Revista presei
18 octombrie 2018
Universitatea de Vest Timisoara intra in domeniul fotbalului. Au fost semnate acorduri cu FRF si Ripensia
- tion.ro
Universitatea de Vest Timişoara a intrat, oficial, de joi, în lumea fotbalului. Instituția de învățământ superior a semnat două parteneriate, cu Federaţia Română de Fotbal, respectiv cu clubul timişorean Ripensia.
Implicată deja în diferite sporturi, la nivelul primelor ligi, Universitatea de Vest Timișoara are de joi legături directe şi cu fotbalul autohton. Prezent în oraşul de pe Bega, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a semnat cu rectorul Marilen Pirtea un protocol de colaborare între cele două instituţii.
Facultatea de Automatica si Calculatoare Timisoara primeste cadou un laborator de aproape $30.000
- tion.ro
Studenţii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara vor beneficia de un laborator nou. Investiția de aproape 30.000 de dolari americani a fost realizată de o companie internaționala prezentă la Timișoara.
SNSPA găzduiește un seminar internațional de leadership în învățământul superior
- edumanager.ro
În perioada 14-19 octombrie, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) găzduieşte un seminar internaţional organizat de Asociaţia Internaţională a Universităţilor (IAU), dedicat factorilor de decizie și profesioniștilor din învăţământul superior.
UMF Iaşi renovează fosta clădire a UPA cu fonduri europene
- edumanager.ro
Conducerea Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi a anunţat că a demarat o investiţie de peste 26 milioane lei pentru renovarea şi recompartimentarea clădirii ce a aparţinut Universităţii “Petre Andrei” (UPA) din Iaşi. Rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, a declarat că proiectul, ce vizează recompartimentarea, modernizarea spaţiilor de învăţământ, cu păstrarea funcţionalului existent, a fost admis la finanţare şi este în faza de contractare.
Liviu Papadima: Universitatea din Bucureşti are peste 300 de acorduri de colaborare bilaterală cu universităţi din 52 de ţări
- edumanager.ro
Universitatea din Bucureşti este integrată într-o puternică comunitate internaţională, având peste 300 de acorduri de colaborare bilaterală cu universităţi din 52 de ţări, a declarat prorectorul instituţiei de învăţământ superior, Liviu Papadima, cu prilejul unei dezbateri.
Conferința internațională “Valori etice în educație, cercetare și inovare” la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava
- edumanager.ro
În cadrul proiectul „Etică și integritate academică de excepție în cercetarea științifică și actul didactic (EIAECSAD)”, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 19-20 octombrie, Conferința științifică internațională Valori etice în educație, cercetare și inovare.
În cadrul acestei conferințe vor fi organizate numeroase ateliere de lucru, moderate de specialiști cu o vastă experiență în domeniu, dedicate unor teme care se adresează deopotrivă studenților, cadrelor didactice și publicului larg: Matricea etică a politicii cercetării. Perspectiva beneficiarilor, Consimţământul informat în cercetarea care implică subiecţi umani, Normativitate etică în cercetare-dezvoltare şi inovare, Analiza instituțională a aplicării legii în descoperirea și sancționarea abaterilor academice, Valori etice promovate prin educaţie fizică şi sport, Analiza comparativă a codurilor de etică din universitățile de top din România și Etica educaţiei şi formării.
Noi săli de terapii educaționale pentru copiii cu probleme din Timiș
- banatulmeu.ro
Un nou corp de clădire destinat terapiilor educaționale și specifice la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj a fost dat în folosință. Lucrările au fost începută anul trecut și realizată din bugetul Consiliului Județean Timiș. Valoarea lucrărilor fiind de peste 800.000 de lei, destinate construcției clădirii și finisajelor interioare și exterioare.
Au inceput inscrierile la British International School Timisoara
- tion.ro
Prima școală internațională, cu program educațional de tip Cambridge – British International School – a început înscrierile pentru anul școlar 2019. Părinții copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani sunt invitați sâmbătă, 20 octombrie, la un eveniment de prezentare în detaliu a procedurilor de înscriere, sâmbătă, ora 10.00 la Biblioteca Universității Politehnicii, sala Auditorium, bdul V. Pârvan nr. 2. Intrarea este liberă și vor participa viitorul director al instituției, precum și membri ai boardului director pentru o întâlnire în care organizatorii vor pune la dispoziția părinților dosarele de admitere.
STUDIU Valorile profesorilor din România: Cât de toleranți sunt, în ce instituții au încredere și de ce văd sistemul de învățământ românesc ca fiind superior celui occidental
- hotnews.ro
Atitudinile si valorile pe care le au profesorii față de societate, sistemul politic, profesie au un rol important în educarea elevilor pentru democrație, rolul lor nu este doar de a transmite informații legate de o materie.
In acest context, studiul Educație pentru democrație în școlile din România, realizat de Gabriel Bădescu, Claudiu Ivan, Daniela Angi, Oana Negru-Subțirică, de la Universitatea Babeş-Bolyai și-a propus să descopere care sunt atitudinile, valorile profesorilor, nivelurile de implicare civică, toleranță socială și încredere interpersonală, cum văd sistemul educațional din România, într-o perspectivă comparată în timp și față de alte țări.