Revista presei
15 mai 2019
UVT -75 de ani. Vernisaj de pictură și sculptură la Muzeul de Artă Timișoara, astăzi, de la ora 18
- ziuadevest.ro
Universitatea de Vest din Timișoara, una dintre cele mai prestigioase și dinamice instituții de profil din România, aniversează 75 de ani de existență, în 2019.
Ceremoniile dedicate acestui moment de bilanț și sărbătoare vor avea loc vineri, 17 mai 2019, și vor reuni personalități și oficialități din țară și străinătate, ambasadori, miniștri, reprezentanți ai mediului de afaceri, rectori ai universităților partenere din Franța, Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și Ungaria.
Cu acest prilej, cu două zile înainte, miercuri 15 mai, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, în sala Baroc, din Piața Unirii, va fi organizat vernisajul ”Viziune și concept – 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara” – expoziție de pictură și sculptură a studenților Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara.
Expoziția va fi deschisă în intervalul 15 – 30 mai 2019.
Premieră la Universitatea de Vest: dubla sesiune China – Europa Centrală și de Est
- renasterea.ro
UVT anunță o nouă premieră absolută, în tradiția orașului nostru, care a înregistrat de-a lungul timpului multe premiere naționale și internaționale.
Este vorba, de această dată, despre găzduirea, vineri și sâmbătă, a unui format special al reuniunilor internaționale pe tematică educațională, într-o dublă sesiune China – Europa Centrală și de Est.
Evenimentul vine să confirme faptul că, într-o lume din ce în ce mai globalizată, cooperarea între universităţi, state şi regiuni, în domeniile educaţiei şi cercetării, sunt esenţiale pentru o dezvoltare durabilă şi sustenabilă.
Ȋn acest context, aniversarea a 75 de ani de existenţă a UVT va fi marcată împreună cu parteneri naţionali şi internaţionali şi prin două evenimente pe care le va găzdui, demonstrând astfel deschiderea şi eforturile susţinute pentru un învăţământ superior globalizat, conectat, colaborativ şi internaţional, dedicat construirii unei societăţi globale: a șaptea reuniune a Dialogului privind Politicile Educaționale în format China – Europa Centrală și de Est (7th China – CEEC Education Policy Dialogue) și a șasea reuniune a Consorțiului instituțiilor de învățământ superior din China – Europa Centrală și de Est (6th China – CEEC Higher Education Institutions Consortium meeting). Ambele evenimente sunt găzduite pentru prima oară de România şi, în acest context, de Universitatea de Vest din Timişoara.
Vineri, 17 mai, are loc aniversarea oficială a 75 de ani de la înființarea UVT. Programul complet al evenimentului
- ziuadevest.ro
Universitatea de Vest din Timișoara, aflată printre cele mai prestigioase, motivate și dinamice instituții de profil din România, aniversează 75 de ani de existență.
Ceremoniile dedicate acestui moment de bilanț și sărbătoare, care vor avea loc vineri, 17 mai 2019, începând de la ora 13, când se vor reuni personalități și oficialități din țară și străinătate, ambasadori, miniștri, reprezentanți ai mediului de afaceri, rectori ai universităților partenere din Franța, Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și Ungaria, și, nu în ultimul rând, membri de onoare și de suflet ai universității, precum Maia Morgenstern, Marcel Iureș, Constantin Chiriac și Dumitru Prunariu, dar și mulți alți intelectuali, oameni de cultură, manageri și decidenți reprezentativi pentru mediul de afaceri local și național, ca și invitați speciali din țară și străinătate.
”Tradiția și prestigiul Universității de Vest din Timișoara s-au clădit pas cu pas, an de an. Acum, în 2019, este momentul în care avem ocazia de a ne manifesta aprecierea și respectul față de trecutul, prezentul și viitorul universității noastre, sărbătorind 75 de ani de la semnarea Decretului Regal de înființare a instituției. Momentul aniversării ne oferă nu numai prilejul de a sublinia rolul universităților în dezvoltarea societății, dar și bucuria de a celebra tradiția și valorile UVT în mijlocul vastei noastre comunități de studenți, profesori, cercetători, parteneri din mediul socio-economic.
Împreună vom lua parte la momentul special al dezvelirii plăcii Decretului Regal de Înființare a Universității de Vest din Timișoara, vom descoperi Timișoara într-un circuit turistic antrenant și ne vom bucura de regalul muzical din cadrul programului artistic aniversar, oferit de cadrele didactice și studenții Facultății de Muzică și Teatru a UVT. La 75 de ani, demonstrăm că suntem o comunitate coagulată în jurul principiilor pe care le promovăm: libertate academică, solidaritate şi respect reciproc, diversitate, transparenţă, profesionalism şi excelenţă”, spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.
Ministerul Educației renunță la ordinul dat peste noapte, prin care plănuia să schimbe admiterea la liceu
- hotnews.ro
Ministerul Educației renunță la ordinul prin care calendarul admiterii la liceu ar fi fost modificat cu câteva zile înainte ca probele vocaționale și de aptitudini să înceapă. Potrivit unui comunicat de presă remis HotNews, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 și 14 mai, iar desfășurarea probelor pentru perioada 15 – 17 mai 2019, la fel ca până acum. Sindicatele au făcut presiuni puternice pentru abrogarea acestui ordin apărut peste noapte, fără nicio consultare.
Ce spune comunicatul oficial:
- Ministerul Educației Naționale informează actorii principali ai sistemului de învățământ că este și rămâne în vigoare, în continuare, calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2019 – 2020, prevăzut în Anexa nr. 1 a ordinului nr. 4.829/2018 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat;
- Pentru probele de verificare a aptitudinilor și a cunoștințelor de limbă modernă și maternă, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 și 14 mai, iar desfășurarea probelor pentru perioada 15 – 17 mai 2019.
- Totodată, mișcarea personalului didactic se realizează, de asemenea, după calendarul deja aflat în vigoare, conform ordinului nr. 5.460/2018, modificat prin ordinul 3.886/11.04.2019.
Ograda lui Gabi și Beto
- dilemaveche.ro
La școală, lucrurile nu mergeau bine. Gabi era înscrisă la o școală care are cea mai mare rată de abandon școlar și cele mai mici rezultate la simulări și evaluări naționale din Ploiești. Pe atunci, Gabi era în clasa întîi, semestrul doi, și avea deja 115 absențe, dintre care 57 nemotivate. La finalul anului acumulase 215 absențe, dintre care 110 absențe nemotivate. Enorm. Nici nu-i de mirare că încă nu învățase tot alfabetul și nu știa să citească, nici pe silabe, iar acasă nu își făcea temele pentru că nu avea unde, fizic. Pe lîngă asta, mama copiilor îmi spunea că îi era teamă să nu fie dați afară din camera unde locuiau.
Din păcate, nu am cîștigat la Loto (încă). Așa că voi încerca încă un lucru pe care nu l-am mai făcut niciodată. Vreau să strîng donații de la oameni ca tine și ca mine, oameni care încă mai cred în schimbare în România pentru a demara acest proiect. Dacă strîngem donațiile de care avem nevoie pentru a prelua pe numele ONG-ului jumătate de casă pînă la finalul verii, atunci organizația non-profit pe care tocmai am fondat-o împreună cu părinții mei va fi responsabilă pentru implementarea acestui proiect social în ograda bunicilor. Scopul proiectului este de-a ajuta persoanele excluse social și de-a le oferi stabilitate și educație copiilor aflați la început de drum. Pentru mai multe detalii, poze și filmulețe cu Gabi și Beto, caută pe Facebook grupul OGRADA sau scrie mi (orice și oricînd) la mihai.leontescu@hotmail.com. Ograda este, pînă la urmă, a noastră, a tuturor. Ce se întîmplă în ea ne va afecta și nouă viitorul.
PLAN DETALIU / Decretul-lege nr. 660, din 30 decembrie, semnat de regele Mihai I al României, care atestă înființarea la Timișoara a Universității de Vest
- opiniatimisoarei.ro
Odata cu sarbatorirea celor 75 de ani de existenta, la Universitatea de Vest urmeaza sa fie prezentat studentilor si un monument din care vor cunoaste inceputurile istoriei universitatii in cadrul careia invata.
„E o aniversare ce va avea un program care este concentrat pe o zi, ziua de vineri, si o continuare pe ziua de sambata pana la pranz. In Timisoara, la Universitatea de Vest vor veni foarte multe personalitati ale lumii educationale, cercetare, academice, culturale sportive, administrative, si in cadrul acestei aniversari o sa dezvelim o placheta aniversara care reprezinta un extras din decretul regelui Mihai, din 1944, de infiintare a Universitatii de Vest din Timisoara, o transpunere moderna, pe o placa metalica„, spune rectorul Universitatii de Vest fin Timisoara, Marilen Pirtea.
Universitatea de Vest lua fiinta in plin razboi mondial. In 1944, nemtii pierdusera ofensiva din Ardeni, in timp ce in Romania Constantin Sanatescu isi daduse demisia, iar in locul cabinetului sau era numit un nou guvern condus de generalul Nicolae Radescu.
Timisoara inca suferea de pe urma bombardamentelor din vara lui 1944, insa la finalul lui decembrie, regele Mihai I al Romaniei semna decretul-lege nr. 660 din 30 decembrie care atesta infiintarea la Timisoara a Universitatii de Vest.
„Art. 1 – Se infiinteaza pe data publicarii legii de fata, Universitatea de Vest, cu sediul la Timisoara, avand urmatoarele Facultati: Drept, Litere si Filosofie, Stiinte, Medicina umana, medicina veterinara, farmacie si teologie
Art. 2 – Pe data publicarii legii de fata, actuala Academie Teologica din Oradea, cu sediul provizoriu la Timisoara, se transforma in Facultate de Teologie a Universitatii de Vest din Timisoara
Art. 3 – Pentru finantarea Universitatii de Vest din Timisoara se infiinteaza pe data publicarii legii de fata Eforia Universitatii de Vest compusa din reprezentantii autoritatilor locale, ca membri de drept si reprezentanti ai vietii culturale si economice locale numiti de Ministerul Educatiei Nationale.
Sunt membri de drept:
a) Primarii municipiilor Timisoara si Arad
b) Prfectii judetelor banatene si judetului Arad
c) Rectorul Politehnicii din Timisoara
d) Rectorul Universitatii de Vest
e) Decanii Facultatilor Universitatii de Vest
f) episcopii ortodocsi romani de Timisoara, Arad si Oradea
g) Episcopul greco-catolic de Lugoj
h) Episcopul romano-catolic de Timisoara
i) Presedintele Comisiei locale al Sindicatelor muncitoresti
j) Presedintii organizatiilor profesionale locale ale corpului didactic universitar, secundar si primar
membrii de drept fac parte din Eforie, atat timp cat dureaza calitatea legala, in virtutea careia au fost numiti„, se arata in decretul de infiintare al UVT din 1944.
AICI puteti gasi integral documentul ce a consfiintit infiintarea Universitatii de Vest din Timisoara.
AFIȘ / Timișoara în Revoluție, 15 mai 2019, Conferință dedicată Revoluției de la Timișoara din decembrie 1989, cu participarea: prof.dr. Mihaela Miroiu (SNSPA), gen. Dan Voinea, Traian Orban. Moderator prof.dr. Robert Reisz
- uvt.ro