Revista presei

2 mai 2019

ROMCON – a 40-a Convenție națională de science fiction – are loc la UVT

Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction (ARCASF) Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează ROMCON 2019 – a 40 a Convenție națională de science fiction, în perioada 10 -12 mai, în TM 2021, la Universitatea de Vest Timișoara.

Temele ROMCOM din 2019 sunt Realitatea mixtă și Acceptarea singularității.

Invitat de onoare este Gheorghe Săsărman din Munchen Germania.

Invitați speciali: Eugen Cadariu din București, Mircea Liviu Goga din Craiova și Daniel Timariu din Timișoara.

Artist invitat special: San Ianoș.

Picturi celebre, reproduse de studenţii de la Arte pe ouă gigant

Opere de artă după picturi celebre ale lui Vincent van Gogh, Paul Cézanne, Edvard Munch şi Giorgio de Chirico aduc la mall un spectacol de culoare.
În apropierea Sărbătorilor Pascale, Iulius Mall din Timişoara a organizat o competiţie inedită de pictură pe ouă gigant. Patru echipe formate din studenţi de la secţia Pictură a Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest Timişoara şi-au lăsat îndemânarea şi spiritul creativ să facă spectacol.   Tinerii, sub coordonarea lectorului universitar Cristina Daju, au decorat patru ouă gigant, pornind de la tema „picturi celebre”. Astfel, au fost realizate interpretări artistice după tablourile „O noapte înstelată” a lui Vincent van Gogh, „Strigătul” lui Edvard Munch, „Mont Sainte-Victoire” semnat de Paul Cézanne şi „Hector şi Andromaca” de Giorgio de Chirico.

Un elev din Lugoj, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Elevul Sergiu Novac, de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, participă în aceste zile la Olimpiada Balcanică de Matematică, ce se desfășoară la Chișinău, în Republica Moldova. Elevul lugojean, pregătit de prof. Adriana Mariș, a fost cooptat în lotul reprezentativ al României pentru Olimpiada Balcanică, după ce a participat la o probă de baraj și a obținut premiul I cu punctaj maxim și medalia de aur la faza națională a Olimpiadei de Matematică, desfășurată la Deva. Dintre cei 81 de participanți de la clasa a XI-a, doar trei au reușit să obțină punctajul maxim, iar Sergiu Novac a fost unul dintre ei. „Departe de a fi doar un rezolvator excepţional de probleme, Sergiu Novac are un caracter frumos, care se manifestă prin modestie şi colegialitate, simţ al umorului şi abilităţi de comunicare şi colaborare ce îi facilitează implicarea în proiecte locale, naţionale şi internaţionale.

România ratează toate țintele Europa 2020 pe Educație și Cercetare, potrivit Eurostat

România nu a atins niciuna dintre țintele asumate în Strategia Europa 2020 la capitolul Educație și Cercetare, arată datele Eurostat. Cele trei măsuri obligatorii cuprinse în documentul semnat de România arată că ar fi trebuit să reducem rata abandonului școlar la 11,3%, să creștem procentul persoanelor care au studii superioare în vârsta de 30-34 de ani la 26,7% și să creștem procentul din PIB alocat cercetării la 2%. Uniunea Europeană și-a atins, însă, țintele propuse și fără România, arată documentul citat.

După adoptarea în aprilie 2010 de către Consiliul European, Strategia Europa 2020 a fost adoptată în iulie 2010 și de către Guvernul României, printr-un memorandum care cuprindea setul de valori finale ale țintelor naționale reflectate în Planul Național de Reformă.

PLAN DETALIU / Cum să faci în România școală ca în Finlanda. Interviu cu Radu Szekely, consilierul pentru strategie de la Educație: Problema la noi e că nu există continuitate. Se face ceva, vine următorul ministru și schimbă

A lucrat peste 16 ani în Finlanda și cunoaște în amănunt sistemul de educație finlandez. A înființat școala finlandeză de la Sibiu și urmează să deschidă o altă școală la Mediaș. Este convins că elemente din sistemul finlandez pot funcționa și în România. De două luni, Radu Szekely s-a întors în România și este consilier special pe probleme de strategie în educație al ministrului Educației, unde a coordonat proiectul ”Educația ne unește” care conține multe elemente din sistemul de educație finlandez. Într-un interviu pentru HotNews, Radu Szekely explică de ce sistemul finlandez are succes și ce poate funcționa și în România.

AFIȘ / Antoine Compagnon, Doctor Honoris Causa al UVT, 6 mai 2019

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională