Revista presei
29 mai 2020
Universitatea de Vest Timișoara lansează ECO_VITAL_UVT, printr-o conferință online, astăzi, de la ora 12
- ziuadevest.ro
Vineri, 29 mai, de la ora 12.00, Universitatea de Vest Timișoara organizează conferința de lansare a proiectului ECO_VITAL_UVT. Calitatea vieții, cu atitudine și leadership, prin caracter, educație, competență și influență.
Proiectul face parte dintr-un program integrat de formare a competențelor și abilităților de viață prin conștientizare și responsabilizare în context ecobiopedagogic.
Proiectul se înscrie în cadrul unui program de formare a competențelor cheie pentru tinerii din școli, licee și universitate, prin activități integrate, iar în viitor își va găsi sustenabilitate prin elevii care vor deveni viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara.
Conferința va avea loc pe Platforma Google-Meet, cu participarea conducerii UVT, a echipei de proiect și a invitaților: elevi, studenți, precum conducerea ISJ Timiș, alături de profesori coordonatori din liceele timișorene participante la proiect: Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, Colegiul Economic „F.S. Nitti”, Liceul Teoretic „William Shakespeare”, Liceul de Arte Plastice Timișoara, Liceul Teoretic “Grigore Moisil”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Liceul Tehnologic de Silvicultură si Agricultură „Casa Verde”, Liceul Teoretic „Dositei Obradovici”.
Sondaj naţional despre şcoala online, lansat de Ministerul Educaţiei pentru toți elevii, părinţii şi profesorii. Cadrelor didactice le sunt cerute propuneri pentru ca ministerul, şcolile şi inspectoratele să se organizeze mai bine
- edupedu.ro
Ministerul Educaţiei face un sondaj la nivel naţional pentru a afla dacă şcolile au făcut în perioada aceasta activităţi online, cum s-au descurcat profesorii, ce măsuri au luat directorii şi cum s-au comportat elevii şi părinţii, precum şi ce părere au aceştia din urmă despre activităţile făcute de cadrele didactice. În plus, ministerul cere de la profesori şi propuneri pentru o organizare mai bună.
Prin adresa MEC nr. 9217/26.05.2020, privind aplicarea în rândul actorilor școlari, a unor chestionare de opinie, ministerul a început un sondaj naţional despre şcoala online, potrivit documentului obţinut de Edupedu.ro. În explicaţiile transmise de minister se precizează că toţi cei vizaţi au termen 10 iunie să răspundă chestionarelor.
Obiectivele acestui demers sunt:
- identificarea măsurii în care unitățile de învățământ din țară s-au organizat pentru continuarea activității didactice;
- analizarea modalităților în care a fost realizată învățarea la distanță;
- evaluarea provocărilor și dificultăților cu care s-au confruntat actorii școlari în această perioadă;
- identificarea de bune practici, exemple de succes, propuneri de îmbunătățire, nevoi de sprijin și arii prioritare de intervenție”, se arată în document.
EDITORIALE - Școala online și offline-ul copiilor invizibili ai României
- dw.com/ro
Copiii din grupurile neglijate aveau probleme cu accesul la educație dinainte de coronavirus. Școala online va accentua marginalizarea acestor copii invizibili.
Pandemia de coronavirus, care a șters milioane de locuri de muncă în Europa, a redus și mai mult accesul la muncă formală pentru adulții romi și, implicit, a accentuat marginalizarea lor și a familiilor acestora, printre altele, în zona asistenței sanitare. Așezați în comunități segregate și izolate, aceștia sunt de cele mai multe ori lipsiți de infrastructura de bază – asfalt, canalizare, uneori chiar și electricitate.
Una dintre cele mai recente analize paneuropene dedicate condițiilor în care trăiesc categoriile marginalizate indica, în 2016, că peste o treime din populația de etnie roma nu are baie și toaletă în casă și că în cazul copiilor romi, situațiile de sărăcie extremă sunt de două ori mai numeroase decât în cazul celorlalți copii din Uniunea Europeană.
Iar acum, de când școala a fost forțată să tatoneze modelul predării și examinării online, accesul la educație, îngreunat oricum în trecut de diverși factori, unii culturali, alții logistici, a fost brutal întrerupt de suspendarea cursurilor și mutarea acestora în spațiul virtual.
Acești copii nu au din ce să-și cumpere calculatoare. De fapt, în România în care marginalul este departe de a fi excepția, nu doar copiii romi nu au acces la ceea ce obișnuim să numim „binefacerile civilizației”. România are una dintre cele mai bune viteze de internet din Europa, dar în multe din localitățile României nu există internet fix, iar semnalul pentru datele mobile este undeva între crengile unui cireș cocoțat pe un deal, într-o curbă, sau pe balustrada podului de la intrarea în sat.
Conform unei evaluări a UNICEF România, realizată împreună cu Banca Mondială și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții din Academia Română, principalele bariere care afectează școala online sunt problemele de acces la tehnologie și internet pe care le au pe de o parte copii din familiile care trăiesc în sărăcie, dar și unele cadre didactice. Ca un bonus trist, acestor copii nici părinții nu le sunt de ajutor – nu pot, nu știu, nu-i interesează,
Amfiteatre digitale pentru activitatea din laboratoarele facultăților, platforme de tip Igloo 3D și blended mobility – marile schimbări pentru Universitățile Europene. Sorin Costreie: Acum se creează o rețea de universități de performanță
- edupedu.ro
Universitățile europene care să le permită studenților din București să aibă cursuri cu profesori din Germania, Italia sau Franța intră într-o fază neplanificată, din cauza pandemiei COVID-19. Marea schimbare este la nivelul mobilităților. “Contează foarte mult să miști o armată” de sute de mii de studenți prin Europa, a declarat pentru Edupedu.ro coordonatorul consorțiului CIVIS din care face parte Universitatea din București și 7 universități din Germania, Suedia, Italia, Spania, Belgia, Grecia și Franța. Sorin Costreie a vorbit despre planurile de-a investi sumele destinate inițial călătoriilor fizice ale studenților între cele 8 universități – în “soluții avansate de-a avea cursuri 3D sau online, dar nu de tipul ZOOM-ului, ci de tipul unui amfiteatru performant”.
“Planurile Comisiei Europene sunt ca finanțarea pe Cercetare și Tineret să țină cont de aceste consorții, care vor atrage alte finanțări. Deci acum se creează o rețea de universități de performanță și ulterior cercetarea va alege aceste rețele de distribuție, de asta e bine ca România să facă toate eforturile și să fie prinse cât mai multe universități în aceste construcții europene”, a declarat pentru Edupedu.ro prorectorul Universității din București responsabil cu rețele academice.
Coordonatorul instituțional al proiectului Consorțiului CIVIS și consilierul pe probleme de educație al premierului Ludovic Orban, Sorin Costreie a vorbit pentru Edupedu.ro despre efectele pandemiei asupra universități-pilot europene. Amintim că 3 universități din România au fost declarate, în iunie 2019, câștigătoare de Comisia Europeană în competiția pentru crearea Universităților Europene: Universitatea din București, SNSPA și Universitatea de Construcții. Fiecare dintre consorțiile desemnate câștigătoare de Comisia Europeană primește aproximativ 5 milioane de euro pentru operaționalizarea universității europene pe care consorțiul trebuie să o formeze.
Vanzari cu 81% mai mari la cartile pentru copii in starea de urgenta, anunta cea mai mare librarie online din Romania
- ziare.com
Libris.ro, cea mai mare librarie online din Romania, a anuntat joi ca a inregistrat in perioada starii de urgenta (15 martie -15 mai) vanzari cu 81% mai mari la cartile pentru copii, in timp ce vanzarile de jocuri au crescut cu 66%.
“Cresterea raportata la aceeasi perioada din 2019 a fost uniforma pe toate categoriile de varsta, cu interes remarcabil fata de cartile de activitati si caietele de scriere si grafisme, folosite de parinti ca suport pentru continuarea procesului educational interupt odata cu inchiderea gradinitelor si scolilor”, arata compania intr-un comunicat.
Ponderea produselor adresate celor mici in total vanzari pe Libris.ro a ajuns in ultimele doua luni la 23%, fata de 18% cat reprezentau cumulat cartile pentru copii si jocurile in perioada similara a anului trecut.
“Implicarea activa a parintilor in procesul educational al copiilor a crescut semnificativ. Adultii din familie au fost pusi in situatia de a prelua o parte din responsabilitatile cadrelor didactice. Astfel, multi parinti au dorit sa completeze lectiile online si s-au implicat in activitati suplimentare alaturi de copiii lor”, considera Laura Teposu, CEO Libris.ro.
In topul celor mai vandute 15 volume pentru copii se regasesc titluri clasice de aventuri, alaturi de carti cu activitati de invatare prin joc si materiale educative care completeaza procesul de educatie.
“Preocuparea parintilor pentru asigurarea unui context prielnic pentru educatie si dezvoltarea celor mici a fost evidenta prin prisma achizitiilor facute. Inchiderea scolilor si gradinitelor si migrarea catre lectiile online au schimbat intr-un timp extrem de scurt modul obisnuit de predare. Fie ca vorbim despre lecturi captivante sau despre carti cu resurse si activitati educative, parintii au cautat solutii alternative pentru a mentine interesul copiilor fata de acumularea de cunostinte sau deprinderi”, adauga Laura Teposu.
Elevii și studenții cer ca educația sexuală să nu fie o condiționată de acordul părinților
- stiriedu.ro
Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) transmit într-un comunicat de presă comun că susțin implementarea educației sexuale în școli, o parte integrantă a disciplinei educație pentru sănătate, care ar trebui să fie accesibilă tuturor elevilor. Elevii și studenții își exprimă dezamăgirea față de parlamentarii care susțin blocarea educației sexuale în școli prin introducerea unui acord parental. Tinerii arată că așa cum la toate celelalte discipline de studiu nu este necesar un acord parental, ”nu ar trebui să condiționăm accesul tinerilor la educație sexuală de un acord parental acordat subiectiv”.
”Lipsa accesului la educație sexuală a fost promovată de organizații religioase, dar și de Biserica Ortodoxă Română, iar acum parlamentarii susțin blocarea educației sexuale în școli prin introducerea unui acord parental. Așa cum la toate celelalte discipline de studiu nu este necesar un acord parental pentru a legitima importanța informațiilor studiate, nu ar trebui să condiționăm accesul tinerilor la educație sexuală de un acord parental acordat subiectiv. Un sistem educațional performant are capacitatea de a stabili care sunt disciplinele ce trebuie studiate în vederea dobândirii competențelor cheie specifice profilului absolventului”, arată comunicatul.
Conform datelor INS Tempo, în anul 2018, în România au devenit mame 727 de adolescente cu vârsta sub 15 ani și 18.753 cu vârsta între 15-19 ani. Dintre mamele adolescente sub 15 ani, 19 sunt la a doua naștere și una la a treia. Cât ține de mamele adolescente cu vârsta între 15-19 ani, 3.929 sunt la a doua, 731 la a treia, 72 la a patra, 8 la a cincea și una la a șasea. Totodată, 7,5% din totalul cazurilor de cancer de col uterin diagnosticate anual în Europa provin din România, incidență de 3 ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene. România se află pe primul loc din țările Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea prin cancer de col uterin (14.2 la 100.000 de femei).
CULTURA ÎN TIMPUL PANDEMIEI - Ediție maraton a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în perioada 12-21 iunie. Peste 180 de spectacole din întreaga lume, transmise online
- g4media.ro
Unul dintre cele mai renumite evenimente culturale din țară, care și-a câștigat o notorietate imensă pe plan internațional, este Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Din pricina pandemiei de Covid-19, evenimentul care avea programte 500 de spectacole risca să fie anulat. Președintele FITS, Constantin Chiriac, a subliniat că a optat pentru a găsi o soluție, chiar dacă aceasta a implicat un efort uriaș, având în vedere că regizorii și producătorii invitați în festival s-au văzut nevoiți să-și adapteze punerile în scenă pentru a putea fi transmise online.
„În 27 martie trebuia să punem în vânzare biletele pentru ediția festivalului din 2020, dar a venit peste noi pandemia. Aveam de ales să anulăm totul, și poate că era mai simplu să facem asta, dar am decis că merită să găsim o soluție. Am optat să mutăm festivalul online, chiar dacă acest lucru presupune o muncă suplimentară. Și am reușit ca în ultimele 67 de zile să pregătim peste 180 de spectacole și evenimente, să avem în program cele mai mari nume din zona artelor spectacolului din întreaga lume. Efortul a fost uriaș, având în vedere că evenimentele trebuie tranmise online, dar a meritat, am primit spijin din partea tututor organizațiilor internaționale de profil”, a comentat Chiriac pentru Digi24.
Timp de zece zile, câte 12 ore pe zi, FITS va oferi publicului, online, un program de transmisii care va include marile spectacole ale lumii de teatru, operă, dans, balet, muzică, circ contemporan, realizate/regizate de artiști consacrați, care au primit de-a lungul timpului sau vor primi stele pe Aleea Celebrităților. Bursa de spectacole de la Sibiu, Therme Forum, întâlnirile din cadrul Platformei Doctorale, conferințele speciale ale festivalului sunt evenimente care de asemenea nu vor lipsi din programul ediției speciale FITS #online. „Tot ceea ce gândim, gândim pentru publicul nostru, tot ceea ce facem, facem pentru publicul de pretutindeni pe care îl avem alături de peste două decenii. Rămânem împreună online și imediat ce situația ne va permite vom readuce miracolul artei, pe scenele Sibiului. Vă doresc tuturor multă sănătate și să ne revedem cu bine, online și offline” transmite Constantin Chiriac.
FITS 2020 se va desfășura în intervalul 12-21 iunie
Legătura strânsă dintre politică, biologie și epidemii
- scena9.ro
Puși în fața epidemiilor, care sunt viețile pe care alegem să le salvăm? Filosoful, scriitorul și curatorul spaniol Paul B. Preciado vorbește despre legătura strânsă dintre politică, biologie și epidemii. Pandemia de COVID-19 vine într-un moment în care trăim o tranziție socială și politică spre o lume digitalizată, în care farmacologia joacă un rol important în definirea identității și sexualității. Am tradus din franceză prima parte dintr-o serie despre noul coronavirus publicată de Preciado în jurnalul francez Mediapart. Preciado este profesor de filosofie și istorie politică la universitatea Paris VIII. Este cunoscut mai ales pentru volumul „Testo Junkie” (2008), pe care-l numește un „corp-eseu” sau o „ficțiune somato-politică”.
Foucault descrie tranziția de la „societatea suverană” la „societatea disciplinară” drept trecerea de la o societate care definește suveranitatea în termeni de ritualizare a violenței și a morții, la o societate care gestionează și maximizează viața populațiilor în funcție de interesul național. Pentru el, tehnicile de guvernare biopolitică s-au răspândit precum o rețea de putere, depășind sfera legală sau punitivă pentru a deveni o forță orizontală și tentaculară care traversează totalitatea teritoriului, până la penetrarea corpului individual.
În timpul și în urma pandemiei de SIDA, numeroși autori au extins și radicalizat ipotezele lui Foucault, explorând relația dintre biopolitică și imunitate. Filosoful italian Roberto Esposito a analizat relațiile dintre noțiunea politică de „comunitate” și noțiunea biomedicală și epidemiologică de „imunitate”. Cuvintele comunitate și imunitate au o rădăcină comună, munus, care în latină se referă la impozitul (datorie, lege, obligație, cât și dare) pe care un individ trebuia să îl plătească pentru a face parte din comunitate.
„Comunitate” e format din cum („cu”) și munus: un grup uman închegat printr-o lege și o obligație comune, cât și printr-o dare, deci nu fără un cost material. Substantivul „imunitate” e un cuvânt privativ, derivat din negarea lui munus. În dreptul roman, imunitatea era un privilegiu care te scutea de obligativitatea sarcinilor comune tuturor. Cel ce era exonerat era imunizat. În același timp, celui „demunizat” (destituit) i se luau toate privilegiile vieții în comunitate.
Roberto Esposito insistă asupra faptului că orice biopolitică este imunologică. Ea implică o definiție a comunității bazată pe o ierarhie între imunizați și demunizați. Pe de-o parte, cei care sunt exonerați de impozite sau dări (cei imuni) și, pe de alta, cei pe care comunitatea îi consideră drept potențiale pericole (cei demunizați) și care sunt excluși printr-un act de protecție imunologică. Acesta este paradoxul biopoliticii: orice act de protecție comportă o definiție imunitară a comunității, prin care comunitatea își asumă puterea de a sacrifica o parte din ea în beneficiul ideii propriei suveranități. Starea de excepție reprezintă normalizarea acestui paradox insuportabil.