Revista presei
02 iulie 2019
UVT demarează înscrierile pentru cele 84 de programe de masterat
- ziuadevest.ro
Universitatea de Vest din Timișoara, una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România, vine în ajutorul absolvenților de primului ciclu de învățământ superior și anunță că, în scurt timp, se va deschide perioada de înscrieri pentru admiterea la master, în cadrul celor 84 de programe de studii masterale, prin cele 11 facultăți din componență.
Astfel, în iulie 2019 se va desfășura prima sesiune de admitere la master, pentru următoarele programe masterale organizate în cadrul facultăților UVT:
Se ridica un centru comunitar de invatare permanenta in Timisoara, cu servicii gratuite. Va avea sali de de cursuri, ateliere de creatie si spatii de recreere
- opiniatimisoarei.ro
Un nou proiect prinde contur. Reprezentantii Consiliului Judetean Timis urmeaza sa construiasca un centru comunitar, in Parcul Industrial si Tehnologic.
Consiliul Judetean Timis sprijina implementarea masurilor si parteneriatelor care conduc la imbunatatirea calitatii vietii cetatenilor pe care ii reprezinta. In acest context, institutia a accesat o finantare europeana de peste 1.3 milioane de euro, pentru realizarea si dotarea unui centru comunitar de invatare permanenta. Centrul are deja aprobat studiul de fezabilitate, cu principalii indicatori tehnico-economici ai investitiei asumati de catre proiectant.
JazzTM 2019 promite o incursiune de neuitat în lumea jazz-ului
- tion.ro
În perioada 5-7 iulie, Timișoara se va transforma într-un oraș de unde vor răsuna acorduri complexe și variate ale muzicii jazz, iar Piața Victoriei, Strada Dimitrie Cantemir, Strada Victor Vlad Delamarina și Strada Fără Nume vor fi gazdele renumiților artiști invitați la ediția cu numărul 7 a mult așteptatului Festival JazzTM!
Pe lângă concertele excepționale, vor avea loc și nelipsitele jam sessions în trei spații speciale: Aethernativ, Café Klapka și Garage Café. Noutatea acestei ediții vor fi Junior Jams, sesiuni de muzică improvizată pentru copii și tineri talentați!
10 lei pe zi elevilor fără absenţe, soluţia PSD pentru combaterea abandonului şcolar
- adevarul.ro
Elevii care nu lipsesc de la cursuri vor primi 10 lei pe zi. Cel puţin aşa propune PSD care caută soluţii pentru abandonul şcolar, problemă cu care România se confruntă în mod acut în ultimi ani şi care a fost „cârpită” cu diferite măsuri neviabile. Astfel, pentru 20 de zile de şcoală fără vreo absenţă, un elev ar putea primi 200 lei pe lună.
Concret, Cristian Socol, economist al PSD, a anunţat, duminică seara, pe contul său de Facebook că statul ar putea plăti vouchere de 10 lei pentru fiecare zi pe care un elev o petrece la şcoală. Socol, profesor universitar la Academia de Studii Economice, a explicat că banii ar urma să fie încasaţi de elevii cu prezenţă integrală la şcoală în luna următoare contorizării prezenţelor: „Plata se va face la începutul lunii următoare. În anul şcolar 2019-2020, voucherele vor fi acordate elevilor din ciclul primar, iar începând cu anul şcolar 2020-2021 şi a celor din învăţământul gimnazial”, arată postarea de pe Facebook a lui Cristian Socol.
Abordare inedită a textului argumentativ, la Bacalaureat 2019: Ca să nu te faci de râs ca Viorica Dăncilă, este necesară pregătirea înainte de susținerea unui discurs
- edupedu.ro
Subiectele la Limba și literatura română date la Bacalaureat au fost “de nivel mediu”, a declarat pentru Edupedu.ro profesoara Monica Anisie, de la Colegiul Național Tudor Vianu din București. “Se poate obține cu ușurință nota 7”, a precizat aceasta. O cerință la care elevii puteau greși din neatenție a fost la primul subiect, iar punctul B care le cerea acestora să argumenteze necesitatea unei pregătiri riguroase în vederea susținerii unui discurs a generat și răspunsuri inedite, a adăugat Anisie.
Punctul B de la Subiectul I avea următoarea cerință: “Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este necesară sau nu o pregătire riguroasă în vederea susținerii unui discurs, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Amintiri de la Junimea din Iași de George Panu, cât și la experiența personală sau culturală”.
Raport SAR: Ministerul Educaţiei trebuie să dubleze costul standard per elev în doi ani, până la 740 lei
- edumanager.ro
Guvernul şi Ministerul Educaţiei trebuie să dubleze costul standard per elev în următorii trei ani, astfel încât cuantumul acestui cost să ajungă la 740 lei în anul 2022, pentru a asigura o mai bună echitate în ceea ce priveşte finanţarea elevilor, se menţionează în Raportul Alternativ privind Starea Învăţământului Preuniversitar 2019, publicat de Societatea Academică din România.
Analizând felul în care finanţarea per elev influenţează echitatea sistemului educaţional preuniversitar, autorii raportului, Cristian Ghingheş şi Constantin Alexandru Manda, consideră că “nu putem pretinde şanse egale la o educaţie de calitate pentru toţi copiii dacă modul de alocare a resurselor nu ţine cont de nevoile specifice ale fiecăruia”.
Cercetătot UBB| Reacţia ospătarilor în România când ceri apă de la robinet. „În unele situaţii, se făceau că nu înţeleg, în altele provocam compasiune“
- adevarul.ro
Antropologul Liviu Chelcea, profesor la Universitatea din Bucureşti, a cercetat timp de şase luni accesul la apa potabilă de la robinet în New York.
Deputatul USR Cornel Zainea a avut o iniţiativă legislativă prin care cere restaurantelor din România să livreze clienţilor apă de la robinet, în principal pe considerente legate de limitarea poluării cu sticle de plastic. Antropologul Liviu Chelcea, profesor la Universitatea din Bucureşti, a cercetat timp de şase luni accesul la apă potabilă de la robinet în New York.