Revista presei

27 iunie 2019

UVT militează pentru introducerea învățământului dual la nivel de învățământ superior

Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu Reprezentanța Fundației Konrad Adenauer în România, a organizat un workshop pe o temă de interes pentru comunitatea academică și nu numai, miercuri 26 iunie.

Este vorba de dezbaterea „Beneficiile introducerii învățământului dual la nivel de învățământ superior”.

La eveniment au participat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, moderatorul dialogului cu Dr. Wolfgang Schuster (Chairman, European Foundation for Education), dr. Diana Andone (directorul Centrului de e-Learning, din cadrul Universității Politehnica Timișoara) și Bogdan Cocian (CEO, Elba S.A.).

Trei universități din România au fost declarate câștigătoare de Comisia Europeană în competiția pentru crearea Universităților Europene: SNSPA, Universitatea din București și Universitatea de Construcții

Trei universități din România au fost declarate câștigătoare de către Comisia Europeană, în competiția pentru crearea, în consorții internaționale, a primelor 17 universități-pilot europene. SNSPA, Universitatea din București și Universitatea Tehnică de Construcții București sunt universitățile românești care vor primi finanțare europeană pentru a crea câte o universitate europeană în cele trei consorții pe care le formează cu instituții de învățământ superior din străinătate.

Fiecare dintre consorțiile desemnate câștigătoare de Comisia Europeană primește aproximativ 5 milioane de euro pentru operaționalizarea universității europene pe care consorțiul trebuie să o formeze.

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Evaluarea Națională 2019, barometru al dezastrului măsurilor PSD în Educație”

Unul din trei elevi care au terminat gimnaziul nu au trecut Evaluarea Națională, acest examen fiind cea mai gravă “foarfecă” educațională din ciclul preuniversitar, spune deputatul liberal Marilen Pirtea.

„Anunțul de ieri cu privire la statistica rezultatelor elevilor la Evaluarea Națională indică în ce măsură viitorul generației de tineri ce au ajuns la finalul clasei a opta este scris astăzi prin aceste rezultate dezamăgitoare. Unul din trei elevi care au terminat 8 clase (adică 48.182 din 155.020 de elevi înscriși la Evaluarea Națională) au absentat sau au avut rezultate aflate sub pragul notei 5 la această ediție a Evaluării Naționale. Este cea mai mare «foarfecă» educațională din întreg parcursul preuniversitar al elevilor, etapa de trecere de la gimnaziu către liceu eliminând practic unul din trei elevi din parcursul școlar”, constată deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonatorul Comisiei de Educație a PNL.

FSPAC a UBB vrea să devină prima facultate complet digitalizată din România Cluj-Napoca

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) îşi propune să devină prima din România care să fie complet digitalizată, după ce, luni, a dat în folosinţă prima astfel de sală de seminar. “FSPAC Digital” este un proiect în premieră lansat la UBB.

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai îşi doreşte să devină prima facultate complet digitalizată din România, lansând luni, 24 iunie 2019, prima sală de seminar dotată cu tehnica necesară implementării proiectului.

Federația Elevilor: Guvernul lasă zeci de mii de copii fără transport școlar și dă banii către baronii locali și pensiile speciale

Elevii care fac naveta rămân fără bani pentru decontarea transportului, avertizează Federația Elevilor din România, după ce Guvernul Dăncilă a adoptat, marți, prin ordonanță de urgență noul Cod administrativ.

Potrivit acestuia, vor fi alocate pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii județene, calculate în baza unui procent din salariu și a numărului de mandate.

Mircea Miclea, către Minister, după rata de eșec de la Evaluarea Națională: Arătați-ne planurile individualizate de învățare, aplicați-le în after school și evaluați profesorii după ce au făcut cu copiii

Aproape 40% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului au luat medii sub 5 sau au lipsit de la Evaluarea Națională 2019. “Rata aceasta de eșec este enormă. Este un eșec al învățământului gimnazial și eșecul acesta se explică prin ignorarea evaluărilor la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a”, a declarat Mircea Miclea, pentru Edupedu.ro.

Fostul ministru al Educației a amintit că prima evaluare aplicată național la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, în 2014, a avut următorul rezultat: între 70-75% dintre copii au răspuns întrebărilor cu dificultate medie, care verificau ce ar trebui să știe elevii conform programei școlare.

DHC UVT/ Dumitru Prunariu - scenarii privind viitorul explorării spaţiului cosmic

În urmă cu un deceniu, George Friedman lansa previziunea conform căreia cine va obţine controlul spaţiului va controla lumea. Totodată, politologul american îşi exprima viziunea unui spaţiu cosmic care oferă oportunităţi pentru producerea de energie, unde Luna devine următorul avanpost pentru instalarea de baze militare.

În Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, cei prezenţi au asistat la o lecţie de „istorie a viitorului“, după cum a conchis Alexandru Mironov, participant din public la dezbatere. 

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională