Revista presei

26 iunie 2019

Consorțiul Universitaria – 10 ani. Voce esențială în dialogul public din societatea românească

Reprezentanţii Universităţii din Bucureşti, Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universităţii de Vest din Timişoara, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au dezbătut, la Iași, în cadrul reuniunii Consorţiului Universitaria, în perioada 21 – 23 iunie, starea actuală a învățământului superior românesc, nevoile și problemele cu care se confruntă acesta în vederea identificării unor posibile soluții comune.

Membrii fondatori au hotărât, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la prima întâlnire a grupului format din cele mai importante universități românești, înființarea Fundației „Consorțiul Universitaria” cu scopul de a dezvolta și de a susține proiecte comune vizând activitatea de cercetare, activitatea didactică și alte aspecte ale vieții academice.

Universitatea „A.I.Cuza” Iaşi acuză lipsa de transparenţă după ce a ieşit din QS Ranking, topul universităţilor mondiale

Universitatea „A.I.Cuza” Iaşi acuză lipsa de transparenţă după ce a ieşit din QS Ranking, topul universităţilor mondiale
 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi nu mai apare în topul 1000 World University Rankings QS. Instituţia de învăţământ superior din ţară a intrat în acest clasament prima dată în anul 2011. Reprezentanţi Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” au declarat că cei care fac topul nu sunt transparenţi în ceea ce priveşte informarea universităţilor privind punctajele obţinute.

 
 

22 de medii de 10 curat la Evaluarea Nationala in Timisoara si in judet. De la ce scoala au fost cele mai multe note maxime

Emotiile au luat sfarsit pentru cei aproape 5000 de absolventi de gimnaziu care au sustinut examenul de Evaluare Nationala in Timis.

Au fost nu mai putin de 22 de medii de 10 curat.21 de medii au fost obtinute de elevi din Timisoara, iar una de un absolvent din Jebel.

Zilele academice 2019. Universitatea ”Tibiscus” Timișoara – 28 de ani de activitate neîntreruptă

Universitatea ”Tibiscus” din Timișoara organizează joi,  27.06.2019, de la ora 10,00, la Centrul Regional de afaceri CRAFT, sala BEGA,   deschiderea festivă a manifestărilor aniversare cu ocazia împlinirii  a 28 de ani de activitate neîntreruptă.

Cu acest prilej, va avea loc conferința Modelul economic românesc în Uniunea Europeană – Orizont 2040 susținută de Constantin Boștină director de presă al grupului Economistul.

INS: Aproape 3,55 milioane de elevi şi studenţi, înscrişi în sistemul naţional de educaţie în anul şcolar 2018 – 2019

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a ajuns, în anul şcolar/universitar 2018 – 2019, la 3,547 milioane de elevi şi studenţi, în scădere cu 31.300, comparativ cu anul precedent, iar numărul absolvenţilor s-a situat la 501.800, în creştere cu 0,8% la nivel comparativ, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Potrivit statisticii, în anul şcolar/universitar 2018 – 2019, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (46,6%), în timp ce aproximativ o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8% şi, respectiv 15,4%).

Ministerul Educaţiei versus Legea protecţiei datelor personale. Profesor: „Ştiţi vreo altă ţară care publică numele şi mediile copiilor ce au dat un examen?”

Timp de trei zile, rezultatele obţinute de absolvenţii clasei a opta împreună cu numele complet al acestora sunt disponibile pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, oricine care e interesat, putând să le vadă. Situaţia a fost sesizată de către un profesor care spune că nicio altă ţară nu face publice notele şi datele de identificare ale candidaţilor la un examen naţional.

Situaţia elevilor care au susţinut Evaluarea Naţională şi a căror medii sunt afişate online şi la avizierul centrelor de examinare, se află în afara GDPR (Regulamentul privind protecţia persoanelor fizice)), adoptat la nivelul Uniunii Europene şi asumat de România ca normă legală, conform educatieprivata.ro. 
 

„Dezechilibre măsurabile” în sistemul de educaţie

10% din școlile din România sunt supraaglomerate, în timp ce 58% dispun de capacități excedentare, arată un raport pe care se bazează Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind Programul național de reformă al României pentru 2019.

136 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 37 de județe și din Bucureşti s-au înscris anul acesta în competiția națională „Şcoală Europeană”, dintre care 87 au acumulat punctele necesare pentru dobândirea titlului şi au fost premiate de Ministerul Educaţiei Naționale. Pe primele trei locuri s-au situat două licee dintr-un judeţ emblematic în sens rău pentru condiţiile socio-economice şi dintr-unul cu anvergură academică în cel mai bun caz lăudabilă.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională