Revista presei

4 august 2020

Consiliul Elevilor Timiș a lansat un sondaj pentru a afla de ceea ce au nevoie elevii pentru școala online

Consiliul Județean al Elevilor Timiș a lansat un sondaj în rândul elevilor pentru a afla de ceea ce au nevoie, din septembrie, când iarăși va începe școala online.

”Nici noi nu știm cum a trecut atât de repede aproape jumătate de vară, dar simțim cum anul școlar se apropie cu pași repezi.

Situația excepțională în care ne aflăm ne face uneori să nu ne simțim atât de bine ca înainte, inclusiv faptul că ne e dor de colegii de la școală.

Există foarte puține posibilități ca să ne revedem cu toții, dar până atunci dorim să aflăm de ce ai nevoie când vine vorba de școala online.

Completează chestionarul de mai jos și spune-ne cu ce te putem ajuta. Nu uita, pentru orice întrebări suntem la un click distanță! -îndeamnă CJE Timiș.

UVT are peste 4.500 de noi studenți. Note foarte mari la admitere

Peste 4.500 de noi studenți la Universitatea de Vest, după sesiunea de admitere din vară. Pe locurile bugetate s-a intrat cu medii foarte mari, în unele specialități de peste 9.60. Mai urmează o sesiune, în toamnă.Până la finalul perioadei de admitere s-au înregistrat peste 8.500 de înscrieri la programele de licență, față de 6.000 anul trecut. La masterate au fost peste 1.500 de înscrieri, tot în creștere față de anul anterior. În bilanț nu sunt cuprinși candidații admiși la programele de master ale Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, Facultății de Drept și Facultății de Educație Fizică și Sport. Aici, procedurile de admitere se vor încheia în sesiunea de toamnă.
 
„Datele intermediare cu privire la numărul înscrierilor din acest an confirmă că am reușit pe deplin ce ne-am propus. Numărul de înscrieri este semnificativ, în condițiile scăderii permanente a cifrelor de școlarizare din învățământul preuniversitar. Avem porți deschise online, în continuare, și în sesiunea de admitere din septembrie. Va urma o vară foarte aglomerată pentru UVT, în care ne vom pregăti pentru buna desfășurare a viitorului an universitar”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
 

MESAJUL DE DESCHIDERE A REȚELEI UNIVERSITARE „Universitatea Europeană UNITA”, formată din Universidade de Beira Interior, Universidad de Zaragoza, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Università di Torino și Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea Europeană UNITA, care a fost selectată pentru finanțare de către Comisia Europeană în luna iulie 2020, reprezintă o alianță de șase universități comprehensive de cercetare și educație, din cinci țări de mărimi și cu traiectorii diferite: de la vest la est, Universidade de Beira Interior, Universidad de Zaragoza, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Università di Torino și Universitatea de Vest din Timișoara. Universitatea europeană UNITA își propune să testeze un nou model de predare colaborativă și intergată, aplicând pedagogii și strategii de cercetare inovative, în vederea elaborării și implementării de soluții creative pentru o dezvoltare regională durabilă. UNITA nu se rezumă doar colaborări în mediul academic, ci este susținută de sectorul socio-economic, autorități publice, organizații civile, care acționează ca parteneri asociați.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Aderând la UNITA, contribuim la dezvoltarea unei noi idei, cea de universitatea europeană. Aceasta se remarcă prin munca depusă pentru mobilitatea sustenabilă și incluziunea teritoriilor montane și de graniță”.

Nelu Tătaru, despre noul an școlar: La jumătatea lunii august vom ști exact cum se deschid școlile

„Nu facem supoziții într-un context în care suntem la o lună și jumătate față de începutul școlii. În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact cum se va deschide școala”, a declarat Nelu Tătaru, întrebat fiind cum vede deschiderea anului școlar dacă se va menține evoluția epidemiei.

Anterior, premierul Orban a spus că școala va începe în condițiile pe care le va permite evoluția epidemiei.

„Suntem într-o analiză foarte serioasă, nu pot crea o previziune azi, care să fie modificată în funcție de evoluția epidemiei.

Când se vor finaliza analiza și toate scenariile le vom prezenta public. Suntem în 3 august”, a afirmat Orban.

În urmă cu câteva zile, președintele Klaus Iohannis a spus că este de părere că ar fi complicat ca în România să existe doar școală online și totul se îndreaptă spre un scenariu mixt.

„Ar fi foarte complicat să avem numai școală online. Atunci, sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt. Și în funcție de condițiile locale, vom aveam mai mult școală normală, cu elevii la școală, sau mai multă școală online, sau sistem mixt”, a mai spus Iohannis.

EDITORIALE - Comorbidități…

Sper, cum sperăm cu toții (în afară de cei care cred că virusul e o șmecherie planetară), sper, deci, să trecem de criza pandemiei, fără pierderi gravisime. Dar și dacă vom reuși, „comorbiditățile” rămîn… Și nu mă refer la cele care definesc patologia însoțitoare a infectării cu COVID-19, ci la cele de care suferim și vom suferi încă mult timp, în ambianța noastră politică, mediatică, economică, socială, financiară. A face un inventar cuprinzător al acestor „comorbidități” naționale nu e treabă de hebdomadar. Dar se pot menționa cîteva, în speranța că instituțiile specializate le vor cerceta cu un spor de rigoare și că și publicul cititor va cădea, nițeluș, pe gînduri.

Unele sînt general umane. De pildă, absența unei minime capacități de a exersa dubiul. E plină lumea și mai ales lumea noastră de campioni ai certitudinii. Nu dăm doi bani pe reflecție răbdătoare, pe interogativitate, pe căutare. Noi știm! Sîntem deștepți, edificați, cu mii de pași înaintea „prostimii”, dar și a fandoselilor filosofice ale „elitiștilor” „autointitulați”. Știm! Care-i problema?! Ce atîta tapaj, ce atîta politichie interesată? Lucrurile sînt clare! Vrei să pricepi ceva, întreabă-mă pe mine! Uite cum stă, de fapt, chestia! A, nu te lași convins? Ești prost! Bine-ți fac manipulatorii care te încalecă zilnic! O componentă de subtext a siguranței de sine este nevoia de a avea mereu dreptate și, de fapt, convingerea că așa și e. Știi tu mai bine! E cu neputință să te înșeli! De-aia se și enervează caraghioșii din jur! Prin simpla ta prezență le demaști ignoranța.

Un medic și un profesor ne spun ce se va întâmpla în septembrie: E foarte posibil ca în toamnă scenariul să se agraveze. Transmiterea virusului în comunitatea de copii va fi probabil mai răspândită decât în cazul adulților

Situaţia noului an şcolar care va începe într-o lună şi jumătate este încă învăluită în ceață. Revenirea la școală în septembrie într-un „scenariu mixt” – cu elevii la școală și cursuri online a fost varianta avansată zilele trecute de președintele Iohannis.

Ministerul Sănătății a propus până acum mai multe scenarii: unul de revenire integrală la școală, altul de ore exclusiv online și două sub-scenarii hibride.

„Simulările ar trebui să înceapă de acum”

Simulările pentru noul an școlar ar trebui să înceapă de acum, măsurile luate de autorități trebuie să fie flexibile, atrag atenția specialiștii. Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, consideră că o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi, iar copiii să interacționeze în prezența profesorului.

Republica.ro a contactat reprezentanți ai profesorilor, medicilor și părinților pentru a afla părerile lor despre cum ar putea arăta școala la toamnă.

  • „Trecem iarăși în regim online și « lucrăm » numai cu copiii interesați, motivați și dotați cu mijloace tehnice și îi abandonăm pe ceilalți? Școala românească pare tot mai mult incapabilă să ofere educație copiilor vulnerabili și scoate tot mai mulți bani din buzunarele părinților”, spune Cristina Tunegaru, profesor de limba română.
  • Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți, vorbește despre crearea unui contract educaţional care să conţină drepturile şi obligaţiile tuturor (profesori, elevi, părinţi) ȋn şcoala online. „Trebuie să ne asumăm cu toții, să existe un contract între familie și școală, prin care părintele să aibă dreptul să spună dacă își trimite copilul la școală sau nu, fiecare variantă cu riscurile ei”.
  • Dr. Radu Țincu, primar în cadrul secției de Terapie Intensivă – toxicologie la Spitalul Floreasca: „Este foarte posibil ca în toamnă scenariul să se agraveze. Suprapunerea Covid-19 și a gripei sezoniere, în special în cazul formelor grave va pune presiune pe aglomera sistemul de terapie intensivă”, iar „transmiterea virusului în comunitatea de copii va fi probabil mai răspândită decât în cazul adulților.” 

ABONARE - Dacă ai primit Revista Presei UVT din bunăvoința unui prieten și ai regăsit aici informații utile, te poți abona oricând accesând link-ul de mai jos

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională