Revista presei
20 noiembrie 2019
ASTĂZi - Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român. Matei Vișniec la UVT
- evz.ro
Miercuri, 20 noiembrie, dramaturgul româno-francez Matei Vișniec va susține, în cadrul Conferințelor UVT de la Universitatea de Vest Timișoara, prelegerea cu titlul Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român. Acțiunea se va desfășura începând cu ora 18.00, în Aula Magna Ioan Curea, de pe bv. Vasile Pârvan nr. 4.
Evenimentul are loc în cadrul programului 1989 – Timișoara, trei decenii de libertate.
Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României. A debutat cu poezie în 1972 în revista Luceafărul. Mai târziu, stabilit la Bucureşti, unde a făcut studii de filozofie şi istorie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu.
Miercurea de știință, la Humanitas Timișoara, cu Mădălin Bunoiu și invitații săi
- ziuadevest.ro
Librăria Humanitas Timișoara vă așteaptă în data de 20 noiembrie, la ora 16.00, la a treia ediție a dezbaterilor lunare ”Miercurea de știință, cu Mădălin Bunoiu și invitații săi”, de această dată, dialogul va avea loc cu prof. univ. emerit Ștefan Balint și lect. univ. dr. Mihai Chiș, de la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea de Vest din Timișoara.
Tema acestei întâlniri este „O enigmă veche de secole. Teorema lui Fermat”, iar cărțile recomandate sunt „Teorema vie” de Cédric Villani și „Marea Teoremă a lui Fermat” de Simon Singh, publicate în colecția Știință a Editurii Humanitas.
„Am descoperit o demonstrație cu adevărat minunată, dar nu am aici destul spațiu pentru a o scrie.“ Acestea sunt cuvintele notate de ilustrul matematician Pierre de Fermat pe marginea unei pagini din ediția Aritmeticii lui Diofant, în 1637.
Vreme de 358 de ani, marii matematicieni ai lumii au încercat în zadar să găsească demonstrația teoremei lui Fermat, devenită simbol al misterului matematic. Eforturile lor au condus la deschiderea unor noi domenii de cercetare și au făcut, în același timp, ca perspectiva dezlegării enigmei să devină un fel de Fata Morgana.
În 1995, englezul Andrew Wiles reușește ceea ce părea până atunci imposibil.
Demonstrația lui nu numai că rezolvă cea mai celebră problemă matematică, dar stabilește legături adânci între domenii aparent îndepărtate ale matematicii.
Ei sunt oamenii care vor schimba 2020
- vice.ro
Accentul cade pe următoarea oprire: 2020. Oare cum va fi? Mai plin de speranță? Sau voi face aceleași greșeli? Ce oameni, organizații sau teme ne vor mai atrage atenția? De exemplu, în SUA, vor avea loc alegerile prezidențiale.
Dar numărul ăsta din print, ultimul pe 2019, nu e despre jucătorii ăștia politici cu care ești deja familiar; s-a scris destul despre ei. În schimb, ne concentrăm pe ceilalți 2020: scriitorii, oamenii de știință, muzicienii, criticii și toate ideile pe care le explorează ca să schimbe lumea. Simt că anul 2020 va fi al lor.
Cum ar fi King Princess, artista care face imnuri queer pentru următoarea generație. Sau Moira Donegan, femeia cunoscută pentru lista oamenilor de căcat din media, care a devenit virală. Apoi e Katie Porter, reprezentanta districtului 45 din California care s-a transformat în cel mai mare coșmar al Wall Street; Kevin Esvelt, omul de știință care aduce în discuție moralitatea în editarea genetică; Nimai Pandit, fermierul care vrea să vândă „lapte etic” pe care pune pariu că și veganii l-ar bea, și Momentum, ONG-ul care pregătește membrii din fiecare mișcare despre care ai citit în ultima vreme. În număr sunt analizați și cei care îmbină trecută cu viitorul, cum ar fi negatorii schimbărilor climatice aduși la viață de administrația Trump, sau o casă de discuri din Memphis care face ca muzica gospel să fie din nou la modă.
Simion Hăncescu (FSLI), după întâlnirea cu premierul: La 1 ianuarie 2020 nu se pune problema de a nu se acorda creşterea salarială în Educaţie
- edumanager.ro
Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a declarat pe 19 noiembrie că, la întâlnirea cu premierul Ludovic Orban de la Palatul Victoria, a primit asigurări că majorarea prevăzută în lege la 1 ianuarie 2020 a salariilor din Educaţie va fi acordată.
“Astăzi am avut o întâlnire cu premierul în cadrul căreia am discutat anumite aspecte pe Educaţie. În primul rând ne interesează ce se va întâmpla în bugetul de stat pentru anul viitor, dacă Guvernul va respecta prevederile legale în ceea ce priveşte finanţarea. Promisiunea este – vor creşte alocările constant, aşa cum, de fapt, ne aşteptam, că a aplica 6% direct este mai complicat. De asemenea, am abordat probleme legate de ce se va întâmpla cu creşterea salarială în 2020, pentru că avem, aşa cum spune în lege, două creşteri, la 1 ianuarie 2020 şi 1 septembrie 2020. Rămâne să se facă în următoarele zile nişte calcule referitoare la ce se va întâmpla cu 1 septembrie 2020, dar la 1 ianuarie 2020 nu se pune problema de a nu se acorda mărirea”, a spus Simion Hăncescu, la ieşirea de la discuţiile purtate de sindicatele din Educaţie cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Monica Anisie.
Întrebat dacă există posibilitatea ca majorarea stabilită pentru 1 septembrie 2020 a salariilor în Educaţie să nu fie acordată, liderul FSLI a precizat: “Se fac calcule, nu a spus nimeni că nu se va acorda această mărire, peste două săptămâni o să discutăm din nou acest aspect”.
Raport Salvaţi Copiii despre situaţia copiilor din România: sărăcie lucie, mortalitate ridicată, abandon şcolar masiv
- adevarul.ro
Peste o treime dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei, cu un clivaj cronic între urban şi rural în ceea ce priveşte drepturile de bază – sănătate, educaţie, viaţă – şi un abandon şcolar care îşi pune amprenta asupra dezvoltării societăţii, arată un raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
România are cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu un capitol separat al mortalităţii sub un an, iar deprivarea materială severă în rândul copiilor sub 6 ani (21,5%) este cea mai ridicată din UE (media este de 5,9%). Raportul asupra drepturilor copilului în România, realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România şi Avocatul Poporului analizează situaţia copilului şi a drepturilor sale în România şi scoate în evidenţă faptul că progresele înregistrate în ultimul deceniu sunt fie modeste (rata mortalităţii infantile, protecţia împotriva violenţei, combaterea sărăciei, sistemul de protecţie), fie nule (educaţie, protecţie medicală, protecţia copiilor cu dizabilităţi). Mai mult, condiţiile de viaţă şi de accesibilitate la servicii s-au agravat în cazul copiilor de etnie romă şi a copiilor cu dizabilităţi, mai arată raportul. „Tabloul general al felului în care sunt cu adevărat garantate drepturile copiilor în România este unul încă dramatic. Copiii sunt expuşi sărăciei extreme în număr mai mare decât adulţii, iar clivajul rural/urban este unul cronicizat, iar asta înseamnă acces retricţionat la servicii medicale şi de sănătate. Sărăcia are consecinţe grave şi pe termen lung, atât în privinţa educaţiei, cât şi a expunerii la diferite forme de abuz. Scopul acestui Raport este să ne ajute pe toţi – actori sociali sau politici – să dezvoltăm programe dedicate copiilor, exact acolo unde e nevoie”, a precizat preşedintele executiv Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
INVITAȚIE / Vineri, 22 noiembrie, lansarea cărții „Știința veselă”, semnată de Adriana Babeți
- uvt.ro
În amfiteatrul A11 se va lansa volumul aniversar dedicat doamnei profesoare Adriana Babeti – Adriana Babeti, Stiinta vesela.
Ar fi o bucurie sa va avem pe cat mai multi dintre Dumneavoastra alaturi.