Revista presei
3 aprilie 2019
CONFERINȚELE UVT / Horia-Roman Patapievici conferenţiază la UVT despre „Geniul Europei”, luni, 8 aprilie
- timpolis.ro
Horia-Roman Patapievici fost preşedinte al Institutului Cultural Român, actual preşedinte al Artmark, va susține la Universitatea de Vest din Timișoara prelegerea Geniul Europei.
Preşegerea, organizată în cadrul seriei „Conferințele UVT”, va avea loc luni, 8 aprilie, de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. Moderator va fi profesorul universitar şi scriitorul Mircea Mihăieş. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, anunţă oficialii Universităţii de Vest din Timişoara.
Prezența lui Horia-Roman Patapievici în spațiul public românesc de după 1989 a stârnit uimire, curiozitate, admirație – și numeroase polemici. „În timp ce pentru unii scrierile acestuia au cel mai adesea aerul unor sentințe, pentru alții scrierile lui au fost și rămân repere ale gândirii democratice romanești, analize percutante și riguroase ale patologiilor comuniste și post-comuniste”, spun organizatorii conferinţei.
CĂRȚI / Începând de mâine, sunteți invitați la seria de nouă evenimentele organizate de Editura Universităţii de Vest din Timişoara în cadrul BOOKFEST 2019
- uvt.ro
TM NEWS / Blocaj! Aproximativ o sută de profesori suplinitori din Timiș nu mai pot deveni titulari pe post
- tion.ro
Profesorii devin titulari pe post, adică angajați pe perioadă nedeterminată (cu 18 ore pe săptămână – normă întreagă), atunci când iau examenul de Titularizare și există și posturi pentru materia pe care o predau și iau notele cele mai mari dintre cei care concurează. Mai trebuie să aibă și alte examene „luate” la activ, adică Definitivatul și alte etape ce trebuie parcurse. La Titularizare, însă, se întâmplă ca nu toți să „prindă” un post, chiar dacă au nota la examen peste sau egală cu 7. De altfel, mai degrabă se întâmplă să „nu prindă”… Atunci, cei care au luat Titularizarea, dar nu au luat postul, devin profesori suplinitori, fiind angajați pe perioadă determinată (un an), cu șase ore aici, 10 dincolo și două la 30 de kilometri, pentru a-și face o normă întreagă de 18 ore. După scurgerea unui an au două posibilități. Prima este să mai dea o dată Titularizarea, să ia notă mare și este posibil să… nu aibă post… A doua – să se titularizeze pe un post care s-a eliberat între timp în școala unde au ore – adică să-și facă un dosar, o decizie a consiliului de administrație al școlii cum că primesc profesorul în rândurile lor, nota peste sau egală cu șapte la Titularizare (valabilă șase ani din momentul examenului) și un alt „vraf” de documente cu care trebuie să se prezinte la Inspectoratul Școlar Județean pentru a li se aproba cererile și a deveni titulari pe post, în școală.
Marți, de dimineață, aproximativ o sută de profesori trebuiau să vină cu dosarele la Inspectoratul Școlar Județean Timiș, dar nu le puteau depune. Cauza? O directivă venită luni seara din direcția Ministerului Educației care interzice, temporar, acest lucru. Practic, articolul 253 din Legea Educației, care le dădea dreptul suplinitorilor să fie titulari pe post în școală, nu mai este „valabil”, cel puțin la această oră…
TM NEWS / Cea mai frumoasa lectie de prietenie. Copiii care si-au scos jucariile la vanzare intr-o scoala din Timisoara ca sa adune bani pentru tratamentele unui coleg
- opiniatimisoarei.ro
Au acoperit ferestrele clasei cu mesaje de sustinere si incurajare si au umplut curtea scolii cu jucarii. Totul pentru colegul lor Alex, un copil cu autism ce invata in rand cu ei si face progrese uriase in fiecare zi.
S-a intamplat marti la Scoala 25 din Timisoara, chiar de Ziua Internatioanala de Constientizare a Autismului, unde elevii au organizat targul de jucarii. Toti banutii pe care i-au adunat ii vor da lui Alex pentru terapie. Mai ales ca pustiul de 11 ani mai are un fratior tot cu autism.
Alex e elev in clasa a III-a, a fost diagnosticat cu autism pe cand avea doi ani, iar faptul ca merge la o scoala normala si e inconjurat de prieteni il ajuta enorm.
Coplesita de costurile terapiilor de recuperare, mama celor doi copii, Georgiana Boian, se straduieste din rasputeri sa le ofere micutilor ajutorul de care au nevoie, in conditiile in care nu se poate baza pe sprijinul statului.
Pentru mama lupta cu autismul a insemnat pierderea job-ului, viata sociala s-a redus la zero si multi prieteni au parasit-o. In locul lor au venit insa alti oameni care ii stau alaturi.
DESCRIPTIV / Depopulare masivă, ca pe timp de război, a țărilor din sud-estul Europei. România foarte afectată
- dw.com/ro
Țări ca România, Bulgaria, Letonia, Polonia, Croația și Ucraina și-ar putea pierde până în 2045 peste 20% din populația activă, capabilă să lucreze. Aceasta este concluzia unui studiu al unui institut din Viena.
Institutul vienez pentru Studii Economice Internaționale (wiiw) avertizează asupra formelor drastice în care se prezintă în țările din sud-estul Europei fenomene și așa periculoase precum lipsa forței de muncă și reducerea populației. Expertul wiiw Richard Grieveson a declarat la prezentarea prognozei acestui institut pentru anii 2019-2021: “Așa ceva nu s-a mai văzut în vremuri de pace”. Pierderi comparabile de populație s-ar înregistra doar în timp de război și în perioade de foamete.
Riscuri majore pe termen mediu și lung
Concluzia wiiw este că țările din centrul, estul și sud-estul Europei se vor confrunta cu provocări masive în anii ce urmează. Pe lângă depopulare, este vorba și de lipsa acută a personalului calificat, care ar influența deja major în anumite țări productivitatea și potențialul de creștere economică. Cel mai rău ar sta deja la acest capitol Ungaria, Polonia și Bulgaria, conform sondajului întreprins de wiiw în rândul firmelor din aceste țări. În comparație, mult mai puține companii din România s-au plâns de această problemă în cadrul acestui studiu.
Alte probleme în creștere în cele 23 de țări examinate de institutul din Viena sunt accentuarea autoritarismului, periclitarea statului de drept, interferențele în activitatea justiției și a altor instituții. De asemenea, în comparație cu Europa de Vest, SUA și Asia, regiunea nu ar fi la fel de bine pregătită educațional și tehnologic pentru a se integra într-o economie globală digitalizată. Nivelul de automatizare în estul și sud-estul Europei ar fi de asemenea mult sub media din Vest și Asia, susține studiul wiiw.
CERCETARE / Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc: ar trebui investit mai mult în cercetare
- agerpres.ro
“În principiu, avem o problemă legată de decalajul care a fost între Europa de Est şi Europa de Vest. Normal că ţările din vest au un nivel mult mai bun decât noi, au avut un alt start şi ar trebui investit mai mult în cercetare”, a afirmat Hurduc, pentru AGERPRES, cu prilejul vizitei unei delegaţii a miniştrilor cercetării şi inovării din state membre ale UE la Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative (CAMPUS) din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB).
El a spus că nivelul cercetării din România este în prezent “foarte eterogen”. “Sunt institute foarte bune, poate la nivel mondial din punct de vedere calitativ şi sunt institute cu mai puţine performanţe, depinde de profil, pentru că sistemul nostru de cercetare e foarte larg, el începe cu cercetarea – să spunem – din domeniul agricol şi se termină cu aerospaţială, deci sunt diferenţe foarte mari de domenii de cercetare. Evident că în zona de agricultură publicaţii internaţionale care contorizează nivelul institutelor sunt mai puţine decât în zona de fizica materialelor – să spunem – nanotehnologii şi atunci în mod firesc clasificarea acestor institute este mai greu de făcut decât a celor care lucrează pe zonele la modă acum, pe sănătate, pe nanotehnologii, pe bioinginerie medicală, de exemplu, unde sunt domenii foarte fierbinţi. Mi-e foarte greu să dau un nivel mediu al cercetării în România”, a adăugat Hurduc.
ANTREPRENORIAT / Povestea lui Pecou redevenit Petcu: "A fi cetăţean al lumii nu înseamnă nimic"
- pressone.ro
Olavy-Theodor Pecou (Teodor Petcu) și soția lui, Dana, au deschis în București o clătitărie-băcănie bretonă.
“Nominoë – Crêperie et Epicerie de Bretagne” se numește locul, aflat la Intrarea Veronica Micle nr. 4, colț cu strada Maltopol.
Aici poți găsi clătite sărate din făină de hrișcă bretonă, dar și clătite dulci făcute în stilul regiunii franceze. Pe lângă meniul consacrat, există și clătite în ediție limitată, care se schimbă de la o lună la alta.
Merlin – cu brânză de capră, emmental, miere de salcâm, nuci prăjite și salată verde cu sos vinaigrette făcut în casă – a fost vedeta lunii martie.
Clătităria are și o anexă, o veritabilă ambasadă “bretonă”, și anume o băcănie care comercializează produse artizanele: de la cidru la caramels sau biscuiți crocanți, cu unt sărat și ciocolată neagră.
Înainte de a porni afacerea, cei doi soţi au urmat în 2017 un curs de formare cu un maestru-crepier breton.
Aşa și-a început Teodor viața “necorporatistă”, după mai bine de 20 de ani în industria auto.
Spune că Nominoë este modul său de a aduce laolaltă țara în care s-a născut şi regiunea care l-a “adoptat și ocrotit” după 1982, când părinții lui au hotărât să fugă din România.