Revista presei

13 iunie 2019

La cea de-a doua ediție a UVT Liberty Marathon s-a alergat un sfert din circumferința Pământului

Duminică, 2 iunie, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a unui eveniment care își propune să pună Timișoara pe harta maratoanelor de șosea, UVT Liberty Marathon. Au luat startul peste 1500 de participanți din 15 țări.

Cea de-a doua ediție a UVT Liberty Marathon a propus câte o cursă pentru fiecare tip de alergător, probele variind de la 2km la 42 km. Liberty Marathon a reușit să aducă la linia de sosire peste 1500 de participanți și peste 350 de copii. 

Raport al ministerului Educației: Doi din zece absolvenți de liceu nu se înscriu la bacalaureat, trei din zece nu reuşesc să-l treacă. 28% au luat medii între 6 și 7

Doi din zece absolvenți de liceu nu se înscriu la bacalaureat, potrivit celui mai recent raport despre starea învățământului preuniversitar publicat de Ministerul Educației.  Documentul analizează examenul de Bacalaureat și rezultatele Bacalaureatului 2018. Concluzia este că dintre cei care se înscriu, „trei din zece nu reuşesc să absolve cu succes acest examen. Rezultatele Bacalaureat 2019 vor fi afișate pe Edupedu.ro și edu.ro pe 8 iulie 2019.

Rezultatele bacalaureatului 2018 au arătat că rata de promovare din numărul total al celor prezentați a scăzut la 71,5%. Se observă că a scăzut uşor rata de promovare a absolvenţilor din seria curentă , precum şi cea a absolvenților din anii trecuți, arată documentul.

Marilen Pirtea: Serviciile publice digitale din România, la cea mai mica rată de acoperire din UE

Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL și vicepreședinte  al Camerei Deputaților, precizează că România, chiar dacă are un potențial de dezvoltare digitală, se află  pe locul 27 în ceea ce privește valoarea Indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI)

“Trei indicatori deosebit de esențiali cu privire la modernizarea societăților din țările UE sunt precizați în cel mai recent Raport al Comisiei Europene privind Indicele economiei şi societăţii digitale (DESI):

• Serviciile publice digitale (criteriul principal care plasează România mult sub media UE);

• Competențele digitale (criteriul secundar prin care suntem tot în dezavantaj față de ratele medii din UE);

• Utilizarea profesională a serviciilor de internet (pentru servicii bancare, cumpărături, muzică, etc, criteriul secundar situat tot mult sub media UE).

Proiectul care limita numărul de mandate al rectorilor a fost respins. Cine ar fi fost vizat

Proiectul legislativ inițiat de USR prevede că o persoană nu poate fi rector al aceleiași Universități pentru mai mult de două mandate, indiferent dacă între ele, sau pe parcursul exercitării unuia dintre ele, au avut loc întreruperi.

Potrivit informațiilor difuzate de site-ul edupedu.ro, această propunere de modificare a Legii Educației a întrunit în Camera Deputaților 42 de voturi “pentru”, 25 “împotrivă” și 174 de abțineri. Numărul minim de voturi, necesar pentru adoptarea unei legi organice, era de 165.

Un jandarm loveşte de mai multe ori un elev, cu pumnul şi palmele, într-un liceu din Giurgiu, în timpul probelor de la Bacalaureat. Jandarmeria se delimitează de atitudinea jandarmului violent

Un jandarm loveşte de mai multe ori un elev, cu pumnul şi palmele, într-un liceu din Giurgiu, în timpul probelor de la Bacalaureat.

Jandarmeria se delimitează de atitudinea jandarmului violent

Același IELTS, mai multe opțiuni

IELTS este unul din cele mai populare examene de limbă engleză, cu peste 3 milioane de teste susţinute anul trecut la nivel global, fiind recunoscut de peste 10.000 de universităţi, angajatori şi agenţii guvernamentale.

De asemenea, IELTS este unul dintre cele mai folosite teste de limba engleză pentru emigrare în Australia, Canada, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

Guvernul alocă 53 de milioane de lei credite de angajament pentru programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii

[sursa foto: youtube.com]

Guvernul a aprobat alocarea de credite de angajament de aproximativ 53 de milioane de lei, pentru perioada 2019-2022, în vederea implementării proiectelor din cadrul programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Finanţarea este nerambursabilă și se asigură anual pe baza unui contract încheiat între Ministerul Culturii şi Asociaţia Timişoara Capitala Europeană a Culturii. Alocările anuale se stabilesc în limita sumelor aprobate în bugetul Ministerului Culturii.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională