Revista presei

1 aprilie 2020

Universitatea de Vest din Timișoara propune Ministerului să le acorde universităților acces la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului, pentru preluarea online a datelor despre elevii care trec Bacalaureatul, în admiterea la facultate din acest an

Universitatea de Vest din Timişoara a lansat, marţi, un semnal public pentru identificarea de soluţii prin care să fie administrate cu precizie viitoarele procese de admitere online din învăţământul superior, relatează Agerpres. Universitatea avansează ideea preluării online, din SIIIR, a datelor despre absolvenţii de învăţământ preuniversitar.

Instituția de învățământ superior propune asigurarea accesului la baza de date a Ministerului Educației pentru universităţile care urmează să organizeze procesele de admitere online în acest an, prin intermediul unui API securizat, pentru interogarea în timp real a datelor absolvenţilor de examene de Bacalaureat, date existente în SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România).

“Aceste date sunt relevante pentru procesele de admitere online, referindu-se la caracteristicile de identificare ale posesorilor de Diplomă de Bacalaureat, la date despre liceul absolvit, cât şi la date caracteristice şi individuale ale diplomelor”, susține Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Cred că înţelegem cu toţii faptul că ne aflăm într-o situaţie cu totul nouă, care reclamă măsuri concrete de adaptare din partea ministerului şi universităţilor la criza epidemiologică pe care împreună vom reuşi să o gestionăm în cele mai bune condiţii. Acest tip de acces online securizat ne va oferi posibilitatea de apelare şi utilizare în maximă siguranţă a datelor privind absolvenţii examenelor de Bacalaureat, respectiv date asupra liceului emitent al diplomei, oraşul, judeţul şi data eliberării diplomei, cât şi media finală de la BAC, toate acestea fiind date necesare în procesele de admitere online care vor urma. UVT se pregăteşte deja pentru organizarea eficientă a proceselor de admitere online, în cadrul cărora etapa de accesare a datelor de la minister va avea o importanţă specială“, a declarat Pirtea.

 

ȘTIRE PRELUATĂ ȘI PE PORTALUL edupedu.ro

Universitatea de Vest din Timișoara propune Ministerului să le acorde universităților acces la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului, pentru preluarea online a datelor despre elevii care trec Bacalaureatul, în admiterea la facultate din acest an

Implicare socială și solidaritate dedicată coumunității. În seria de acțiuni de implicare publică, UVT răspunde și solicitării Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara UVT transmite un apel public către toate entitățile și organizațiile publice sau private pentru a-și concentra acțiunile, în această perioadă cu totul specială, în direcția participării, pe măsura disponibilităților, la sprijinirea celor mai importante măsuri în cadrul situației de urgență ce a fost declarată public.

În această serie de acțiuni de implicare publică se află și cea mai recentă reacție publică pe prin care UVT a răspunde solicitării transmise de către Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, care a solicitat spații de cazare într-un cămin cât mai apropiat de spital, cu o capacitate estimată de 30 de camere, în care să se afle un mediu adecvat și propice pentru cazarea personalului medical și auxiliar angajat al spitalului.

Analizând mai multe alternative pe care UVT le poate propune, rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, a transmis astăzi, marți 31 martie, către Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara disponibilitatea imediată de a oferi spațiile de cazare din cadrul căminului Facultății de Drept a UVT, aflat aproape de spital, la adresa bv. Eroilor de la Tisa 9A, un spațiu modern, dotat cu toate utilitățile.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, se referă la răspunsul transmis azi: „UVT se mobilizează, în această perioadă critică, pentru a susține în cele mai bune condiții furnizarea tuturor serviciilor suport necesare cadrelor didactice și studenților, pentru a desfășura într-un ritm normal activitățile didactice în regim online, dar este prezentă, cu toate capacitățile de care dispune, și în cele mai urgente și importante măsuri care vin în sprijinul întregii comunități locale, în aceste zile dominate de constrângeri și limitări, datorate crizei epidemiologice.

Ne exprimăm, în acest sens disponibilitatea de a oferi către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara spațiile de cazare din cadrul Căminului Facultății de Drept a UVT, pe care îl considerăm adecvat pentru primirea cadrelor medicale și auxiliare ale spitalului, în această perioadă de intense solicitări și restricții”.

Dr. Virgil Musta, mesaj dur, dar onest, în pandemie: Nu mințiți, nu e de joacă! Nu vreți să vă pierdeți apropiații

România a intrat în a treia săptămână de stare de urgență și are deja peste 2.000 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus. Sunt restricții de deplasare, însă nu toată lumea înțelege gravitatea situației. Dr. Virgil Musta, de la Spitalul „Victor Babeș”, explică, din nou, de ce trebuie să fim responsabili. Sunt în joc multe vieți.

Cu 2.109 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, 65 de decese, 9.464 de persoane în carantină și alte 124.235 în izolare la domiciliu, România intră în cea de-a treia săptămână de stare de urgență. Au fost însă destul cazuri în care oamenii nu au înțeles că lucrurile sunt extrem de serioase. Unii circulă pe străzi, deși ar trebui să-și limiteze la maximum deplasările. Alții ajung la spital și „uită” să spună că ar trebui să stea în autoizolare. Sunt deja celebre cazul Gerota, unde un fost ofițer MAI a infectat un întreg spital, sau, mai recent și mai aproape, cel de la Liebling, unde un pacient care ar fi trebuit să stea în izolare a fost la două spitale și, în cele din urmă, a și decedat.

Despre responsabilitate și obligație

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul „Victor Babeș”, face, din nou, apel la responsabilitate. Este extrem de important să înțelegem că doar o conduită corectă poate duce la un tratament corect și poate preveni drame ulterioare. „Autoizolarea este un act de responsabilitate, dar este și obligatorie în cazul persoanelor venite din alte țări sau în cazul persoanelor care au avut ocazia să fie în preajma unora care au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Chiar dacă au trecut cumva de filtrul autorităților sau dacă autoritățile nu află că au fost în preajma celor depistați pozitiv, persoanele respective trebuie să se autoizoleze. Dacă apelează la servicii medicale ulterioare, este esențial ca în declarația pe proprie răspundere pe care o dau acolo, dacă au fost în situațiile de mai sus, să le menționeze foarte clar. Minciuna și nerespectarea regulilor impuse în această perioadă pot conduce la consecințe tragice”, explică specialistul timișorean.

Cum a arătat Şcoala de Acasă în primele două săptămâni. Ce metode folosesc profesorii şi care sunt problemele apărute

Studiul reprezintă o radiografie a celor 2 săptămâni de Şcoală de Acasă, a efortului depus de către cadrele didactice pentru a reconfigura predarea în noul format online şi arată cum s-a digitalizat, în masă, educaţia din România.

Studiu a fost realizat în perioada 19-25 martie, prin intermediul site-ului didactic.ro pe un eşantion de 301 cadre didactice: educatori, profesori de învăţământ primar (44,3%), gimnazial (44,6), liceal (26,8), atât din mediul urban (64,1%), cât  şi din rural (35,9%). Obiectivele principale ale studiului au fost: identificarea modului în care s-au organizat cadrele didactice în această perioadă pentru Şcoala de Acasă, care sunt instrumentele educaţionale folosite şi ce provocări au întâlnit în această perioadă atât profesorii, cât şi elevii. Ne-am dorit o imagine clară a ceea ce se întâmplă în această perioadă de mari frământări pentru fiecare cadru didactic nevoit să se adapteze sub presiunea momentului, dar şi ce nevoi există, ce aşteptări au cadrele didactice şi, mai ales, cum putem ajuta. În acelaşi timp, interesant este de observat ce platforme folosesc şi de ce, cum sunt ajutaţi de funcţionalităţile platformelor în procesul de predare şi multe alte aspecte care pun tehnologia acolo unde trebuie: în slujba omului. – Brigitte Bodescu, EdTech Product Manager INTUITEXT 

 

Ministerul Educației a publicat teste pentru pregătirea elevilor care vor susţine examenele naţionale

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/, teste destinate elevilor care vor susţine examenele naţionale.

“În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susţinerii examenelor naţionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/ un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale”, a informat MEC.

Potrivit ministerului, testele, realizate împreună cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, respectă modelul subiectului de examen. Scopul acestora este acela de a exersa în această săptămână şi de a continua efortul în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene, a explicat Ministerul Educaţiei.

MEC a precizat că baremele de evaluare şi de notare vor fi publicate pe acelaşi site, vineri, 3 aprilie, rolul acestora fiind de autoevaluare şi “calibrare” a felului în care s-au redactat răspunsurile.

Totodată, în cadrul emisiunilor “Teleşcoala” vor fi prezentate unele soluţii ale acestor teste de antrenament, cu explicaţiile necesare pentru a înţelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare şi de notare. AGERPRES

Testarea aleatorie a populației, pe un eșantion reprezentativ, este esențială în combaterea pandemiei Covid-19 și protejarea societății și a economiei – profesori de la London School of Economics

Doi profesori de la London School of Economics (LSE) se alătură vocilor care insistă că testarea aleatorie a populației, pe un eșantion reprezentativ și indiferent de existența simptomelor, este sențială în combaterea pandemiei de coronavirus. Într-un amplu studiu referitor la Covid-19, consultat de EduPedu.ro, profesorii de economie Paolo Surico și Andrea Galeotti, argumentează de ce asimptomaticii joacă un rol-cheie atât în răspândirea infecțiilor, cât și în dezvoltarea de politici și măsuri pentru combaterea epidemiei și chiar pentru protejarea economiei.

Este citat, în raportul celor doi profesori de la LSE (împărțit pe capitole aici), un articol din revista Science, potrivit căruia “estimăm că 86% dintre toate infecțiile nu au fost documentate, înainte de aplicarea restricțiilor de călătorie (din China – n.red.) din 23 ianuarie 2020. Per persoană, rata de transmisie a infecțiilor nedocumentate a fost de 55% dintre infecțiile documentate, dar, dat fiind numărul lor mai mare, infecțiile nedocumentate au fost sursa de infecție pentru 79% dintre cazurile documentate”.

Această perspectivă, arată studiul LSE, are o serie de consecințe:

1. “Veste bună”: estimările existente referitoare la numărul de decese raportat la cazuri pot fi supraestimări

2. “Veste bună”: un anumit nivel de imunitate există deja în sistem.

3. “Veste proastă”: Se pare că, în momentul când au început să fie luate măsuri în Europa și SUA, virusul era deja larg răspândit. Estimările rezultate din simulari, referitoare la măsura în care acțiunile de suprimare vor aplatiza curba pe termen scurt ar putea fi prea optimiste

Rezultatul este că, în fața epidemiei, oamenii dezvoltă acum politici de acțiune bazate pe dovezi și informații profund incomplete.

De aceea, autorii fac “o propunere simplă”:testarea aleatorie, analiza și supravegherea statistică a populației. O astfel de măsură, spun ei, oferă date corecte și permite analize statistice extinse care pot salva multe vieți. Un obiectiv principal, aici, este prevenirea unui al doilea vârf de infecții și aplatizarea curbei care ar putea apărea din nou în toamna acestui an.

Propunerea profesorilor de la LSE urmează trei pași:

1. Testarea unui eșantion reprezentativ din populație, independent de prezența simptomelor, cu înregistrarea caracteristicilor sociale, economice, demografice și de locație ale gospodăriilor

2. Folosirea unor metode statistice standard pentru a stabili care dintre aceste caracteristici pot prezice cel mai bine dacă cineva e infectat sau nu, la nivel de populație

3. Dezvoltarea de strategii de supraveghere bazate pe informația rezultată la punctul 2, precum distanțarea socială pentru grupuri bine delimitate, trasarea contactelor la nivel național.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională