Revista presei
12 aprilie 2019
TM NEWS / UVT Liberty Marathon, la ediția a doua. Se pregătește un proiect menit să îmbunătățească stilului de viață al timișorenilor
- pressalert.ro
Universitatea de Vest din Timișoara va organiza cea de a doua ediție a UVT Liberty Marathon, evenimentul urmând să aibă loc în 2 iunie. Peste 200 de voluntari vor pune umărul la buna desfăşurare a competiţiei, a anunţat UVT. Conform estimărilor, peste 1500 de alergători din 15 țări sunt așteptați să ia parte la maratonul timișorean. Cea de-a doua ediție a evenimentului sportiv se va desfășura sub sloganul „Dare to run” și se adresează atât alergătorilor experimentați, cât și tinerilor și copiilor aflați la prima experiență de alergare în cadrul unei curse organizate. Flexibilitatea și adaptabilitatea au fost luate în calcul de organizatori, astfel încât să existe curse atât pentru cei care aleargă din plăcere sau doresc să își petreacă sănătos câteva zeci de minute alături de familie, cât și pentru împătimiții de alergat. Traseele propuse variază, de la 2 la 42 de km, oferind câte o cursă pentru fiecare tip de alergător. Reprezentanții Universitatea de Vest își propuna ca până în 2021, anul în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii UVT Liberty Marathon să devină un eveniment internațional de referință pentru iubitorii de sport, iar Timișoara să fie un punct important pe harta marilor maratoane urbane din țară, dar și din această parte a Europei. Dincolo de manifestarea sportivă propriu-zisă, UVT Liberty Marathon dorește să se implice activ în îmbunătățirea stilului de viață al timișorenilor, luptând împotriva sedentarismului și promovând un mod de viață alternativ, a anunţat UVT.
TM NEWS / Studenți din mai multe țări caută idei creative în Timișoara pentru a le aplica în Nottingham, în Anglia
- tion.ro
Un grup de studenți din mai multe țări care studiază la Nottingham Trent University din Anglia se află la Timișoara, unde au ca scop găsirea de idei creative și inteligente pentru a dezvolta medii sustenabile. Studenții participă la proiectul European Creative and Smart Challenge.
Scopul studenților este de a găsi idei creative și soluții inteligente (smart) pentru a dezvolta medii sustenabile in orașul Nottingham. La acest proiect participă și un grup de studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara, care îndrumă studenții străini în căutarea acestor idei precum hotelul „verde” din Viena sau clădirile care pot fi refolosite.
În total sunt 50 de studenți de la universitatea din Anglia. Grupa Francescăi Blidar este formată din opt studenți. Francesca este din Timișoara, este studentă în anul I la Computer Science, la Nottingham Trent University. A terminat Liceul Pedagogic, la „Mate-Info”.
Sâmbătă, studenții care studiază la Nottingham Trent University vor fi în centrul Timișoarei, unde vor întreba oamenii pe stradă despre ce idei creative cred ei că sunt aplicate în urbea de pe Bega.
TM NEWS / Scandalul referitor la Aeroportul Cioca ia amploare! Călin Dobra, dar și Universitatea de Vest s-au revoltat pentru votul din plenul de miercuri
- expressdebanat.ro
O ședință extraordinară cu un singur punct pe ordinea de zi s-a transformat într-un adevărat scandal în plenul Consiliului Județean Timiș. Aleșii județeni au avut de votat un regulament pentru închiriere gratuită sau contra cost, după caz, a aeroportului utilitar de la Cioca, mai exact, situat la ieșirea de pe Calea Torontalului. Proiectul a fost respins, iar astfel, concursul de lansare de minisateliți proiectați de elevi, Can Sat, organizat de Agenția Spațială Română, a rămas pur și simplu în aer, fără locație!
Rectorul Marilen Pirtea este ceva mai ponderat. Conducătorul Universității de Vest pare să fie optimist că problema se mai poate rezolva. „Solicităm public CJ Timiș să coopereze cu organizatorii competiției girate de Agenția Spațială Română, pentru a evita, în extremis, anularea evenimentului din 24 aprilie, pe care, dacă l-ar găzdui, ar aduce multă bucurie și entuziasm publicului din oricare alt oraș mare al țării. Universitatea de Vest din Timișoara susține inițiativele tinerilor creativi și talentați, competițiile lor și consideră că rolul autorităților locale nu poate fi decât unul de facilitator și partener activ pentru buna desfășurare a competițiilor organizate în acest spirit”, este apelul lui Pirtea.
TM NEWS / Arome proprii – o platformă dedicată producătorilor locali din Regiunea Vest
- ziuadevest.ro
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest lansează „Arome proprii” – www.aromeproprii.ro, o platformă care promovează producătorii și produsele alimentare din Regiunea Vest.
Platforma „Arome proprii”a fost realizată ca o inițiativă pilot în cadrul proiectului „NICHE – Dezvoltarea de lanțuri valorice inovative în sectorul agroalimentar”, care își propune crearea de ecosisteme favorabile inovării în sectorul alimentar în șapte regiuni europene.
Producătorii locali din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara beneficiază, prin intermediul platformei, de spații virtuale unde își pot promova produsele – legume, fructe, miere și produse apicole, cereale și produse din cereale, ouă, carne și produse din carne, lapte și brânzeturi artizanale, uleiuri, gemuri și dulcețuri realizate după rețete tradiționale sau prin noi procedee, din fructe și legume cultivate în regiune, ceaiuri, mirodenii etc.
Aproape 30 de producători s-au înregistrat deja pe www.aromeproprii.ro, iar lista este deschisă. Găsim produse certificate ecologic, susținem afaceri de familie, încercăm să promovăm gusturile autentice locale în cultura gastronomică a comunității.
DESCRIPTIV / Cele trei competențe pe care copiii trebuie să le dobândească în școală pentru a avea succes în viață. Interviu cu Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educație
- hotnews.ro
Cum vor arăta joburile viitorului este greu de spus, însă un lucru este sigur: piața muncii evoluează rapid, iar educație trebuie să țină pasul. „Avem nevoie de mai multă flexibilitate în educație, pentru că piața muncii se schimbă foarte repede. Acum avem competențe și aptitudini care în mod tradițional sunt foarte importante, dar în viitor nu vor mai conta”, spune într-un interviu, pentru HotNews, Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educație, cultură, tineret și sport.
Educația, spune el, este unul dintre subiectele provocatoare și toată lumea discută despre viitorul și despre prioritățile acesteia.
Tibor Navracsics adaugă că au fost identificate trei tipuri de competențe care obligatoriu ar trebui dobândite în școală:
- competența digitală
- competența antreprenorială care nu înseamnă numai afaceri, ci acele competențe care conduc spre o viață autonomă
- competența socială, adică să-i învățăm pe elevi cum să-și exprime ideile, cum să-și articuleze ideile, cum să-și susțină ideile în mod pașnic într-o comunitate, cum să atingă consensul într-o echipă.
CĂRȚI / Istoria albinelor
- scena9.ro
Istoria albinelor, best-seller-ul internațional al scriitoarei norvegiene Maja Lunde, poate fi redus la versiunea inițială a citatului. Lunde construiește un roman care corelează dispariția albinelor cu metastaza umanității.
Cartea este compusă din trei planuri temporale tratate alternativ.
Primul este plasat în Anglia anului 1852 – perioada în care exploatarea domestică a albinelor intră în faza științifică, odată cu inventarea unor stupi care permit extragerea mierii fără a le ucide, ca până atunci, pe producătoarele ei.
Al doilea plan se mută în Statele Unite, în anul 2007, când se declanșează sindromul Colony Collapse Disorder. Un sindrom real, care a afectat serios în ultimele decenii albinele melifere. Pur și simplu, dintr-un spectru larg de cauze provocate de pesticizarea agriculturii, de schimbările climatice etc., albinele părăsesc stupii, lăsând în urmă regina și larvele, care mor de foame.
Al treilea plan este proiectat în China anului 2098. Albinele au dispărut cu totul, iar civilizația a colapsat. Cel mai afectate au fost Europa și Statele Unite. Deținând o capacitate superioară de mobilizare, China a reușit să supraviețuiască în niște parametri superiori. Dar cu ce costuri! Marile centre urbane precum Beijingul s-au transformat în orașe-zombie, bântuite de foamete și de câteva rudimente ale civilizației (o bibliotecă în care nu mai intră nimeni, metrouri fantomatice, străzi nesigure, hoteluri în care se servește doar orez). Majoritatea populației a fost relocată pentru a se ocupa de agricultură, adică în principal de polenizarea manuală, executată cu ajutorul unei pensule. Copiii sunt școlarizați sumar până la opt ani, după care intră în câmpul muncii, începând o viață de muncă fizică epuizantă. Totul, bineînțeles, sub supravegherea Partidului Comunist.
CĂRȚI / Barometrul de consum cultural
- dilemaveche.ro
Conform Barometrului de consum cultural 2017, realizat anul trecut de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, şi subintitulat „Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: identitate, patrimoniu şi practici culturale“, 42% din români nu citesc nici măcar o singură carte pe an, 69% nu împrumută niciodată cărţi de la bibliotecă, iar 61% nu accesează niciodată arhivele digitale ale bibliotecilor şi nici nu descarcă de pe Internet cărţi. Doar 4% din români pun zilnic mîna pe o carte, doar 9% citesc o dată pe lună şi doar 6,8% merg măcar o dată pe an la bibliotecă să împrumute cărţi.
Nu e nimic de mirare în aceste statistici dezastruoase, în condiţiile în care în România există zeci de oraşe fără biblioteci şi fără librării (din cele aproximativ 200 de librării ale ţării, jumătate se află în Bucureşti, unde procentul celor care citesc zilnic este mai ridicat: 9%), iar rata de analfabetism funcţional a celor care trec prin sistemul de învăţămînt preuniversitar este de peste 40%, cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană.
EDUCAȚIE ȘI SPORT / Studiul 7CARD
- wall-street.ro
Activitatea sportiva inregistreaza o anumita sezonalitate. Dupa o pauza generoasa in sezonul rece, romanii se intorc in salile de antrenament in a doua jumatate a lunii ianuarie. In sezonul de vara, activitatea sportiva se mai estompeaza, dupa care in toamna se inregistreaza din nou un varf. Ca numar de vizite, februarie este luna cu cele mai multe intrari in salile de sport, arata studiul realizat de 7card.
Anul trecut, 12 februarie a fost ziua in care cei mai multi romani au facut miscare, fata de 28 februarie, in 2017. Cea mai activa zi a saptamanii, in 2018, a fost lunea, fata de martea, in urma cu doi ani, iar cele mai populare intervale orare in care romanii fac sport sunt 18.00-19.00, de luni pana vineri, si 10.00-11.00, in la sfarsit de saptamana.
Activitatile sportive cu cele mai multe vizite sunt fitness&aerobic, cycling, pilates. “Cresc activitatile de nisa. Ca si tendinta in materie de activitati sportive, in 2018, au fost dansurile, yoga, squash-ul, escalada, artele martiale. Este imbucurator si noi incurajam diversitatea si varietatea. E foarte bine ca ne indepartam de traditionalul ridicat de greutati si aerobic. Se experimenteaza mult in zona de activitati sportive”, a declarat Andrei Cretu.