Revista presei

04 iunie 2019

Avocata Simona Croitoriu s-a stins fulgerător şi prematur

La doar 54 de ani, avocata Baroului Timiş, Simona Croitoriu s-a stins luni fulgerător, lăsând Timişoara mai săracă cu un om de aleasă cultură.

Pagina sa de facebook se deschide cu un motto care o reprezenta: “Nu sunt o fiinţă morală. Cine, trăind, ar putea rămâne curat şi integru?”

Simona Croitoriu a fost licenţiată a Facultăţii de drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, devenind membră a UAR – Baroul Timiş din 1996.

A început Festivalul Artelor, la Timisoara. Programul complet al evenimentului

Start la Festivalul Artelor de la Timisoara. In cadrul editiei din acest an vor putea fi vazute si spectacole de muzica, dans sau teatru, dar vor fi organizate si concursuri.
 
Festivalul din acest an se va desfasura in patru piete din centrul Timisoarei. Editia din acest an va incepe cu un spectacol de dans in Piata Unirii, ora 18.30, in timp ce deschiderea oficiala a festivalului va avea loc o ora mai tarziu, cu premierea artistilor participanti  la concursul ,,Timisoara la 100 de ani – Obiective turistice’, dupa care va urma un recital al lui Costel Busuioc.

Reacție spectaculoasă a prodecanului Facultății de Economie a Universității „Cuza” din Iasi, legata de impozitarea pe venit a angajaților din domeniul IT

Pozitia publica a presedintelui Partidului National Liberal (PNL), Ludovic Orban, prezentata sâmbata, 1 iunie 2019, la Medias, ca nu i se pare normal ca cei care lucreaza în IT sa fie scutiti de plata impozitului pe venit, a provocat reactia mai mult decat severa a unui cadru didactic universitar iesean. Prof. univ. dr. Cristian Popescu – prodecan al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi a facut o analiza realista si corecta legata de toate acestea

„Teoretic, domnul Orban Ludovic nu a spus o prostie. Intr-o societate evoluata, toata lumea ar trebui sa aiba aceleasi drepturi si aceleasi obligatii. Strict la obiect, toti ar trebui sa platim aceleasi cote de impozite, fara discriminari pozitive sau negative. ”

Sorin Mîneran, încă un maraton câştigat

Duminică, 2 iunie, în oraşul de pe Bega, pe un traseu superb, în plin centrul oraşului, a avut loc o nouă ediţie a UVT Liberty Marathon.

Chiar dacă a venit după o pauză de o lună de zile, pricinuită de o accidentare, multiplul campion naţional de maraton, arădeanul Sorin Mîneran (CS Universitatea Aurel Vlaicu), a izbutit să câştige într-o manieră entuziasmantă, ocupantul locului secund venind la şapte minute în spatele său. Sorin a încheiat cursa de 42,195 Km în 2 ore, 38 minute şi 34 secunde, intrând în posesia premiului de 1.000 euro oferit de organizatori.

Peste 600 de elevi și studenți au participat la evenimentul We Love STEM Day – Emerson

Emerson Cluj a celebrat pe 31 mai We Love STEM Day (Science, Technology, Engineering and Math), într-un eveniment ce a reunit un număr de peste 600 de elevi și studenți din Cluj-Napoca. Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu, desfășurat la nivel global, ce are drept principal scop sprijinirea următoarelor generații de inovatori din domenii precum știință, tehnologie, inginerie și matematică.

“Obiectivul evenimentului We Love STEM Day este acela de a inspira și de a ajuta următoarele generații de ingineri, prin conectarea științei la progresele tehnologice și la toate facilitățile moderne”, au spus reprezentanții companiei.

Daniel David: De ce s-au colorat în albastru marile centre academice tradiționale din România

Profilul psihocultural modern devine tot mai puternic în România, “iar pe măsura ce generațiile Z/Y vor ajunge să poată vota și/sau să fie influente social, România modernă va fi de neoprit”, spune psihologul Daniel David, într-o analiză a rezultatului alegerilor europarlamentare din 26 mai.

Prorectorul pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca scrie că “albastru a colorat marile centrele academice tradiționale și pentru că există acolo un număr mare de studenți/tineri, care au observat acțiunile politicului în mediul academic”.

Robbie Williams va fi prezent la Untold 2019

Robbie Williams vine la Untold, au anunțat producătorii cunoscutului festival.

“Este o ediție aniversară, am făcut un efort suplimentar pentru a duce experiența Untold la următorul nivel. (…) Armin van Buuren va pregăti un show special, la care lucrează de câteva luni bune, va fi un show unic, creat special pentru Untold şi va fi singurul loc din lume unde poate fi văzut de fani, şi îl aducem la Cluj pe artistul care a intrat în Cartea recordurilor pentru că a vândut peste 1,6 milioane de bilete într-o singură zi, Robbie Williams”, a anunțat managerul general al Untold, Bogdan Buta, transmite Agerpres.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională