Revista presei

13 mai 2020

Admitere online la Universitatea de Vest din Timişoara

Conducerea Universităţii de Vest din Timişoara a decis ca admiterea la facultăţile aceste instituţii să se facă exclusiv online. Candidaţii se vor putea înscrie pe o platformă digitală, unde îşi vor confirma şi locul, în cazul în care sunt admişi. Preînscrierile au început marţi.

“Îi aşteptăm pe toţi tinerii talentaţi să se informeze despre programele pentru care organizăm admiterea în această vară, numărând peste 170 de specializări, pe toate cele trei cicluri educaţionale, licenţă, master şi doctorat. E foarte posibil ca integrarea online a etapelor admiterii din acest an să motiveze suplimentar tinerii pentru a se înscrie la facultate, chiar suntem optimişti în acest sens, creşterea numărului de candidaţi ar reprezenta o confirmare a speranţelor noastre faţă de relansarea pe care o aşteptăm, după cele două luni de stare de urgenţă. Vă aşteptăm cu drag la UVT. Preînscrierea este deschisă oficial, începând de azi!”, a declarat rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

 

Veste bună de la Timișoara în plină pandemie - Medicul Virgil Musta: 'Noua schemă de tratament pentru COVID-19 funcţionează'

 

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara spune că noua schemă de tratament pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus, care include anticoagulante, antivirale şi antiinflamatorii, a început să funcţioneze, mai ales la cei cu forme severe de COVID-19, iar aceştia nu au mai ajuns să fie intubaţi.

Medicul Virgil Musta a declarat, pentru News.ro, că după o lună de la impunerea unei noi scheme de tratament pentru pacienţii cu COVID-19, se observă rezultate pozitive.

“Am făcut o analiză sumară în care am văzut că de aproximativ o lună, de când dăm tratatament anticoagulant precoce la pacienţii noştri, nu am mai avut bolnavi care să ajungă pe Terapie Intensivă. Toţi evoluează în forme medii sau severe ale bolii, dar nu au ajuns la intubare. Dacă ei ajung în timp util la spital, să se poată introduce corticoterapia, au şanse mai mari decât pentru cei care ajung direct pe ATI”, a spus medicul Virgil Musta.
 
Noua schemă de tratament este legată de procesul patogenic care intervine în boală, a mai spus medicul.

 

Sondaj IRES. 52% dintre copiii români care fac școală la distanță petrec peste 3 ore zilnic făcând teme. 900.000 nu au un dispozitiv electronic dedicat pentru a participa la orele online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat recent că, din statisticile Ministerului Educației, „250.000 de copii au nevoie de echipamente pentru a putea să facă educație online și aceste echipamente noi le achiziționăm și cu internet pentru 2 ani plătit, în așa fel încât să nu existe probleme”. Un sondaj făcut de IRES arată însă o altă realitate, în care mult mai mulți copii sunt lipsiți de mijloacele care să le asigure accesul la educația la distanță.

Conform datelor IRES, 36% dintre familiile cu copii au doi sau mai mulți copii la școală, iar participarea la școala online se face adesea după un orar care presupune, cel mai frecvent, ca toți elevii să participe la ore (clase diferite), ceea ce impune ca fiecare copil să aibă echipamentul lui, alocat pentru școala online. Din analiza datelor rezultă însă că doar 68% dintre copii au acest acces, ceea ce înseamnă că rămân pe dinafară un procent semnificativ, 32%, proporție substanțial mai mare decât procentul indicat de MEC de doar 9%.

În total, peste 900.000 de copii nu au acces sau au acces limitat la un dispozitiv pentru a participa la educație online, arată sondajul făcut de IRES. 

Paptul că 32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual exclusiv la un dispozitiv funcțional (desktop, laptop, tabletă) face ca aceștia să nu poată fi prezenți decât parțial sau, în unele cazuri, deloc la lecțiile ținute la distanță.

Ministerul Educației a finalizat componenţa comitetelor de selecţie pentru comisiile de specialitate CNATDCU

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a finalizat componenţa comitetelor de selecţie în vederea constituirii comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2020 – 2024.

“Începând de astăzi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va transmite membrilor comitetelor de selecţie procedura de selecţie şi instrucţiunile tehnice necesare evaluării candidaturilor depuse în platforma brainmap.ro, precum şi mesajul ministrului Monica Cristina Anisie, adresat personalităţilor care au acceptat să sprijine Ministerul Educaţiei şi Cercetării în procesul de constituire a noului CNATDCU”, anunţă ministerul, prin intermediul unui comunicat.

Componenţa nominală a comitetelor, aprobată prin Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4.215/2020, poate fi consultată la adresa: https://www.edu.ro

Printre personalităţi se numără preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, academicianul Nicolae Zamfir, Dumitru Prunariu, profesorul Flavius Baias.

Pe 4 mai, MEC a supus consultării publice componenţa comitetelor de selecţie a membrilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU – mandatul 2020-2024.

71% dintre europeni cred că venitul minim garantat de stat e o soluție. Noi încă purtăm această dezbatere în termeni de “pomană”

71% dintre europeni se declară, astăzi, pentru un venit minim garantat, indiferent dacă oamenii au un loc de muncă sau nu, spune un sondaj făcut de o echipă de cercetători de la Oxford și citat de The Guardian. Pentru noi, românii, venitul minim garantat a fost, întotdeauna, un prilej de dispută aprinsă, de cele mai multe ori filtrată prin ideologii. De altfel, percepția publică majoritară, alimentată de politicieni populiști, asociază venitul minim garantat cu un fel de rușine, de cerșetorie a oamenilor leneși. “Asistatul social” este una dintre țintele preferate ale politicienilor români, culmea, inclusiv a celor care se declară de stânga. În luna martie a acestui an, au beneficiat de venitul minim garantat (VMG) un număr de sub 170.000 de persoane, în scădere față de martie 2019, când erau 184.000 de beneficiari. De altfel, numărul acestora a scăzut constant, de-a lungul anilor.
Citeşte întreaga ştire: 71% dintre europeni cred că venitul minim garantat de stat e o soluție. Noi încă purtăm această dezbatere în termeni de “pomană”

Viitorul universităților după pandemie: de ce prezic doi cercetători britanici că va crește bătaia pe locuri în facultăți / Ce domenii ar urma să atragă interes masiv, în urma crizei

Universitățile vor trece prin schimbări majore, de la accesul elevilor la învățământ superior la conținutul și prioritățile programelor de cercetare, după criza cauzată în prezent de pandemia Covid-19, potrivit unei analize semnate de doi experți și publicată pe site-ul Institutului britanic de Politici pentru Învățământul Superior (HEPI). Cei doi, Giles A.F. Carden și Lawrence Young de la Warwick Medical School, apelează la exemplele unor crize majore din trecut, precum războaiele mondiale, cu efecte ample asupra activității universităților, pentru a evalua ce s-ar putea să se întâmple după actuala pandemie.

Analiza pleacă de la situația precară cu care se confruntă în prezent universitățile, obligate să treacă la școala online și care riscă o scădere a numărului de studenți în viitorul apropiat, cu efecte financiare grave. Nesiguranța s-ar putea prelungi cel puțin un an, în condițiile în care situația de criză afectează segmente largi ale economiei în ansamblul său.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională