Revista presei

19 noiembrie 2019

O nouă confirmare a performanțelor Universității de Vest din Timișoara. Poziționare de top în ierarhia universitară românească

A fost dat publicității, luni, raportul asupra Metarankingului Universitar 2019, în care Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția, reușind să se claseze pe poziția a patra la nivel național (urcând o poziție față de anul anterior), cu un punctaj de 10 (puncte), obținut în urma procesului de evaluare (cu 5 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2018).

Această situare în ascensiune a Universității de Vest din Timișoara reprezintă o confirmare a dinamicii educaționale și de cercetare a UVT, vizibilă în ultimii ani.

„Într-un an aniversar pentru Universitatea de Vest din Timișoara, la 75 de ani de la semnarea Decretului Regal prin care se înființa instituția care a stat la baza dezvoltării noastre de azi, suntem o comunitatea academică ce privește cu încredere spre viitor, studenți, cadre universitare și cercetători care înțeleg că împreună, prin efort comun, pot să fie mai buni. Clasarea în ierarhia Metarankingului Universitar 2019, obținută prin evaluarea realizată de către personalități academice recunoscute la nivel internațional, face parte din galeria rezultatelor de excepție obținute de UVT în acești ani, pentru care meritul aparține întregii noastre comunități.

Această confirmare a calității academice caracteristice universității noastre ne îndeamnă să fim și mai ambițioși, ne obligă să ridicăm standardele universitare și să fin inovatori. Mă bucur să anunț public, odată cu apariția Raportului asupra Metarankingului Universitar 2019, intrarea UVT în cercul de elită al universităților creatoare de brand educațional și de cercetare, UVT fiind prima universitate din România care elaborează și își asumă un „Teaching & Learning Brand”, ca set de valori și practici ce vor acorda individualitate și vor garanta calitatea educației și cercetării pe care le dezvoltăm”, a explicat prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român. Matei Vișniec la UVT

Miercuri, 20 noiembrie, dramaturgul româno-francez Matei Vișniec va susține, în cadrul Conferințelor UVT de la Universitatea de Vest Timișoara, prelegerea cu titlul Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român. Acțiunea se va desfășura începând cu ora 18.00, în Aula Magna Ioan Curea, de pe bv. Vasile Pârvan nr. 4.

Evenimentul are loc în cadrul programului 1989 – Timișoara, trei decenii de libertate.

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României. A debutat cu poezie în 1972 în revista Luceafărul. Mai târziu, stabilit la Bucureşti, unde a făcut studii de filozofie şi istorie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu.

 

Adriana Babeți și Diana Bădica, laureate ale Premiilor „Sofia Nădejde“, ediția 2019

La ediția a II-a a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, un proiect Art No more (susținut de Fundația9), au fost acordate premii la secțiunile proză, poezie, debut în proză și debut în poezie. Mai mult, în cadrul galei din data de 11 noiembrie 2019, a fost decernat și un Premiu Special pentru o Literatură Fără Granițe, acordat Adrianei Babeți, iar publicația Scena.ro a oferit un premiu pentru dramaturgie, care a mers către Maria Manolescu.

Juriul ediției din acest an a fost format din: Grațiela Benga, Andreea Mironescu, Adriana Stan, Cosmin Ciotloș, Mihai Iovănel și Bogdan Coșa.

Grațiela Benga, critic literar, membră a juriului: „Mânuind cu aceeași abilitate armele seducției epice și pe cele ale eruditei cercetări academice, Adriana Babeți este și prozatoare, și eseistă scăpărătoare, și profesoară care (prin sensibilitate, străduință și umanitate) a fascinat multe generații de studenți. Anul acesta, Premiul Special pentru o Literatură Fără Granițe se îndreaptă spre Adria­na Babeți – pentru că a găsit calea fericitei încrucișări discursive din care proza și eseul au avut numai de câștigat“.

Elevii vor avea mai puține ore la școală. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care prevede reducerea numărului de ore pentru toți elevii din învățământul preuniversitar. Conform legii, elevii vor sta la școală, în medie, 20 de ore pe săptămână, la clasa primară, față de de maximum 22 în prezent. Cei de la gimnaziu – 25, față de 34, iar liceenii, 30 de ore pe săptămână. Prevederile legii se aplică începând cu anul şcolar 2020-2021.

Legea a fost contestată de sindicate care susțin că prin reducerea numărului de ore peste 20 000 de profesori își vor pierde locul de muncă.

„Vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 de norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact”, se arată într-un comunicat al Uniunii Sindicatelor Libere din Învațamântul Preuniversitar Iași, transmis după adoptarea legii.

De partea cealaltă, reprezentanții părinților susțin că măsura este binevenită.

ANTREPRENORIAT - Delia şi George Buliga din Cluj produc zilnic 300 de litri de lapte de migdale sub marca Verde Fresh după investiţii de peste 40.000 de euro

Verde Fresh a luat fiinţă în anul 2017 în Cluj-Napoca, ca un business de familie, pornit de Delia (profesor) şi George Buliga (business analist), din dorinţa de a face „ceva al lor“, un produs local, proaspăt, pentru care au văzut cerere din partea mai multor cunoştinţe. Verde Fresh este un brand care produce lapte de migdale.

Cu fonduri proprii şi peste 40.000 de euro obţinuţi prin programul Start-Up Nation, Delia şi George Buliga au amenajat propria unitate de producţie cu utilaje profesionale şi au demarat producţia de lapte de migdale şi unturi vegetale. Acum produc 300 de litri de lapte de migdale zilnic şi mizează pe venituri de 20.000 de euro în 2019. Un borcan de 200 de grame de unt de migdale costă între 23 şi 30 de lei în magazinele naturiste online

„Afacerea Verde Fresh a pornit ca o materializare a nevoilor noastre alimentare. Neavând prea multe alternative sănătoase pentru micul dejun la birou, şi nu numai, am început să facem acasă atât lapte de migdale, cât şi granola (mic dejun american din fulgi de ovăz şi muesli – n.red.). Ne-am fi dorit să găsim aşa ceva în magazine, pentru că nu aveam mereu timpul şi resursele necesare pentru a pregăti acasă aceste produse“, spune Delia Buliga.

PIAȚA MUNCII / Instalatorul polonez se întoarce acasă din cauza Brexitului și a dinamismului pieței muncii din Polonia

Mai mulți muncitori polonezi s-au întors acasă decât au plecat în străinătate anul trecut, o premieră pentru Polonia în ultimul deceniu, ca urmare a îngrijorărilor provocate de Brexit dar și a dinamismului pieței muncii din Polonia care a dus la creșterea rapidă a salariilor, transmite Bloomberg. Potrivit datelor oficiale publicate de Institutul național de statistică de la Varșovia, numărul cetățenilor polonezi care trăiesc peste hotare a scăzut cu 85.000 de persoane anul trecut până la 2,46 milioane persoane, exodul din Marea Britanie fiind responsabil pentru întreaga scădere, scrie Agerpres.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/bloomberg/instalatorul-polonez-se-intoarce-acasa-din-cauza-brexitului-si-a-dinamismului-pietei-muncii-din-polonia-19173388

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională