Revista presei

10 ianuarie 2019

SE ANUNŢĂ SCHIMBĂRI MAJORE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Ecaterina Andronescu a declarat recent că vrea să reducă numărul de ore la gimnaziu şi liceu • totodată, aceasta susţine introducerea examenului de treaptă la finalul clasei a X-a  în 2108, nu mai puţin de patru miniştri au condus Ministerul Educaţiei Naţionale

After school 2019. Parintii NU vor mai scoate bani din buzunar pentru after school

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a vorbit despre noua lege a educatiei care ar urma sa reglementeze programul de after school in scolile de stat, astfel incat sa nu mai fie percepute taxe de la parinti.

Tot mai multi parinti apeleaza la afterschool, deoarece trebuie sa petreaca mult timp  la serviciu si in trafic. Cum nu are cine sa aiba grija de cei mici, solutia cea mai buna dupa programul de scoala este pentru orice parinte after school-ul.  Ministerul Educatiei lucreaza acum la o lege prin care statul sa suporte toate costurile de la afterschool.  

Timişoara ar putea rata deschiderea unui muzeu al premierelor timişorene şi mondiale, în favoarea Novi Sad

Timişoara ar putea rata ocazia de a avea în anul 2021, al Capitalei Culturale Europene, un muzeu al premierelor timişorene, bănăţene, naţionale şi mondiale, create în Banat, din lipsă de spaţiu, în timp ce şansa li se poate deschide sârbilor de la Novi Sad.

Elevii ies în stradă. Proteste la adresa autorităţilor judeţene care ignoră legea

Neaplicarea legii îi scoate pe elevi în stradă. Cu câteva zile înainte de terminarea vacanţei aceştia vor protesta timp de o oră în faţa instituţiilor statului. Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a anunţat că joi, 10 ianuarie, vineri, 11 ianuarie şi luni, 14 ianuarie, între orele 13.00-14.00 vor protesta în faţa Consiliului Judeţean Constanţa faţă de nerespectarea legii cu privire la reducerea cu 50% a transportului public judeţean pntru elevi şi studenţi.

Ministrul Educaţiei vrea să introducă un examen care amintește de ”treapta” din comunism

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţă schimbări majore într-o nouă lege a educaţiei, care ar urma să fie gata în două luni.

Printre altele, vrea să introducă un examen naţional la clasa a X-a, care aminteşte de treaptă a doua din perioada comunistă, şi un bacalaureat diferenţiat, cu subiecte din ultimii doi ani de liceu. Elevii, dar şi unii profesori critică măsurile anunţate şi spun că nu sunt decât o cârpeală, menită să ascundă adevăratele probleme din educaţie. Ecaterina Andronescu este al patrulea ministru al învăţământului din ultimii doi ani care promite reforme majore.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională