Revista presei
6 noiembrie 2019
Tineri cercetători români din străinătate și cadre didactice din întreaga lume la un eveniment, la UVT
- debanat.ro
Arhiepiscopia Timișoarei și Universitatea de Vest din Timișoara vă invită să luaţi parte la manifestarea academică organizată de Mitropolia Banatului: Simpozion de Educație și Spiritualitate Ortodoxă: „Polis & Paideia”. Evenimentul va avea loc în intervalul 8-9 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie (sala 101).
„Simpozionul are menirea de a reuni tineri cercetători români din străinătate, teologi doctoranzi și cadre didactice din întreaga lume, angajaţi în dezbaterile și cercetarea internațională actuală, teologic-educaţională şi spiritual-paideică”, transmit organizatorii.
Printre invitații de anul acesta se numără: Ioan Moga (Viena, Austria), Petre Maican (Aberdeen, Scoția), Cezar M. Ungureanu (University of Vienna – Institut für Sozialethik), Marius Ștefan Ciulu (Christian-Albrechts-Universität zu Kiel, Germania), Viorel Coman (Louvain, Belgia), Ioan Popoiu (Tubingen, Germania), Silviu Bunta (Dayton University, USA), Dragoș Giulea (Concordia University, Canada).
„Tramvaiul Revoluției”, pe străzile din Timișoara
- pressalert.ro
Proiectul „Memoriile Cetăţii”, realizat de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală europeană a Culturii, a oferit unor artişti prilejul de a decora un tramvai pus la dispoziţie de STPT şi de a-l transforma într-o lucrare artistică. Ilustratorul şi designerul bucureştean Alina Bohoru, Mircea Popescu, care trăieşte şi lucrează în Timişoara şi este autorul unor lucrări de compoziţie alcătuite din ansambluri de elemente abstracte sau figurative şi Sorina Vazelina, ilustrator, designer grafic şi autor de benzi desenate, au pictat, timp de o săptămână, „Tramvaiul Revoluţiei”, în amintirea evenimentelor petrecute la Timişoara cu aproape trei decenii în urmă, iar de câteva zile, acesta circulă pe traseu şi poate fi admirat de călători dar nu numai.
INTERVIU - Cum se aranjează planetele în Educația din România | David Turturean, olimpic internațional la astronomie și astrofizică: Se pune accentul pe noi, dar sunt zeci de procente de elevi care nu iau 5 la Evaluare
- republica.ro
David Turturean este elev în clasa a XI-a, la Colegiul Național Ștefan cel Mare, din Suceava. Studiază la profitul matematică-informatică, informatică intensiv. De când a intrat la liceu are numai medii de zece.
Perseverent, prietenos. Așa se descrie. De o inteligență și o modestie ieșite din comun, spun apropiații. Nu are multe hobby-uri care să fie legate de pasiunea sa, astronomia.
David este olimpic internațional la astronomie și astrofizică.
În clasa a III-a, învățătoarea lui David le-a recomandat părinților lui să îl ducă la Palatul Copiilor din Suceava. L-au pus să aleagă din mai multe cursuri, iar el a optat pentru astronomie și informatică. În fiecare săptămână mergea la cursuri. Așa a început să învețe despre stele și galaxii.
Îndrumător la astronomie i-a fost, din clasa a III-a și până acum, același profesor, Petru Crăciun.
„Astronomia m-a fascinat de la început. Dl profesor Petru Crăciun ne-a spus atunci povești despre constelații, ne-a arătat poze cu anumite fenomene și ni le-a explicat, pe înțelesul copiilor”, povestește David.
În clasa a VI-a a participat pentru prima oară la Olimpiada județeană de astronomie, iar un an mai târziu s-a calificat la faza națională, unde a obținut medalia de argint.
Din clasa a șaptea participă la olimpiade internaționale.
Acum trei ani a luat medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie din Bulgaria.
În 2018, David s-a întors acasă cu medalia de aur la Olimpiada de Astronomie din Sri Lanka și medalia de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică din Beijing.
Documentarul american „Free to rock”, dedicat muzicii și libertății, proiectat la UVT
- pressalert.ro
Vineri, 8 noiembrie 2019, Ambasada SUA la București și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) au plăcerea să vă invite la un eveniment în care doar două lucruri vor avea importanță: muzica rock și libertatea – proiecția documentarului „Free to Rock” în Amfiteatrul A11 al Universității de Vest din Timișoara (Bd. Vasile Pârvan nr. 4, etaj 1), începând cu ora 18, în prezența producătorului Doug Yeager, urmată de discuții cu acesta. Ambasada SUA este onorată să îl aducă în orașul martir, în acest an în care sărbătorim 30 de ani de la căderea comunismului, pe unul dintre oamenii de cultura din SUA, producătorul Doug Yeager, care a reușit în documentarul „Free to Rock” să surprindă spiritul liber al tinerilor, chiar și sub cea mai crunta opresiune, și modul în care muzica rock a devenit una dintre armele de luptă împotriva comunismului.
Monitorizarea mediului, printre politicile de securitate națională: propunerea consorțiului de cercetare INTER-ASPA
- g4media.ro
Situația actuală a sistemelor de producere a datelor cu privire la apă, sol și resurse regenerabile “este extrem de precară”, iar monitorizarea proceselor de interfață “este cu totul absentă în România”. Avertismentul este lansat de divizia de științe sociale a Institutului de Cercetări al Universității din București – ICUB și de un grup de centre de cercetare din Universitatea din București implicate în consorțiul de cercetare INTER-ASPA.
Consorțiul avertizează că “situația actuală a sistemelor de producere a datelor cu privire la apă, sol și resurse regenerabile (ecosisteme, servicii ecosistemice) este extrem de precară din varii considerente instituționale și culturale (între care fragmentarea ideatică rezultată din mecanismele generale care duc la hiperspecializare științifică joacă și ele un rol), iar monitorizarea proceselor de interfață dintre diferitele compartimente abordate sectoriale este cu totul absentă în România. Singurele sisteme de monitoring mulțumitoare sunt cel susținute de Administrația Națională de Meteorologie și ICAS, fără însă ca acesta să includă module dedicate cuplajului cu alte sisteme de monitoring”.
Care e mecanismul de funcționare al învățământului profesional german
- scoala9.ro
Jurnalistul local Christian Gesellmann spune că Hauptschule și Realschule au o reputație foarte proastă, însă rușinea cu care se confruntă elevii nu se referă neapărat la prostie, ci la sărăcie. „Cu cât ești mai sărac, cu atât e mai probabil să ajungi la o astfel de școală și să rămâi sărac.” În schimb, percepția despre școala profesională e diferită. „Cred că acum există mai mult dispreț în societate pentru tot felul de filosofi inutili decât pentru un om care vrea să învețe o meserie.”
Sebastian Klinke, fost profesor de școală profesională și fotograf amator, e de aceeași părere. „Avem nevoie de mai mulți muncitori! Dacă ți se strică ceva în casă, nu ai pe cine să chemi, că nu mai știe nimeni să lucreze cu mâinile. Toți vor să adune diplome peste diplome și pentru ce?”
Conform raportului de anul acesta al Ministerului Educației și Cercetării cu privire la educația profesională germană, în 2017, 486.428 de tineri s-au înscris la învățământul profesional dual, față de aproximativ 440.000 care s-au înscris la facultate.
Sebastian a lucrat ca profesor suplinitor de sport la o școală profesională din Gera, un alt oraș din Turingia, un an de zile, cât timp o colegă a stat în concediu de maternitate. Deși experiența a avut părți neplăcute – naveta de patru ore dus-întors, faptul că stătea izolat în sala de sport și aștepta turele de elevi, fără nicio altă activitate -, l-a marcat diferența dintre elevii de la acea școală și cei de la liceu. „La profesională sunt mult mai maturi, își iau viața în propriile mâini, încep să lucreze de la 16 ani, își plătesc taxele, asigurările. Înțeleg ce înseamnă responsabilitatea și își dau seama că profesorul nu e dușmanul lor.” Și părinții elevilor de profesională sunt mai relaxați, spune Sebastian, nu te bombardează cu mailuri și nu fac coadă la cancelarie pentru o notă proastă.