Revista presei

23 aprilie 2020

Masca de protecție și mănușile, obligatorii în Timișoara, dar nu pe stradă

Timișorenii sunt obligați, de miercuri, 22 aprilie, să poarte măști și mănuși dacă ies la cumpărături. Masca de protecție și mănușile sunt obligatorii în mijloacele de transport și în spațiile închise ale structurilor publice și private în care se desfășoară relații cu publicul.

„Începând cu data de 22 aprilie, pe teritoriul administrativ al municipiului Timișoara, se instituie obligativitatea persoanelor de a purta mască și mănuși pe mijloacele de transport public și în spațiile închise ale structurilor publice și private în care se desfășoară relații cu publicul”, este decizia luată marți, 21 aprilie, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

Școlile se vor redeschide TREPTAT: anunțul ministrului Educației, după consultările cu Klaus Iohannis

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat miercuri seară, după consultările cu Klaus Iohannis despre redeschiderea școlilor, că revenirea elevilor la cursuri se va face treptat și că se ia în calcul înjumătățirea numărului de elevi din clase.

„A fost o intalnire de lucru, am prezentat ce se intampla in statele UE si am prezentat care sunt planurile celorlalti ministri din UE si am adus in discutie si modalitatea in care am putea reveni in curand la cursuri, dar fac o precizare, trebuie sa ne gandim intai de toate la siguranta copiilor nostri. Aceasta redeschidere a cursurilor trebuie sa fie una prudenta, controlata si treptata si in conditii de maxima siguranta pentru elevi si profesori”, a declarat Monica Anisie la Digi24.

Uniunea Europeană lansează un nou instrument de garantare in valoare de 50 de milioane de euro destinat dezvoltării abilităților și educației pe continent

Fondul European de Investiții și Comisia Europeană au anunțat, miercuri, lansarea unei noi facilități-pilot de garantare, destinată îmbunătățirii finanțării pentru persoane fizice și organizații interesate să investească în întărirea abilităților și în educație. Schema de garantare, de 50 de milioane de euro, va sprijini finanțarea pentru studenți și alți cursanți, pentru întreprinderi care investesc în dezvoltarea profesională a angajaților și pentru organizații care oferă servicii educaționale și de instruire.

Instrumentul, numit Skills&Education Guarantee Pilot (S&E Pilot), este o nouă inițiativă de finanțare dedicată stimulării investițiilor în educație, instruire și dezvoltarea abilităților, inițiativă care, potrivit anunțului oficial, face parte din soluția europeană de sprijin pentru ocuparea forței de muncă și de răspuns în fața schimbării nevoilor economice. Comunicatul Comisiei arată că instumentul va fi util companiilor și elevilor “în timpul și în urma crizei (cauzate de epidemia Covid-19, n.red.)”.

Potrivit vicepreședintelui CE Margaritis Schinas, instrumentul-pilot “are potențialul să mobilizeze 200 de milioane de euro în investiții pentru dezvoltarea educației și abilităților. (…) El poate oferi sprijinul necesar pentru dezvoltarea oportunităților de învățare și a abilităților pentru sectoare esențiale precum sănătatea, educația, securitatea, digitalul și economia verde.”

În faza-pilot, instrumentul va oferi garanții europene de până la 40 de milioane de euro, cu sprijinul Fondului European pentru Investiții Strategice. Instituțiile financiare și furnizorii educaționali interesați pot cere să devină intermediari financiari și să participe la această schemă răspunzând la call-ul publicat de Fondul European de Investiții, care administrează selecția intermediarilor.

SONDAJ IRES ”O lună de singurătate”

Lipsa celor dragi este cel mai acut sentiment resimțit de români în prima lună de izolare, 14% dintre conaționali au locuit singuri în această perioadă – în cazul vârstinicilor de peste 65 de ani procentul fiind de un sfert -, 4 din 10 români au avut temeri legate de imposibilitatea asigurării resurselor de trai pe fondul prelungirii crizei generate de pandemie și mai mult de o treime au avut sentimentul de frică de moarte pe fondul infecției cu noul coronavirus, sunt principalele concluzii ale unui sondaj IRES dat publicității marți.

Astfel, mai mult de trei sferturi dintre participanții la studiul IRES au declarat că în prima lună de izolare au simțit dorința de a se vedea cu cineva drag. O altă concluzie este că, în această perioadă, românii experimentează, în proporții destul de ridicate, sentimente și stări de anxietate generate de pierderea resurselor de trai, deciziile autorităților sau singurătate, iar peste o treime au resimțit frica de moarte generată de posibila infectare cu noul coronavirus, dar și frica de o posibilă criză a alimentelor.

De asemenea, 3 din 10 români au avut, în această perioadă, stări de nervozitate neobișnuite și tot o treime au simțit dorința de a merge la restaurant.

Mult mai puțini sunt cei care s-au confruntat, în această perioadă, cu probleme de sănătate mai mari decât de obicei (14%) sau care recunosc că au experimentat stări de nervozitate și certuri cu cei din familie (13%) sau că au avut sentimentul că au fost părăsiți de toată lumea (17%).

Cum a schimbat comportamentul studenților clujeni pandemia de coronavirus

Studenții francezi ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj au cerut scurtarea vacanței de Paște. Pentru că timpul trece greu în izolare, ei le-au cerut profesorilor să reia mai repede cursurile on-line, iar conducerea universității a acceptat. Alți studenți s-au implicat în acțiuni de voluntariat sau au organizat campanii de donații pentru sprijinirea unor organizații precum Serviciul Județean de Ambulanță.

Măsurile de distanțare socială impuse de pandemia de coronavirus au schimbat comportamentul studenților clujeni. În cazul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, numărul studenților care participă la cursuri on-line este mai mare decât cel al studenților care asistau la cursurile ținute în amfiteatre, spune rectorul Cornel Cătoi.

”Studenții – mulți au cerut să continuăm cursurile. Este vacanță pentru studenți, între ghilimele, pentru oricum sunt la distanță, dar sunt concedii pentru cadrele didactice. Cum spuneam, multe formații de studiu, ani de studiu, au cerut să continuăm cursurile, să nu aibă chiar o săptămână fără activități. Și eu am acceptat și voi intra la câteva cursuri și, în special, cu studenții străini – linia franceză. Peste o săptămână, o să începem activități de tip seminarii, partea teoretică a aplicațiilor practice, proiecte, astfel încât vom continua activitatea didactică on-line”, a spus rectorul Cornel Cătoi. 

Educatie la distanta: 826 de milioane de elevi nu au computer acasa, iar 706 milioane nu au internet

Jumatate din numarul total al cursantilor din lume, respectiv 826 milioane de elevi si studenti, “nu au acces la un computer la domiciliu”, iar “43% (706 milioane) nu au internet acasa”, subliniaza Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), in contextul in care educatia la distanta este promovata in majoritatea tarilor care se confrunta cu pandemia de COVID-19.

UNESCO denunta, intr-un comunicat, o “fractura digitala ingrijoratoare in educatia la distanta”, relateaza marti AFP.

“Disparitatile sunt deosebit de mari in tarile cu venituri reduse: in Africa subsahariana, 89% dintre cursanti nu au acces la calculatoare de familie, iar 82% nu au internet”, noteaza UNESCO.

“In plus, in timp ce telefoanele mobile pot permite cursantilor sa acceseze informatii, sa se conecteze intre ei si cu profesorii lor, aproximativ 56 de milioane de cursanti traiesc in locuri care nu sunt deservite de retele mobile, aproape jumatate fiind in Africa subsahariana”, adauga UNESCO.

Aceste cifre au fost compilate de echipa speciala internationala pentru profesori, o alianta coordonata de UNESCO, pe baza datelor de la institutul sau de statistica si de la Uniunea Internationala pentru Telecomunicatii (UIT), se arata in comunicat.

Cel putin 1,5 miliarde de elevi si 63 de milioane de profesori de ciclu primar si secundar sunt afectati de tulburari fara precedent provocate de pandemia de COVID-19, scolile fiind inchise in 191 de tari, conform UNESCO.

Audrey Azoulay, director general al UNESCO, considera ca este necesara “multiplicarea eforturilor pentru asigurarea conectivitatii pentru toti”, dar “si pentru a sprijini alte alternative, in special utilizarea emisiunilor de radio si televiziune comunitare si creativitatea in toate formele de invatare”.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională