Revista presei
12 iunie 2019
„La UVT ajungi, prin efort și învățare, prin entuziasm și inspirație, cea mai bună versiune a ta!”
- evz.ro
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) ofertează, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 6060 de locuri la programele de studii universitare de licență, dintre care 2150 de locuri finanțate de la bugetul de stat și 3910 locuri cu taxă.
Pentru a stimula incluziunea socială, dintre cele 2150 de locuri finanțate de la bugetul de stat, 30 se adresează candidaților romi, 8 candidaților din medii socio-economice defavorizate și 90 absolvenților liceelor din mediul rural.
Premierea olimpicilor geografi de la Școala nr. 2 a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara
- ziuadevest.ro
Societatea de Geografie din România filiala Timiș și Inspectoratul Școlar Județean, prin inspector școlar Kiss Francisc, au acordat diplome, medalii și cupe elevilor din Timiș care au performat în acest an școlar la concursurile și olimpiada de geografie, în 10 iunie.
Elevul Predescu Albert din clasa a VII-a B de la Școala nr. 2 Timișoara a primit diploma cu Premiul I obținut la etapa națională a Concursului Național de Geografie TERRA, cu un punctaj maxim de 100 puncte, iar elevele Pilatec Alissia și Crîștiu Alexandra, din clasa a VIII-a A, au primit diplomele de la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie, cu Premiul I și respectiv Premiul III.
La ce facultate să dau? TOP 10 facultăți de viitor care ți-ar putea răspunde la această întrebare
- playtech.ro
Absolvenții clasei a XII-a se apropie din ce în ce mai mult de punctul de cotitură. Dacă examenul de bacalaureat le-a dat multora bătăi de cap, alegerea unei facultăți a fost una cu mult mai grea. Dacă încă nu te-ai decis, iată un top cu 10 facultăți de viitor!
România are, la momentul actual, 93 de Universități de stat și private. În funcție de facultăți, la admitere se ține sau nu cont de media pe care aceștia au avut-o la examenul de bacalaureat. Liceeni îș iau adio de la clipele fără griji, astfel că se îndreaptă pas cu pas spre prima alegere care va fi semnificativă pentru viitorul lor. Alegerea unei facultăți nu este deloc ușoară. Trebuie să ai în vedere multe puncte care să te apropie de drumul pe care îl vei alege în viață. În perioada asta, multe întrebări se ridică în mintea unui absolvent de liceu. Facultatea se alege cu sufletul!
Interviu | Daniel Funeriu: „Nu poţi să ştii mai mult învăţând mai puţin”
- banatulazi.ro
Numele lui Daniel Funeriu a rămas legat de numeroase măsuri noi în perioada ministeriatului său: a introdus camerele de luat vederi la bacalaureat, a început cruciada antiplagiat, căreia i-au căzut victimă mulţi politicieni, a introdus învăţământul profesional dual de tip german, Şcoala Altfel, after school, clasa pregătitoare, clasificarea universităţilor şi a pregătit proiectul laserului de la Măgurele.
În perioada ministeriatului său, România a avut cea mai mare creştere din UE la testele internaţionale PISA ale elevilor.
Cum se luptă trei studente nevăzătoare să răzbească la examene la o universitate de stat: „Descurcaţi-vă, dacă aţi vrut la facultate!“
- adevarul.ro
Trei studente nevăzătoare care studiază la Universitatea Bucureşti luptă zilnic pentru a reuşi în pofida unui sistem care nu le oferă aproape nicio şansă sau, cel puţin, nu o alta decât aceea de a merge la cursuri, fiind invitate „să se descurce” la examene, fără posibilitatea, de multe ori, de a avea acces la cursuri audio sau de a susţine oral examene. Deputatul PNL Adriana Săftoiu le spune povestea.
Într-o postare pe Facebook, deputatul PNL povesteste că a stat de vorbă cu trei tinere nevăzătoare care studiază la Universitatea Bucureşti – două studente la Litere şi una la Limbi Străine – şi a aflat dificultăţile aproape de neînvins cu care se confruntă acestea pentru a putea învăţa, în lipsa unor minime facilităţi, de la accesul la cursuri înregistrate la formatul examenelor.
Numire controversată în guvern: Bogdan Cezar Alexandru, șeful comisiei de BAC în cazul suspiciunilor de fraudă din Mehedinți din 2015, a ajuns subsecretar de stat în Educație
- edupedu.ro
Viorica Dăncilă l-a numit pe Bogdan Cezar Alexandru în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Educației. Decizia premierului a fost publicată în Monitorul Oficial luni, 10 iunie. Bogdan Alexandru este fiul fostului primar PSD al comunei mehedințene Oprișor, potrivit Adevărul.
În 2015, el a fost șeful comisiei de bacalaureat de la liceul Dierna din Orșova unde a susținut examenul Adina Duicu, fiica fostului președinte al CJ Mehedinți, acuzată că a copiat cu hands-free la BAC în acel an
Academia de Studii Economice din Bucureşti – oferta educaţională pentru admiterea la programele de studii universitare de masterat şi doctorat 2019
- adevarul.ro
Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România şi Europa de Sud-Est, universitatea cu cea mai bună inserţie a absolvenţilor pe piaţa muncii autohtone, scoate la concurs pentru admiterea la programele universitare de masterat peste 4 400 de locuri, dintre care aproximativ 1 800 de locuri la buget.
ASE oferă 76 de programe universitare de masterat, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză sau germană.