Revista presei

30 ianuarie 2019

Învățăm dezvoltarea sustenabilă pe bani europeni. La Timişoara se înfiinţează un centru de specialitate, în cadrul UVT

Timişoara va beneficia de un centru specializat în promovarea în rândul studenţilor a dezvoltării sustenabile. Aceasta după ce Universitatea de Vest Timişoara a reuşit câştigarea unui proiect Erasmus, în valoare de peste 200.000 de euro, intitulat „Teaching and Educating for Sustainability” (TeachSUS). În calitate de lider al proiectului, UVT va colabora cu mai multe instituţii din Ungaria, Slovenia, Portugalia, dar şi cu Universitatea Politehnica Timişoara. „Obiectivul general al proiectului este transferul cunoștințelor și formarea competențelor necesare implementării cerințelor dezvoltării sustenabile și economiei circulare.

FSE „SPIRU HARET“ și FNAP-IP iau în calcul retragerea din CNFIP

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ (FSE „SPIRU HARET“) și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) solicită desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP), acuzând faptul că acest organism este puternic politizat, iar deciziile luate nu sunt în interesul sistemului educațional românesc.

FSE „SPIRU HARET“ ȘI FNAP-IP consideră că ultima decizie luată în cadrul CNFIP, care prevede, pentru anul 2019, majorarea cu doar 22% a costului standard per preșcolar/elev pentru cheltuielile cu salariile și cu doar 4,22% pentru cheltuielile materiale, nu face altceva decât să perpetueze subfinanțarea cronică a învățământului.

UVT și UPT, împreună cu parteneri din Ungaria și Portugalia, vor să dezvolte educația sustenabilă și economia circulară

Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de coordonator prin intermediul unei echipe formate din cadre didactice de la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, alături cu partenerii săi din mediul academic și societatea civilă din România și din alte țări din Europa, au lansat vineri, 25 ianuarie 2019, proiectul Teaching and Educating for Sustainability (TeachSUS).

“Obiectivul general al proiectului este transferul cunoștințelor și formarea competențelor necesare implementării cerințelor dezvoltării sustenabile și economiei circulare. Acest obiectiv va fi atins prin inițierea a trei centre de sustenabilitate, ca structuri non-formale de educație pentru sustenabilitate, respectiv pentru susținerea practică a colaborării dintre principalii stakeholderi interesați în dezvoltarea calității educației orientate către sustenabilitate, iar UVT este liderul de proiect care are în acest moment experiența și determinarea pentru a coordona dezvoltarea unei astfel de rețele utile comunității.”, a subliniat prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Robotul care ajută copiii cu autism, inventat la Cluj

Un robot creat de cercetătorii de la Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca îi ajută cu succes pe copiii cu tulburări din spectrul autist să se dezvolte şi să devină mai sociabili.

60 de copii fac şedinţe de terapie de 3 ani şi rezultatele sunt vizibile, spun specialiştii. “Sunt foarte deschişi să interacţioneze cu roboţii, aşa că am zis să îi învăţăm acele abilităţi sociale de bază prin intermediul robotului”, a declarat Daniel David, profesor cercetător UBB, citat de Digi24.ro. 800.000 de euro, din bani europeni, a costat proiectul cercetătorilor de la Cluj. În curând, 8 astfel de roboţi vor ajunge în câteva centre de autism, spitale şi grădiniţe din oraş. 

România mai bifează un paradox: şcoli ultramoderne, fără elevi

Creşte îngrijorător numărul de şcoli închise, iar cauzele nu sunt puţine: abandonul şcolar, scăderea natalităţii, dar şi plecarea multor familii, cu tot cu copii în străinătate.

Aşa că nu avem numai localităţi fără şcoli, ci şi şcoli modernizate fără elevi, după ce primăriile, au investit în reparaţii şi dotări. Faţă de anul 2007, sunt cu aproape un milion de elevi mai puţin.

Solidaritate cu directoarea liceului Șincai, care s-a ridicat în fața "micilor Dumnezei” din primării. Profesorii au semnat o petiţie: "Nu putem rămâne cu ochii larg închiși în fața nedreptății"

Profesorii de la Colegiul “Gheorghe Şincai” din Capitală se revoltă faţă de propunerea Primăriei Sectorului 4 ca toate cheltuielile şcolii să se facă numai cu acordul primarului, fiind agreați doar anumiți operatori economici. Aproape 50 din cei 62 de profesori ai şcolii au semnat o petiţie în care se declară solidari cu directoarea Silvia Mușătoiu, spunând că în cazul demisiei acesteia vor intra în grevă generală, pentru că nu pot “rămâne cu ochii larg închiși în fața nedreptății”. Cadrele didactice vor să trimită petiția ministrului Educaţiei, Primăriei Sectorului 4 şi Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti.

(sursa foto: Agerpres)

Educație pentru sănătate și nutriție, materie școlară din septembrie 2020 – parlamentarii au modificat Legea educației

Opționalul Educație pentru sănătate va fi regândit de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, care îi vor adăuga disciplinei și o componentă de nutriție. Prevederea face parte dintr-o serie de modificări aduse legii educației de către parlamentari, modificări publicate în Monitorul Oficial. Cele două ministere trebuie să realizeze o strategie privind educația pentru sănătate și nutriție, care să intre la clase începând din septembrie 2020, au stabilit parlamentarii.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională