Revista presei

28 mai 2020

Resurse educaționale și digitale pentru instruire online

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează primul program postuniversitar de predare-învățare-evaluare în regim online.

Programul “Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” este dedicat formării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și va fi lansat pe 15 iunie.

Acesta oferă participanților pregătirea necesară atât pentru utilizarea de metode didactice și pedagogice specifice în desfășurarea activităților educaționale online, cât și pentru utilizarea de instrumente digitale adecvate.

Durata programului este de 7 săptămăni, inclusiv examenul de certificare a competențelor, toate activitățile didactice desfășurându-se exclusiv online.

Absolvenții programului de studii vor obține un certificat de atestare a competențelor profesionale însoțit de suplimentul descriptiv, eliberat de Universitatea de Vest din Timișoara.

Înscrierea candidaților pentru admiterea la programul de studiu se va face online până pe 10 iunie 2020.

Universitatea de Vest Timișoara lansează ECO_VITAL_UVT, printr-o conferință online, vineri, 29 mai, la ora 12

Vineri, 29 mai, de la ora 12.00, Universitatea de Vest Timișoara organizează conferința de lansare a proiectului ECO_VITAL_UVT. Calitatea vieții, cu atitudine și leadership, prin caracter, educație, competență și influență.

Proiectul face parte dintr-un program integrat de formare a competențelor și abilităților de viață prin conștientizare și responsabilizare în context ecobiopedagogic.

Proiectul se înscrie în cadrul unui program de formare a competențelor cheie pentru tinerii din școli, licee și universitate, prin activități integrate, iar în viitor își va găsi sustenabilitate prin elevii care vor deveni viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara.

Conferința va avea loc pe Platforma Google-Meet, cu participarea conducerii UVT, a echipei de proiect și a invitaților: elevi, studenți, precum conducerea ISJ Timiș, alături de profesori coordonatori din liceele timișorene participante la proiect: Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, Colegiul Economic „F.S. Nitti”, Liceul Teoretic „William Shakespeare”, Liceul de Arte Plastice Timișoara, Liceul Teoretic  “Grigore Moisil”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Liceul Tehnologic de Silvicultură si Agricultură „Casa Verde”, Liceul Teoretic „Dositei Obradovici”.

Cele cinci mari universități membre ale Consorțiului Universitaria susțin organizarea examenului de Bacalaureat 2020

“Eliminarea examenului de Bacalaureat și/sau diminuarea exigențelor acestui examen ar atrage după sine consecințe nefaste pentru educabili și pentru sistemul de învățământ în sine”, atrag atenția cele cinci mari universități membre ale Consorțiului Universitaria. Într-o luare de poziție comună, ASE București, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara spun: “ne dorim ca toți tinerii României să fie motivați și încrezători în forțele proprii, să aibă atitudine de învingători și să nu se considere intrați pe ușa din dos”.

“Contează ceea ce ne dorim pentru această generație și pentru viitorul nostru – ne dorim o generație cu o identitate marcată de frustrare și emoții negative, cu un respect de sine scăzut, cu credința că efortul nu contează, o generație submotivată și, ca urmare, neperformantă sau ne dorim tineri cu încredere în ei, în capacitatea lor de a face față provocărilor, rezilienți și conștienți că efortul le este răsplătit?”, se arată în comunicatul Universitaria, remis Edupedu.ro.

STUDIU - Impactul pandemiei de COVID-19: Mulți români afirmă că le-au scăzut veniturile și că își vor amâna vacanțele în străinătate ori achiziția de mașini sau electrocasnice

Pe fondul reducerii veniturilor sau schimbării situației ocupaționale, pandemia de COVID-19 a produs modificări în percepția românilor asupra riscurilor și în comportamentul de consum, arată datele celui mai recent barometru IRES. 38% dintre românii cu vârste între 18 și 50 de ani, care au participat la sondaj, au declarat că le-au scăzut veniturile în urma decretării stării de urgență în criza COVID-19. Cei mai mulți dintre aceștia spun că își vor amâna unele achiziții ori vacanțele în străinătate în acest an.

Un studiu realizat în această lună de IRES, la solicitarea UNSAR (Uniunea asigurătorilor și reasgurătorilor din România), arată că veniturile multor români au scăzut în urma crizei de COVID-19.

Astfel, conform datelor din Barometru, 63% dintre românii de peste 18 ani au declarat că au venituri similare celor dinaintea decretării stării de urgență, în timp 28% dintre ei au acum venituri mai mici. În categoria de vârstă 18-50 ani, proporția românilor ale căror venituri au rămas la fel este de 49%, în timp ce ponderea românilor cu venituri în scădere se situează la 38%.

Drept consecință, cei mai mulți români declară că își vor tempera cheltuielile și vor amâna achizițiile în următoarea perioadă: 60% dintre cei de peste 18 ani afirmă că nu vor mai cumpăra electrocasnice, 57% spun că nu vor mai achiziționa un autoturism, iar 54% nu vor mai merge în vacanțe în străinătate anul acesta.

În pofida contextului cu riscuri sporite, nici asigurările nu sunt ferite de aceste tendințe, fiind menționate printre categoriile de cheltuieli ce pot fi reduse.

Membrii Unității Artistice ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, dar și specialistul în relații publice, au trimis două scrisori de protest ministrului Culturii, dar și autorităților publice locale

Situație dezastruoasă la ATCCE, după ce unii angajați nu și-au mai primit salariile de la începutul anului. Membrii Unității Artistice, departamentul responsabil pentru gândirea și implementarea programului artistic al asociației, au adresat, marți, o scrisoare de protest către ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, primarul Timișoarei, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra și membri ai Consiliului Director în care sesizează că nu și-au mai primit salariile de la începutul anului.

„În această săptămână se vor împlini 3 luni (în cazul doamnei Melinda Terek 4 luni) de când membrii Unității Artistice nu au fost plătiți și 5 luni de când situația noastră contractuală cu ATCEC nu este regularizată. Recurgem la această scrisoare pentru a vă solicita: (1) să identificați o modalitate prin care Asociația să-și plătească cât mai grabnic arieratele către noi pentru toate lunile restante și să reglementeze situația noastră juridică; (2) să identificați o soluție pe termen lung ca acest scenariu să nu se repete an de an, scriu cei patru membri ai Unității Artistice, Ovidiu Djabog-Miron, Odette Pârvulescu, Ionuț Suciu și Mlinda Terek.

Chiar dacă nu și-au primit banii, angajații ATCCE au continuat să lucreze, ba chiar au fost nevoiți să depună mai multe variante de buget, au elaborat proiecte europene și scenarii pentru implementarea acestora.

Ei au ajuns, însă, acum într-o situație disperată, fiind nevoiți să se împrumute pentru a putea trăi, iar ultimele promisiuni făcute de conducere nu garantează că vor primi sumele datorate în integralitatea lor.

Problemele cu banii nu sunt doar la nivelul Unității Artistice. În asociație, fluctuația de personal în ultimele luni a fost foarte mare. Unii au fost dați afară fără preaviz, echipa de graficieni și-a dat demisia în bloc, iar alți angajați au plecat după doar câteva luni.

CARIERE - HR-ul se duce din ce în ce mai mult în zona de Tech

Zilele trecute îmi mulțumea cineva pentru ajutor pe partea de consiliere în carieră și îmi zicea că speră că proiectele îmi merg bine în perioada asta. Cred că ăsta e momentul în care să recunoștem că proiectele de recrutare au fost puternic lovite de criza actuală. Că unii angajatori care (încă) n-au dat oameni afară, ci au redus drastic costurile, nu mai recrutează.

Mă sună colegi de breaslă să-mi spună că nu mai au job, că li s-au închis proiectele și că au fost anunțați că se vor închide și firmele pentru care lucrează. Pentru cât timp, nu se știe. Pentru ei un lucru e sigur: nu mai au loc de muncă. “N-am fost niciodată în situația asta, îmi spunea cineva săptămâna asta. De 10 ani lucrez în HR și n-am fost niciodată în pielea candidaților mei. Acum știu exact ce simt.” 

Acesta e un exercițiu de empatie care doare. În toată durerea și frustrarea asta, ce mă bucură pe mine e solidaritatea oamenilor. Multe, foarte multe firme își pun la dispoziție resursele online gratis. O ocazie extraordinară pentru noi să ne reinventăm!

HR-ul (sau Human League, cum le place altora să zică) e marketing și vânzare. Unele companii cer de la profesioniștii din resurse umane cunoștințe de WordPress. Experiență cu provocările din startup-uri cu creștere rapidă. Sau cu setarea de task-uri automate și workflow-uri. HR-ul se duce din ce în ce mai mult în zona de Tech. Oameni cu experiență tehnică renunță, de exemplu, la un job în testare pentru un job în recrutarea de profile tehnice, pe care ei le înțeleg bine. Nu spun că doar cei cu background tehnic pot recruta profile tehnice, ci că accentul pe abilitățile tehnice ale HR-ilor e din ce în ce mai puternic.

Acum e un moment poate mai bun ca niciodată pentru învățare. Și pentru empatie. Pentru a înțelege că noul B2B sau B2C e H2H – Human to Human. As simple as that, folks!

ECONOMIE - Un nou plan Marshall pentru salvarea economiei UE. România va primi 33 de miliarde de euro, din care 19 miliarde – fonduri nerambursabile

Proiectul Comisiei Europene include mai multe instrumente de intervenție pentru ajutarea statelor membre lovite de criza provocată de coronavirus: atât viitorul buget multianual al UE (1.100 miliarde de euro), cât și inițiativa Next Generation EU, în valoare de 750 miliarde euro. Din totalul de 750 de miliarde de euro, 500 miliarde vor fi granturi (fonduri nerambursabile) și 250 miliarde vor fi împrumuturi.

Din aceste 750 de miliarde de euro, Italia va primi 173 de miliarde de euro (82 de miliarde fonduri nerambursabile, 91 miliarde euro sub formă de împrumuturi), iar Spania va primi 140 de miliarde de euro (77 miliarde euro sub formă de granturi nerambursabile și 63 de miliarde de euro), potrivit Reuters.

Din inițiativa Next Generation EU, România va primi în total 33 de miliarde de euro, potrivit europarlamentarului Siegried Mureșan, 19 miliarde de euro fiind fonduri nerambursabile, potrivit Bloomberg.

Comisia Europeană vrea ca investițiile ce vor fi făcute de statele membre cu banii din aceste mecanisme să respecte Green Deal – planul ecologic propus de Ursula von der Leyen, care își propune reducerea semnificativă a emisiilor poluante.

Planul Comisiei Europene se bazează pe acordul istoric între liderii Emmanuel Macron (Franța) și Angela Merkel (Germania) pentru emiterea de obligațiuni comune ale UE. Acum urmează bătălia politică din interiorul Uniunii, unde grupul celor patru state austere (Olanda, Suedia, Danemarca și Austria) se opune emiterii acestor obligațiuni comune.

Next Generation EU va strânge banii prin emisiuni de obligațiuni ale UE – o premieră absolută în istoria Uniunii Europene, iar împrumuturile acordate statelor din acest buget vor fi rambursate de statele membre în perioada 2028 – 2058.

 

CULTURĂ DE SECURITATE - Strategia Natională de Apărare a Țării a fost trimisă la Parlament

Presedintele Klaus Iohannis a precizat, miercuri, dupa sedinta CSAT, ca punctul central de pe ordinea de zi a fost Strategia Nationala de Aparare a Tarii pentru perioada 2020-2024.

“Vreau sa va prezint mai multe aspecte vizavi de acest document esential pentru siguranta cetatenilor si securitatea nationala in ansamblu. In primul rand, strategia a fost elaborata in contextul unei pandemii care a afectat toate statele lumii si care a declansat o criza economica profunda.

In aceste conditii speciale, relatiile de putere dintre actorii globali sunt perturbate. Fapt care sporeste volatilitatea si impredictibilitatea, si asa deja accentuate, ale mediului de securitate international.

Romania a trebuit sa faca fata intr-un scurt timp acestei pandemii, iar perspectiva unei evolutii ciclice a virusului obiga statul roman sa continue masurile pentru a creste capacitatea de gestionare a unei asemenea crize pe multiple planuri: medical, al ordinii publice, din perspectiva sistemului national de securitate, a asigurarii serviciilor publice si mai ales in ceea ce priveste cresterea rezilientei economice”, a spus Iohannis la inceputul declaratiei.

Seful statului a transmis ca noua strategie ofera raspunsuri la intrebarile esentiale privind obiectivele noastre nationale prioritare pentru asigurarea securitatii Romaniei si a cetatenilor sai si arata ce avem de facut pentru a le atinge.

“Politicile publice din domeniul securitatii nationale vor fi concepute si implementate avand ca beneficiar final cetatenanul, pentru ca fiecare roman trebuie sa simta ca traieste intr-un mediu sigur si sa aiba incredere ca institutiile il apara si il protejeaza”, a punctat el.

“Strategia Nationala de Aparare a Tarii pentru perioada 2020-2024 opereaza cu acelasi concept de securitate nationala extinsa, introdus si definit in precedentul document. Pe langa apararea armata, inteleasa in dubla calitate de aparare nationala si aparare colectiva, strategia vizeaza si alte dimensiuni, precum politica externa, ordinea publica, sanatatea, educatia, economia, mediul, securitatea energetica sau securitatea cibernetica”, a continuat seful statului.

Iohannis a gandit aceasta strategie ca pe un instrumemnt care fundamenteaza o viziune si o directie in materie de securitate nationala privind deopotriva cetateanul, societatea in ansamblul sau si institutiile statului.

“Romania este un stat care trebuie sa isi apare cetatenii oriunde s-ar afla ei, care le asigura securitatea, care le respecta drepturile si pune institutiile publice in serviciul lor. Este totodata tara care isi apara valorile, interesele, simbolurile, dar si bunurile nationale si resursele naturale.

Este o tara care stie sa isi protejeze patrimoniul, domeniile de excelenta si care are ca prioritati educatia, siguranta si sanatatea cetateanului”, a punctat Iohannis.

El a adaugat ca Romania este un stat care contribuie la mentinerea securitatii colective, alaturi de partenerii ei si la promovarea democratiei si libertatii.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională