Revista presei

19 noiembrie 2018

Camera de Comert si Inspectoratul Scolar dezbat despre invatamantul dual si profesional

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuce în prim-plan subiectul învățământului dual și profesional, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în cadrul unei mese rotunde.

USV, partener într-un proiect european referitor la studenții care lucrează

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava a participat, la Universitatea din București, la proiectul  Provocări legate de vârstă și sănătate pentru studenții care lucrează : o cercetare longitudinală asupra proceselor de auto-reglare,  finanțat de Ministerul Educației în cadrul proiectelor România – Belgia.

Studenţii medicinişti organizează o nouă ediţie a campaniei "Donează sânge! Fii Erou!"

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, prin Societatea Studenţilor în Medicină, redeschide luni porţile campaniei bianuale “Donează sânge! Fii Erou!”.

Potrivit unui comunicat de presă al UMF “Carol Davila”, campania se va desfăşura în perioada 19 – 23 noiembrie în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină şi la Centrul de Transfuzie Sanguină.

Viața de student din fotografiile studenților de la TUIASI a fost premiată

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat în luna octombrie un concurs de fotografie, #TUIASI 2018, la care s-au putut înscrie atât studenți, cât și cadre didactice cu fotografii care să reflecte viața de student. Vernisajul a avut loc marţi, 13 noiembrie 2018, la ora 14.00, în Iulius Mall,la primul etaj, în zona papetăriei Stef. Fotografiile studenţilor au fost expuse într-un spaţiu amenajat special pentru acest eveniment, aceștia fiind premiați în funcție de câte aprecieri au reușit să adune pe rețelele de socializare.

Rezidențiat 2018: 6 candidați pe loc la medicină dentară / Ce spune prorectorul de la Carol Davila despre exodul medicilor

Aproape 8.500 de absolvenți de Medicină susțin, duminică, examenul de rezidențiat, cea mai mare aglomerație fiind la Medicina Dentară. Cătălina Poiana, prorectorul Universității “Carol Davila” spune că unul dintre motivele plecării medicilor peste hotare îl reprezintă lipsa dotărilor, transmite Mediafax.
 
Pe domeniul Medicină au fost repartizate, anul acesta, 1.208 locuri și candidează 2.406 medici înscriși, concurența fiind de doi pe un loc.

Numărul studenților asiatici care învață în România a crescut cu peste 50% în 4 ani. Avem 9 studenți din Coreea de Nord

Din 2013, de când există date despre numărul studenților străini care fac facultatea în România, și până acum, numărul acestora a crescut, în medie, cu peste 2 mii pe an, exceptând anul 2015. Cei mai mulți sunt europeni, dar se remarcă și o creștere cu peste 50% a numărului de tineri care vin din Asia, potrivit datelor Eurostat.

113 proiecte înscrise în competiția pentru premiile Galei EduManager 2018

Portalul Edumanager.ro, împreună cu Oameni și Companii, organizează în această toamnă o nouă ediție, cea de-a VI-a, a Galei Edumanager.ro. Evenimentul va avea loc pe 21 noiembrie, la București.

Acest eveniment, care a căpătat notorietate de-a lungul anilor, evidențiază eforturile care se fac pentru dezvoltarea sistemului educaţional din România şi pune în lumină proiectele importante derulate în acest an de instituţiile de învăţământ universitar şi preuniversitar.

Banii de la părinți susțin în continuare „învățământul gratuit”

Constituţia României prevede că accesul la educaţie este gratuit. Prin urmare, plata pentru bunuri, utilităţi sau lucrări de renovare trebuie să fie suportată de autorităţi.

Părinții plătesc taxe şi impozite, prin urmare ei contribuie deja la bugetul destinat sistemului educaţional. Cu toate acestea, multe şcoli încă le cer părinților bani.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională