Revista presei
28 iunie 2019
Pavel Petroman, marele pedagog și om de cultură, s-a stins din viață
- glsa.ro
Profesorul Pavel Petroman, una dintre cele mai cunoscute personalități ale învățământului timișorean, s-a stins din viată. S-a născut la 30 martie 1935 în localitatea Răpsig, judeţul Arad şi a început clasele primare în satul natal. După absolvirea clasei a V-a a urmat cursurile Liceului Moise Nicoară din Arad şi ulterior acelea ale Şcolii Pedagogice de Băieţi. Apoi a urmat Facultatea de Pedagogie-Psihologie din Bucureşti, absolvind în anul 1959.
Om de cultură şi cărturar, autor a sute de volume, dar mai ales dascăl, Pavel Petroman a activat ca profesor de limba română, pe rând, la Herneacova, Pişchia, Recaş şi la Liceul Constantin Diaconovici Loga din Timişoara, iar din 1991 a predat psihologie la Universitatea de Vest din Timișoara.
Klaus Iohannis: ”Universităţile selectate de CE vor deveni un vârf de lance al integrării europene în domeniul învăţământului superior”
- edumanager.ro
Preşedintele Klaus Iohannis salută includerea a trei universităţi româneşti în lista reţelelor academice care beneficiază de primul val de finanţări din cadrul iniţiativei “Universităţi europene”.
“Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti sunt instituţiile care, alături de partenerii lor europeni, vor deveni un vârf de lance al integrării europene în domeniul învăţământului superior”, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES de Administraţia Prezidenţială.
Take the f…ing BAC! Mesajul unui profesor, pentru elevii cu moralul la pământ înainte de examene, și istoria unei fotografii-poveste realizate de liceeni
- edupedu.ro
Concentrează-te, rămâi în examen 3 ore, caută rezolvarea subiectelor și Take the f..ing BAC! Trei liceeni din Târgu Frumos și profesorul lor de științe sociale au lucrat la câteva postere cu acest mesaj, pe care le-au pus la intrarea în liceu. “Rata de eșec la Bacalaureat a crescut din 2009. Ne-am trezit că promovează 2-3 dintr-o clasă cu profil real”, a povestit pentru Edupedu.ro profesorul Dan Chicoș. “Atâta vreme cât l-ai lăsat pe copilul ăsta cu 2 să intre la mate-info, este o mare păcăleală pentru copil.
E dureros”, a explicat profesorul, care a adăugat: “Mesajul l-am gândit pentru ei: la cât mai poți face în zilele astea, mai adaugă 0,2% încredere cu mesajul ăsta și ia 5!”
Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea din funcţie a directoarei Colegiului Goethe pentru că nu ştie limba germană
- adevarul.ro
Tribunalul Bucureşti a decis pe 24 iunie eliberarea din funcţie a directoarei Colegiului German „Goethe” din Bucureşti, după ce părinţii s-au plâns în instanţă că aceasta nu cunoaşte limba germană suficient de bine.
Directoarea a fost numită cu scandal în 2016 la conducerea colegiului cu predare integrală în germană.
Universitatea „Babeş-Bolyai”, cele mai multe domenii academice în top 500 în clasamentul Shanghai
- gandul.info
Potrivit unui comunicat al UBB Cluj-Napoca transmis, joi, domeniul Administraţie publică, de exemplu, se află pentru al doilea an consecutiv în top 200, situându-se în intervalul 151-200.
„UBB Cluj-Napoca îşi păstrează locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate de Academic Ranking of World Universities (ARWU), cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, unul dintre clasamentele internaţionale de referinţă ale universităţilor.”
Rectorul Universităţii „Al.I. Cuza“, ales prin vot direct. Intră Toader din nou în cursă?
- ziaruldeiasi.ro
La mai bine de o săptămână după ce au avut loc alegerile, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a decis să facă publice rezultatele referendumului universitar pe baza căruia s-a stabilit metoda de alegere a rectorului în noul mandat.
Cu o prezenţă puţin peste pragul validării, votând 489 de persoane din 859 înscrişi pe listele electorale, rezultatul a fost cel previzibil: 429 au optat pentru alegerea rectorului prin vot universal, direct şi secret, iar 58 de persoane au optat pentru alegerea rectorului pe baza unui concurs public care să fie susţinut în faţa Senatului, prin depunerea de candidaturi.
TM2021: Robu scoate oamenii în stradă, dacă Timișoara pierde titlul din lipsă de finanțare
- tion.ro
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană nu stă foarte bine cu banii, singura finanțare importantă cât de cât venind de la primărie. Ministerul Culturii a promis 52 de milioane de lei pentru perioada 2019-2022, dar prin credite de angajament.
Numai că s-a pus problema că Timișoarei i s-ar putea retrage titlul din lipsă de finanțare. Ce e de făcut? Robu e dispus să scoată oamenii în stradă.