Revista presei

19 iulie 2019

Spacers, Helion și Rubin aniversează la Timișoara 50 de ani de la primul pas pus pe lună de om

Asociația cultural-științifică Spacers, cu sprijinul clubului de anticipație Helion și al societății Rubin, aniversează printr-un program bogat și variat, sâmbătă 20 iulie, la Timișoara, 50 de ani de la primul pas pus pe lună de om.

Programul: 10:00-15:00 Planetariu la Universitatea de Vest Timișoara, pe bază de înscriere individuală sau cu grup de persoane

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Mărimea deosebită a diasporei românești plasează România pe locul cinci în lume”

Prin impactul diasporei asupra pieței europene a muncii, România a devenit cea mai importantă contributoare netă de cetățeni activi în piața muncii, în cadrul grupei țărilor Noii Europe, spune deputatul liberal Marilen Pirtea, citând Raportul OCDE asupra migrației românești.

În 16 iulie a fost publicat Raportul OCDE pe 2019 asupra emigrației în țările membre OCDE (36 de țări dezvoltate, din care 24 europene). Raportul relevă date consistente despre migrația din România în statele membre OCDE, țara noastră deținând a cincea cea mai mare diasporă dintre toate țările lumii, „ceea ce determină un impact uriaș al prezenței diasporei în piața europeană a muncii, România devenind cea mai importantă țară din grupa țărilor Noii Europe (cele 13 țări central și est-europene aderate la UE după 2004)”, remarcă deputatul PNL Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.

Andronescu anunță un Cod al Educației: În toamnă să-l trimitem în Parlament spre aprobare

Ecaterina Andronescu pregătește un Cod al Educației care va fi pus în dezbatere publică în următoarele săptămâni și care va cuprinde trei legi referitoare la învăţământul preuniversitar, universitar şi statutul personalului didactic. Potrivit ministrului, legile vor fi trimise în parlament pentru dezbatere și aprobare în toamnă. 

„Este pregătită noua lege a educaţiei. Va avea trei legi, probabil că o vom numi Codul educaţiei: legea învăţământului preunivesitar, legea învăţământului universitar şi statutul personalului didactic. Probabil foarte curând, în următoarea perioadă de timp, o să o supunem dezbaterii publice, ca în toamnă să o trimitem în Parlament spre aprobare”, a afirmat, joi, Andronescu, într-o conferinţă de presă. 

Cine sunt cei patru tineri care au creat clipul devenit viral despre Ecaterina Andronescu. Ei spun că nu se vor opri aici

Critici pe ritmuri de hip-hop pentru Ministrul Educației. Un videoclip realizat de absolvenți și liceeni din Târgu Frumos, județul Iași, o ironizează pe Ecaterina Andronescu. Adolescenții au fost inspirați de o declarație făcută chiar de aceasta și au folosit ocazia ca să îi transmită și părerea lor despre examenul de Bacalaureat.

Alex Oiţă, elev: „Ce-a făcut doamna ministru a fost un impuls să ne ajute să creăm acest videoclip”.

Mădălina Lebădă, absolventă de liceu: „Povestea din spate este despre noi, generaţia 2000”.

Învăţământul mai atractiv pentru tineri? Anul acesta la Titularizare au fost cei mai mulți absolvenţi din promoţia curentă din ultimii 9 ani

Peste 4.680 de proaspăt absolvenţi de facultate au participat anul acesta la examenul de Titularizare, potrivit cifrelor obţinute de Edupedu.ro de la Ministerul Educaţiei. Este cel mai mare număr de tineri absolvenţi ai promoţiei curente care participă la acest examen din 2011 încoace, potrivit datelor oficiale.

Numărul absolvenţilor de facultate din promoţia 2019, care au specializări sau module psihopedagogice şi s-au înscris la Titularizare 2019 a fost de 4.682. Asta înseamnă cu 57 mai mulţi decât în 2018 şi cel mai mare număr din 2011 până în prezent, potrivit datelor oficiale consultate de Edupedu.ro.

„Salvaţi Copiii” şi Federaţia Elevilor din România avertizează că privatizarea transportului judeţean va conduce la creşterea abandonului şcolar

Salvati Copiii si Federatia Elevilor din Romania atrag atentia asupra faptului ca, prin adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 51/2019 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul transportului, act normativ care a eliminat transportul judetean de persoane din sfera serviciilor publice, elevilor din Romania nu li se vor mai deconta abonamentele pentru transportul judetean, ceea ce va avea un efect negativ asupra elevilor.

Adoptarea Ordonanţei de urgenţă va conduce la cresterea abandonului scolar în rândul copiilor din mediul rural, cei mai vulnerabili din punct de vedere social-economic, arată cele două organizaţii. Guvernul României a adoptat, în 25 iunie 2019, Ordonanţa de urgenţă nr. 51 pentru modificarea si completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, act normativ prin care a fost eliminat transportul judetean de persoane din sfera serviciilor publice, fiind reglementat astfel doar ca activitate comerciala. 
 

Picturi impresionante de graffiti imbraca peretii pasajului subteran din Iulius Town, intr-un eveniment inedit de street art, la Timisoara

Tablouri urbane spectaculoase prind contur într-un spațiu mai puțin obișnuit din Timișoara, mai exact, în pasajul subteran amenajat în ansamblul Iulius Town. Este o acțiune inedită a dezvoltatorilor primului proiect mixed-use din vestul țării, prin care vor să aducă un plus de culoare în viața comunității.

Astfel, drumul străbătut prin tunelul auto, care face legătura între Bulevardul Antenei și Piața Consiliul Europei, va fi o scurtă vizită într-o galerie de artă stradală, pentru că pereții vor fi complet acoperiți cu picturi graffiti de dimensiuni impresionante. „Șevaletul” atipic și generos, de peste 2.000 mp, va pune la încercare imaginația și talentul a 30 dintre cei mai buni artiști în artă stradală din lume, care, până la sfârșitul lunii august, vor acoperi pasajul în imagini surprinzătoare.

Universitatea de Vest din Timișoara, în Newsletterul EUniverCities

Instituției de învățământ superior, dar și orașului de pe Bega, îi sunt alocate spații ample în cel mai nou Newsletter al EUniverCities, numărul din luna iulie 2019. 

UVT a fost acceptată ca membră deplină a prestigioasei rețele europene, la sfârșitul anului trecut, fiind practic o recunoaștere a implicării instituției în comunitate. Universitatea de Vest din Timișoara a devenit, astfel, și prima din Sud-Estul Europei, membră în EUniverCities. Vorbim de o rețea europeană, lansată oficial în 2012, în care orașele mijlocii și universitățile lor colaborează (în așa-numitele tandemuri) pentru a îmbunătăți cooperarea. Obiectivul rețelei este schimbul și răspândirea cunoștințelor, expertizei și experienței cu privire la cooperarea dintre oraș și universitate.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională