Revista presei

10 decembrie 2018

Titlul la futsal feminin ramane la Timisoara. UVT, prima campioana nationala la aceasta disciplina

 Iata ca ora exacta in futsalul romanesc se da de la Timisoara. Daca baietii de la Informatica au dominat cu autoritate campionatul, obtinand si ultimele trei trofee consecutive la rand, si la feminin lucrurile stau asemanator. Universitatea de Vest a castigat primul campionat national pe universitati, dupa care campionatul judetean, iar acum in weekend campionatul national.

Încep înscrierile la cea mai mare competiție de ROBOȚI

Duminică, la Universitatea Politehnica din Timișoara încep înscrierile pentru cea de-a V-a ediție a RoboTEC (Robot Engineering Contest), un proiect internațional de anvergură, organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC).

Campanie „Daruri pentru suflet” organizată de studenţii Facultăţii de Litere de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

În perioada noiembrie – decembrie 2018, studenţii de la programul de studii Comunicare şi relaţii publice, coordonaţi de Conf. univ. dr. Bînduşa-Mariana Amălăncei şi Conf. univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, de la Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au organizat campania intitulată „Daruri pentru suflet”.

CNMR anunţă constituirea Grupului de lucru mixt cu MEN pentru îmbunătăţirea calităţii actului educaţional

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) anunţă că, în urma unei întâlniri de lucru avute cu ministrul educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu, a fost constituit Grupul de Lucru Mixt MEN – CNMR pentru îmbunătăţirea calităţii actului educaţional şi asigurării resurselor necesare.

Ecaterina Andronescu: Lansez spre sfârşitul lunii ianuarie un draft al legii educaţiei

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că intenţionează să lanseze în dezbatere la sfârşitul lunii ianuarie un proiect al noii legi a educaţiei, subliniind că raportul Preşedinţiei, “România educată”, cuprinde idei care nu au cum să nu fie luate în seamă.

Violenţă extremă. Elev bătut crunt de câţiva băieţi pe holurile unei şcoli unde au existat acuzaţii că jandarmii aplică electroşocuri

Două anchete încep la o şcoală din Oradea, unde un elev este bătut crunt de câţiva băieţi pe holul instituţiei. Luna trecută, conducerea aceleiaşi şcoli a fost demisă, după ce un senator a reclamat aplicarea de electroşocuri copiilor cu probleme psihice.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională