Luna.doc e un festival de film ajuns la a șasea ediție, care stă de vorbă cu liceeni despre teme arzătoare, la ordinea zilei. În anii anteriori, festivalul s-a plimbat prin licee din toată țara și a discutat cu tinerii despre ecologie, drepturile femeilor și organizare comunitară. Anul ăsta, festivalul e online, iar liceenii încearcă să se descurce cu școala – fie tot pe internet, fie în școli despre care nu știe nimeni cât vor mai rămâne deschise. În toiul discuțiilor despre scenarii SF fataliste, precum răspândirea coronavirus prin 5G și ascensiunea politică a grupării conspiraționiste de extremă dreapta QAnon, 2020 e anul perfect în care festivalul să le vorbească adolescenților din România despre fake news, manipulare și informare corectă.
Exact asta se întâmplă, prin 8 documentare selectate în programul festivalului, care pot fi văzute pe net până pe 10 noiembrie. Dar nu-i doar atât: echipa Bloc Zero, care organizează festivalul, mai pune la dispoziția elevilor și profesorilor și o cercetare sociologică, despre sursele din care se informează tinerii români (realizată de Monica Stroe și Sebastian Țoc, de la Științe Politice/SNSPA) și un ghid de informare corectă, scris anume pentru zoomeri, de foarte tânărul jurnalist Andrei Petre. (Pentru că e un instrument care se adresează direct Generației Z, îl avem și-n format video, mai jos. Spoiler: conține Selly, Trump și, desigur, Covid.)
În ciuda unor opinii conform cărora „tinerii din ziua de azi” (ok, boomer) sunt blazați și dezinteresați de tot, în afară de propriile persoane, selfie-uri și smartphone-uri, toți liceeni cu care am stat de vorbă sunt conștienți de știrile lumii în care trăiesc. Fie au descoperit singuri că internetul nu-i chiar un paradis al adevărului, fie le-a atras atenția școala. Pentru Denisa Gheorghiu (17 ani, Tulcea), internetul și școala sunt indisolubil legate, acum în pandemie. „Am început să folosim mai mult platformele online și acele informații false ne debusolează, ne încurcă.”
Liv Stüttgen (16 ani, Sibiu) îmi spune că i se pare normal ca oamenii de vârsta ei să știe că pe internet există manipulare. „Dacă cunosc eu mai multe lucruri pe tema acestui subiect, pot să dau mai departe, ca să încerc să-i apăr și pe cei din jur.” Spune că în mod cert s-a întâlnit și ea cu fake news, pe care poate nici nu le-a perceput ca atare. Unii tineri, zice ea, nu știu să cearnă prin oceanul de știri false, pe subiecte pe care nu sunt îndeajuns de documentați, și le iau de bune. Îmi dă drept exemplu știrile din politică, pe tema căreia nu toți tinerii au fost educați suficient, nici acasă, nici la școală. „Nu interpretăm bine ceea ce se-ntâmplă și rămânem cu opiniile celor din jur. Nu ne putem forma singuri opinii, pentru că așa am fost educați.” O secondează Răzvan Fîntîneanu (18 ani, Zimnicea), care spune că n-ar vrea să fie unul dintre cei care dau informații false mai departe. „Îmi place ca atunci când vorbesc despre ceva sau mă interesează ceva să știu lucrurile așa cum sunt, nu cum mi le spune cineva sau cum ar vrea cineva să arate.”
Amalia Bodac (Lugoj, 18 ani), zice că, născându-se în 2002, simte că a trăit toată viața în era mass-media. A învățat la Educație civică în gimnaziu că presa e „a patra putere în stat”, însă când a mai crescut și a ajuns să observe fenomene precum campania agresivă online pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite, și-a dat seama că internetul s-a transformat într-un instrument de dezinformare. Și Raul Peterlin (18 ani, Bistrița) e conștient de neajunsurile înformării online (de altfel, el însuși e redactor la un site local de știri, ObservatorBN). Pentru el, știrile false pornesc de la titlurile fabricate, exagerate sau tendențioase, însoțite de imagini șocante în thumbnail. Explicația lui e că jurnaliștii care scriu astfel de știri o fac „dintr-o foame de vizualizări pe care nu cred că o poate acoperi o scuză ulterioară. Se încearcă tot timpul să se manipuleze, să se scotocească în absolut orice, pentru a descoperi un anumit senzațional – care nu există.”
