Revista presei

13 mai 2019

Proiectul transformării fostului cinematograf STUDIO în Cinematograf de Artă, prezentat astăzi la UVT, de la ora 18, cu participarea ambasadorului Franței la București, Michèle Ramis

Proiectul de reamenajare a Cinema Studio va fi prezentat, în premieră, în încheierea Festivalului Filmului Francez la Timișoara.

Clădirea fostului cinematograf Studio, închis timp de mai mulți ani, urmează să fie transformată în Cinematograful de Artă al Timișoarei, până în anul 2021. Conceptul de arhitectură privind transformarea sălii de cinema va fi prezentat pe 13 mai, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. La eveniment va participa și ambasadorul Franței la București, Michèle Ramis.

În cadrul evenimentului, partenerii principali vor prezenta contribuția fiecăruia în implementarea acestui proiect important. În holul din fața Aula Magna se va amenaja o expoziție cu imagini și planuri ale viitorului Cinematograf de Artă, care poate fi vizionată pe timpul evenimentului, după care va fi amplasată în diferite alte spații publice care vor fi anunțate ulterior.

Creatorul lucrării „Bălcescu şi Eminescu” de pe faţada Universităţii de Vest, cetăţean de onoare post-mortem al Timişoarei

Creatorul lucrării „Bălcescu şi Eminescu” de pe faţada UVT, maestrul Ştefan Szönyi a fost învestit post-mortem cu titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Timişoara.
Ceremonia învestirii cu titlul de cetăţean de onoare a părintelui picturii monumentale, maestrul Ştefan Szönyi, a avut loc chiar la UVT, în prezenţa primarului Nicolae Robu, a rectorului Marilen Pirtea şi a uneia dintre fiicele lui Ştefan Szönyi, Anca Szönyi Thomas, care a venit pentru eveniment de la Paris.   De fiecare dată când un trecător parcurge bulevardul Vasile Pârvan prin faţa Universităţii de Vest din Timişoara este acaparat de măreţia mozaicului de pe faţada instituţiei.  Toţi timişorenii sunt familiarizaţi cu lucrarea „Bălcescu şi Eminescu” de pe clădirea de şapte etaje a UVT, dar puţini ştiu cine este autorul şi mai puţini ştiu povestea creatorului mozaicului.

Universitatea de Vest din Timișoara aniversează 75 de ani de la înființare, prin festivitățile din această săptămână

Universitatea de Vest din Timișoara, aflată printre cele mai prestigioase, motivate și dinamice instituții de profil din România, aniversează 75 de ani de existență. 

Ceremoniile dedicate acestui moment de bilanț și sărbătoare, care vor avea loc vineri, 17 mai 2019, vor reuni personalități și oficialități din țară și străinătate, ambasadori, miniștri, reprezentanți ai mediului de afaceri, rectori ai universităților partenere din Franța, Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și Ungaria, și, nu în ultimul rând, membri de onoare și de suflet ai universității, precum Maia Morgenstern, Marcel Iureș, Constantin Chiriac și Dumitru Prunariu, dar și mulți alți intelectuali, oameni de cultură, manageri și decidenți reprezentativi pentru mediul de afaceri local și național, ca și invitați speciali din țară și străinătate.

Tradiția și prestigiul Universității de Vest din Timișoara s-au clădit pas cu pas, an de an. Acum, în 2019, este momentul în care avem ocazia de a ne manifesta aprecierea și respectul față de trecutul, prezentul și viitorul universității noastre, sărbătorind 75 de ani de la semnarea Decretului Regal de înființare a instituției. Momentul aniversării ne oferă nu numai prilejul de a sublinia rolul universităților în dezvoltarea societății, dar și bucuria de a celebra tradiția și valorile UVT în mijlocul vastei noastre comunități de studenți, profesori, cercetători, parteneri din mediul socio-economic.

Împreună vom lua parte la momentul special al dezvelirii plăcii Decretului Regal de Înființare a Universității de Vest din Timișoara, vom descoperi Timișoara într-un circuit turistic antrenant și ne vom bucura de regalul muzical din cadrul programului artistic aniversar, oferit de cadrele didactice și studenții Facultății de Muzică și Teatru a UVT. La 75 de ani, demonstrăm că suntem o comunitate coagulată în jurul principiilor pe care le promovăm: libertate academică, solidaritate şi respect reciproc, diversitate, transparenţă, profesionalism şi excelenţă”, spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.  

1.500 de absolvenți ai UVT au sărbătorit în Piața Victoriei și în Piața Libertății

La 30 de ani de la Revoluția din 1989 și în premieră, Universitatea de Vest Timișoara a organizat Gala absolvenților 2019, în Piața Victoriei și în Piața Libertății.

Centrul orașului a fost arhiplin de tinerii în robe și chipiuri pe care erau inscripționat TM2021, toți veseli și cu speranțe în viitor, făcând poze și îmbrățișându-se. Alături de ei erau părinții și profesorii.

Marilen Pirtea, rectorul UVT, a spus că evenimentul a fost organizat în  Piața Victoriei, fiindcă locul  simbolizează câștigarea libertății pentru noi toți. Manifestarea este ca o punte de legătură între trecut și viitor și nu va rămâne doar în memoria colectivă a comunității universitare a UVT, ci se va înscrie, cu siguranță, în memoria orașului nostru.

ANTREPRENORIAT / Un antreprenor româno-american a strâns 20 milioane dolari cu un startup de biciclete electrice care prind 50 km pe oră

Un  startup de mobilitate urbană cu biciclete electrice, care are printre cofondatori și un antreprenor originar din România, a obținut o finanțare de 20 de milioane de dolari, scrie joi presa americană de business și tehnologie.

Startup-ul propune un sistem de bike-sharing în  care utilizatorii pot să închirieze biciclete electrice prin intermediul aplicației de mobil. Sistemul este unul de tip dockless, adică nu are rastele la care să aduci bicicleta după utilizare, ci o lași într-un loc oarecare din aria deservită.

Reprezentanții Bond Mobility își propun să convingă șoferii să-și lase acasă mașinile, având în vedere viteza mare a bicicletei electrice. În schimb, serviciile de trotinete electrice disponibile pe piață, cum sunt cele ale Lime, sau de bicicletele electrice Jump (startup deținut de Uber) nu ar fi chiar o alternativă la automobilul personal, ci mai degrabă la mersul pe jos, având în vedere viteza mai redusă a acestor vehicule – cred cei de la Bond Mobility.

PLAN DETALIU / Europe, we love you! Thank you, Sibiu!

O surprinzătoare baie de mulțime a liderilor europeni a marcat summitul de joi de la Sibiu. Șefi de stat și de guvern au dat mâna cu sibienii veniți în număr mare să le ureze bun venit.

Copii însoțiți de părinți, cupluri de pensionari joviali, grupuri de tineri, unii veniți cu biciclete și trotinete, alții pe jos, au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a se asigura că vor prinde un loc bun în Piața Mare din Sibiu, cât mai aproape de covorul roșu care își aștepta deja oaspeții.
Din spatele gardului de protecție, șirul de oameni unea strada Nicolae Bălcescu cu Piața Mare. Prin spatele lor se strecurau grupuri de turiști curioși: asiatici, europeni, toți dornici să surprindă emoția momentului.

AFIȘ / Timișoara în Revoluție, 15 mai 2019, un nou modul al cursului dedicat Revoluției de la Timișoara din decembrie 1989

Link-uri utile

Ne găsești și aici:

Contact

Adresa: Bd. V. Pârvan 4, Timişoara 300223, Timiş, România
Locație: 
Parter (clădirea rectoratului)
Tel:
 +40(0)256.592.303
E-mail: 
verde@e-uvt.ro

Copyright © 2018 verdeMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională