Revista presei

28 ianuarie 2019

Vernsajul expoziției artistului timișorean Silviu Oravitan a fost organizat de UVT la Ambasada Romaniei din Berlin, 24 ianuarie 2019

Deschiderea spre societate și internaționalizarea sunt obiective majore în strategia de dezvoltare a UVT. Promovarea valorilor românesti autentice este, de asemenea, un deziderat pentru noi. Într-un asemenea context, UVT a marcat cei 160 de ani de la înfaptuirea Unirii principatelor romane alături de un important partener al sau, Ambasada Romaniei la Berlin, prin vernisarea expoziției marelui artist roman, Silviu Orăvițan, alumnus UVT.

Universitatea de Vest a primit vizita unei delegații japoneze din partea EU-Japan Fest

În sfârșitul săptămânii trecute Universitatea de Vest a primit vizita unei delegații japoneze din partea EU-Japan Fest, organizație care se implică activ în proiecte ale capitalelor culturale din Europa.

Măsuri împotriva răspândirii gripei în școlile din Timiș. Se pot suspenda cursurile în unele locuri

Până acum sunt 38 de oameni care au decedat din cauza gripei în România. În școli, virusul se răspândește cel mai repede, au fost semnalate peste 5.000 de cazuri de gripă la nivel național în unitățile de învățământ. În Timișoara, în școli și grădinițe se iau de luni măsuri de control și protecție a copiilor.

Prof. univ. dr. Adrian Ivan, rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti a susținut o conferință la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Prof. univ. dr. Adrian Ivan, rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti, a susţinut în Aula „Ştefan Cicio Pop” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, o nouă conferinţă pe tema relaţiilor internaţionale ale României.

Un nou an record pentru programul european Erasmus+

Comisia Europeana a publicat raportul anual privind Erasmus+, care arata ca numarul persoanelor care au participat la acest program este mai mare ca niciodata.

Ministerul Educației nu recunoaşte analfabetismul funcțional: nu există o definiție la nivel internațional. Ecaterina Andronescu: avem 40% analfabetism funcțional

Ministerul Educației susține, într-o clarificare trimisă Edupedu.ro, că “nu există o definiție, un indicator sau o valoare asociate la nivel internațional a noțiunii de analfabetism funcțional”. Documentul este semnat de Biroul de Presă al Instituției. Pe de altă parte, afirmația este contrazisă chiar de către ministrul Ecaterina Andronescu, care a declarat că “Avem 40% analfabetism funcțional și nu putem lăsa așa acest lucru.”

Programare cu răbdare. Cercul de informatică fenomen, gândit pentru 20 de copii, are acum 300 de elevi. Cum face Educație pe banii lui un profesor care inspiră din Bacău

Cercul de informatică ”Programare cu răbdare” deschis în Bacău de Asociația Edusoft a devenit un adevărat fenomen pentru sute de tineri pasionați de IT și de materiile STEM – Știință, Tehnologie, Inginerie (Engineering) și Matematică. Profesorul care a declanșat acest fenomen local este Bogdan Pătruț, lector universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională