurte interviuri video cu unii dintre cei mai mari regizori contemporani care răspund la întrebarea: Cum s-a schimbat cinematograful în ultimii 30 de ani și încotro se îndreaptă?

Totodată, a 10-a ediție a Les Films de Cannes aduce în România cele mai așteptate filme ale anului în 10 oraşe din țară: pe lângă Les Films de Cannes à Bucarest, vor exista ediții ale festivalului și la Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Botoșani, Brașov, Arad, Suceava, Brăila și Slobozia.

Între 18 și 20 octombrie, cinefilii se vor putea bucura de filmele premiate pe croazetă în Cluj-Napoca, la Cinema Victoria, într-o ediție finanțată de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Timișoara la Aula Magna a Universității de Vest, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara și al Casei de Cultură Timișoara și în Iași, la Cinema Ateneu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Ateneului Național din Iași.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională