Revista presei
3 aprilie 2020
Copiii de clasa a VIII-a cu rezultate slabe acumulează acum lacune mult mai mult decât colegii lor
- edupedu.ro
“Copiii de clasa a VIII-a care au de obicei rezultate școlare slabe acumulează în această perioadă lacune într-o măsură semnificativ mai mare decât colegii lor, cu o medie de 1,93, față de media de 3,11 indicată pentru elevii buni”. Concluzia aparține studiului realizat de Universitatea din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest și Institutul de Științe ale Educației, în perioada 25-31 martie 2020, privind practicile didactice și dificultățile în desfășurarea activităților cu elevii, după ce școlile au fost închise din cauza pandemiei și învățarea a fost mutată online.
Studiul relevă că “majoritatea profesorilor resping varianta repetării anului școlar și varianta recuperării prin restructurarea anului școlar viitor, optând pentru păstrarea structurii actuale a anului școlar în curs, cu reproiectări ale curriculumului și evaluărilor pentru clasele a VIII-a și a XII-a (42%) sau prelungirea cu 2-4 săptămâni a anului școlar în curs (44%)”.
Apelul răscolitor al doctorului Musta către medici: „Rămâneţi «pe baricade»! N-avem o meserie oarecare. Ne-am ales-o la bine şi la greu“
- adevarul.ro
Medicul Virgil Musta lansează un apel către medicii români, chemându-i să rămână pe baricade în aceste momente grele. „Acum este nevoie mai mult ca niciodată de noi. Nu intraţi în panică, nu luaţi decizii pripite acum, când oamenii au nevoie de noi toţi!”, este apelul medicului timişorean.
Medicul timişorean Virgil Musta, şef de Secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, unde s-au vindecat zeci de pacienţi infectaţi cu coronavirus îi cheamă pe medicii din toată ţara să rămână „pe baricade” în aceste momente grele. „Ştiu că şi noi suntem oameni, avem şi noi familii, iar mijloacele şi modul în care lucrăm în aceste zile sunt departe de ceea ce ne-am dori. Dar, ACUM este nevoie mai mult ca niciodată de noi! Nu avem o profesie oarecare, ştiam de la început că implică multe responsabilităţi şi riscuri, dar ne-am ales-o «la bine şi la greu»!” Trebuie să acţionăm inteligent şi într-adevăr să protejăm colegii care intră în grupele de risc, dar ceilalţi mai devreme sau mai târziu probabil tot vor face boala, şi mulţi dintre ei vor trece prin boală fără să ştie (la fel ca restul populaţiei, de altfel). Până la urmă, boala o putem lua şi noi din oraş, nu doar din spital. În plus, din tot ce ştim până acum, peste 80% din cazuri se vindecă rapid. În profesia noastră suntem obişnuiţi cu diverse boli, multe care pot avea consecinţe mult mai grave”, scrie medicul Must ape grupul City Doctors, creat special pentru a oferi informaţii legate de Covid-19.
COMENTARIU LA ZI - Solidaritate în vremuri de pandemie
- dw.de/ro
Dorinţa de a ajuta s-a născut la cumpărături. Acolo, tânăra studentă Lena a văzut un om în vârstă stând în faţa unui raft gol, în care ar fi trebuit să fie conserve. După ce a rămas o vreme privind acel raft, bărbatul s-a îndreptat spre ieşire. E limpede că, pentru a se aproviziona cu tot ce-şi propusese, va trebui să meargă în mai multe magazine, ceea ce e desigur periculos din cauza pericolului de a se infecta cu coronavirus. Iată ce i-a trecut prin cap Lenei în acel moment, devenind conştientă, o data în plus, că epidemia de Covid-19 a scos la iveală o trăsătură umană urâtă: egoismul. În ciuda repetatelor apeluri oficiale, unii oameni cumpără în continuare în cantităţi extreme, făcându-şi provizii exagerate – mai ales de hârtie igienică, făină sau roşii la cutie. Tocmai vârstnicilor li se recomandă să stea acasă în aceste zile, fiind mai vulnerabili în faţa noului coronavirus.
Dar nu toţi oamenii sunt egoişti şi se gândesc numai la ei. Există şi cei care s-au organizat pentru a-i ajuta pe cei vârstnici din cartier – mai ales cu cumpărăturile.
Lena şi prietena ei Ana au creat, la mijlocul lunii martie, un grup pe Facebook care se numeşte “Ajutor Corona Bonn”. În decurs de numai patru ore, grupul avea deja 400 de membri, povestesc cu entuziasm cele două tinere. Între timp, numărul membrilor a depăşit 1100.
În criza declanşată de coronavirus, iese aşadar la iveală şi o altă trăsătură a noastră: dorinţa de a sări în ajutor. Acest ajutor are diferite forme – de la cumpărături, plimbatul animalelor de companie şi până la acordarea de sprijin voluntar în spitale – iar ofertele se fac fie digital, de pildă pe Facebook, fie prin bilete şi afişe lipite pe stâlpi sau în diferite locuri publice.
Scindează actuala criză a pandemiei societatea noastră în egoişti şi altruişti? În cei care golesc magazinele de anumite mărfuri şi cei care îşi oferă sprijinul, de exemplu preluând cumpărăturile?
ECONOMIE - Comunitatea de business germana solicita o lege pentru Kurzarbeit, stilul de munca flexibil al nemtilor
- business24.ro
Al doilea chestionar privind efectele pandemiei COVID-19 asupra afacerilor, realizat de AHK Romania, arata ca toate companiile sunt deja puternic afectate, jumatate dintre acestea resimt chiar efecte masive.
Pentru 50% dintre companii scaderea cererii de produse si servicii reprezinta cea mai mare problema, urmata de dificultati in continuarea productiei (27%), cauzata in primul rand de ruperea lanturilor de aprovizionare.
Nesiguranta si lipsa de lichiditati sunt urmatoarele pe lista efectelor produse de aceasta criza. Cei mai putini se gandesc in momentul de fata la concedieri (4%) sau la intrarea in insolventa (2%).
Se preconizeaza insa o scadere a cifrei de afaceri cu cel putin 30%, iar 19% dintre respondenti considera ca afacerile vor scadea cu peste 40%.
Masuri guvernamentale in sprijinul mediului de afaceri
Majoritatea companiilor sunt la curent cu masurile luate de Guvern in sprijinul companiilor, dar acestea sunt in general nemultumite, considerandu-le insuficiente (50%) si nu foarte utile (27%). (Nu sunt luate insa in considerare masurile adoptate de Guvernul Romaniei dupa data de 27 martie.)
Cele mai relevante masuri luat de Guvern pana la incheierea chestionarului sunt: indemnizatia pentru somaj tehnic, prelungirea termenelor de plata si acordarea de zile libere pentru parinti.
Scriitoarea J.K. Rowling a lansat site-ul "Harry Potter at home" pentru a combate plictiseala în timpul izolării
- news.ro
Scriitoarea britanică J.K.Rowling a creat un site pentru copii şi adulţi, “Harry Potter at home”, care propune videoclipuri interactive de bricolaj, cu articole amuzante despre lumea vrăjitorilor.
“Părinţii, profesorii şi îngrijitorii ocupaţi să-i menţină pe copii bine dispuşi şi interesaţi cât timp suntem izolaţi poate au nevoie de puţină magie, aşa că sunt încântată să lansez harrypotterathome.com”, a anunţat J.K. Rowling pe Twitter.
“Harry Potter At Home” este un hub plin de activităţi, jocuri şi idei pentru a distra copiii în această perioadă de izolare. Puzzle-uri şi înregistrări video cu ghiduri pentru desenarea personajelor din seria “Harry Potter” sunt de asemenea pe site.
“De mai mult de 20 de ani, Hogwarts a fost o evadare pentru noi toţi, pentru fanii şi cititorii mici şi mari”, este mesajul pe prima pagină a site-ului. “În timpul acestei perioade ciudate pe care o traversăm, vrem să vă primim din nou la Wogwarts, un loc prietenos pentru voi, familia voastră şi cei dragi”.
La sfârşitul lunii martie, scriitoarea J.K. Rowling anunţa printr-un comunicat apărut pe site-ul oficial al lui J.K. Rowling, scriitoarea a anunţat că facilitează accesul pentru autorizaţii de drept de autor care de obicei însoţesc romanele sale. De acum şi până la sfârşitul anului şcolar, profesorii vor putea să povestească video elevilor lor aventurile vrăjitorului cu ochelari.
CULTURA DE SECURITATE ȘI INTELLIGENCE / La o cafea cu un „spion“
- dilemaveche.ro
Am dat de el cu greu, dar am dat. A acceptat să vorbească cu mine despre munca lui, cu două condiții: să nu-i dau numele real și să nu‑i cer să vorbească despre cazuri concrete. Am acceptat, firește. Pana mea este foarte tentată să-l descrie, dar nu o voi face pentru că i-am promis că nu las să scape nici un indiciu despre identitatea lui. Așadar, nu vă pot spune nici cum îl cheamă, nici ce vîrstă are și nici măcar dacă e activ sau în rezervă. De altfel, nici nu cred că numele cu care s-a prezentat e cel real. Așa că n-are importanță, pot să-i atribui orice nume aș vrea și tocmai de aceea nu o să-i atribui nici unul. În fond, sîntem doar doi în conversație, iar unul sînt eu. Cititorul nu se va încurca să identifice personajele. Interlocutorul meu este, mereu, celălalt. Un celălalt, cum s-ar zice la ei, perfect conspirat. Un celălalt care umblă printre noi fără să avem măcar o vagă idee despre ce face, de fapt. Numele lui, toate datele de stare civilă, parcursul profesional, totul este altceva decît ceea ce știm. Înainte de a reda dialogul nostru, care poate fi foarte bine o ficțiune de la cap la coadă, avînd în vedere că interlocutorul meu este o ficțiune vie, așa cum viu sînt eu și sînteți și dumneavoastră, să spun totuși ceva sigur, absolut sigur despre el: are o vastă experiență în „munca de culegere de informații“. Adică, mai pe șleau, în spionaj. Și mai e ceva. De cîte ori am spus, eu sau el, cuvîntul „noi“ sau „al nostru“ ne refeream la serviciul de spionaj românesc.