Revista presei
11 aprilie 2019
NEWS TM / Rectorul Universității de Vest, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, intervine în cazul Aerodromului Cioca
- debanat.ro
Reprezentanții Universității de Vest din Timișoara reacționează vizavi de decizia de miercuri a consilierilor județeni, prin votul cărora a picat proiectul referitor la regulamentul de închiriere și de dare în folosință gratuită a terenului Aerodromului Cioca. Prin acest vot, liderii CJT afirmă că nu se mai poate desfăşura un concurs pentru elevi organizat de Agenția Spațială Română, în colaborare cu UVT.
După cinci ani de la precedenta competiției (în 2014), reprezentanții Agenției Spațiale Române au solicitat din nou Consiliului Județean Timiș acordarea spațiului de la Aerodromul Cioca, pentru a organiza o nouă ediție a concursului, care este planificat pentru 24 aprilie, acolo unde elevi de liceu lansează minisateliți. Autoritățile administrației judeţene, în grija cărora se află patrimoniul Aeroportului Cioca, au introdus în această perioadă spre dezbaterea și deliberarea plenului CJ Timiș un nou regulament de utilizare a spațiilor de la aerodrome. Faptul că acest regulament nu a fost încă adoptat și nu a intrat în vigoare paote bloca evenimentul destinat elevilor.
Reprezentanții UVT solicită CJ Timiș să coopereze cu organizatorii competiție pentru a evita anularea evenimentului din 24 aprilie. „Solicităm public CJ Timiș să coopereze cu organizatorii competiției girate de Agenția Spațială Română, pentru a evita, în extremis, anularea evenimentului din 24 aprilie, pe care, dacă l-ar găzdui, ar aduce multă bucurie și entuziasm publicului din oricare alt oraș mare al țării. Universitatea de Vest din Timișoara susține inițiativele tinerilor creativi și talentați, competițiile lor, și consideră că rolul autorităților locale nu poate fi decât unul de facilitator și partener activ pentru buna desfășurare a competițiilor organizate în acest spirit”, este apelul pe care îl adresează rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, pentru o rapidă deblocare a avizării evenimentului în spațiul Aerodromului Cioca.
EDUCAȚIE / Stimulente financiare pentru liceeni şi studenţi
- bursa.ro
Studenţii sau liceenii cu rezultate deosebite pot obţine granturi de până la 4.000 de euro pe an. Măsura a fost creată pentru a încuraja performanţa, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern: “Cercetarea şi inovarea sunt esenţiale pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi competitive, iar susţinerea tinerilor cercetători este prioritară pentru Guvernul României. Vom modifica astăzi programul de granturi de care pot beneficia tinerii absolvenţi de liceu cu rezultate deosebite, laureaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale, astfel încât să îl facem mai atractiv şi mai uşor de accesat. Este încă o modalitate prin care dorim să încurajăm performanţa şi să păstrăm în ţară tinerii care obţin rezultate deosebite. Am majorat bursa lunară de care beneficiau internii de la 1.000 de lei la 2.080 de lei, brut”.
Premierul a adăugat că prin granturile individuale, de până la 4.000 de euro pe an, acordate pe toată perioada studiilor universitare, inclusiv a studiilor de masterat şi doctorat se oferă tinerilor performanţi posibilitatea să-şi continue activităţile de cercetare în instituţii de învăţământ superior acreditate în ţara noastră, inclusiv după finalizarea studiilor.
EDUCAȚIE / Într-o şcoală din Bucureşti, elevii îşi fac lecţiile asistaţi de robotul Pepper, adus de UVT prima dată în România
- observator.tv
Lecţia viitorului se predă într-o şcoală din Bucureşti. Elevii învaţă cu ajutorul unui robot umanoid engleză, matematică şi îşi antrează şi simţul umorului. Explicaţia învăţătoarei care l-a invitat pe robotul Pepper la ore este simplă: “dacă înveţi, într-o zi poţi crea chiar tu o maşinărie care va uimi lumea“.
Pepper a fost creat în urmă cu cinci ani, de o companie din Japonia. Abia anul trecut, robotul umanoid a ajuns şi la noi în ţară.
Primii care l-au folosit au fost studenţii Universităţii de Vest din Timişoara. Fraţii lui au fost ulterior “adoptaţi” de mai multe companii. În premieră acum este asistent la şcoala primară.
EDUCAȚIE / Universitatea Babeş-Bolyai trece la implementarea sistemului internaţional STEM+
- adevarul.ro
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a început implementarea formală a sistemului internaţional Science, Technology, Engineering and Mathematics (STEM), cu integrarea transversală – după modele internaţionale – a ştiinţelor socio-umane (STEM+).
Potrivit reprezentanţilor UBB, implementarea noului sistem internaţional vine în sprijinul eforturilor universităţii clujene de a se poziţiona ca o universitate de tip world-class, integrând multi/inter/transdisciplinar aspecte cheie ale activităţilor educaţionale şi de cercetare. Sistemul STEM+ va fi implementat sub coordonarea Institutului STAR-UBB şi prevede stimularea interacţiunii între specialiştii, facultăţile şi domeniile UBB, îmbunătăţirea ofertei educaţionale cu programe multi/inter/transdisciplinare, păstrându-se în acelaşi timp programele clasice ca nucleu de bază.
DESCRIPTIV / Cum va schimba lumea generaţia Alfa, cea mai bogată şi cea mai longevivă generaţie din istorie
- adevarul.ro
Copiii născuţi după 2010, respectiv generaţia Alfa, vor schimba radical lumea în care trăim, în bine, sunt cei mai flexibili oameni, care se pot adapta foarte uşor la schimbări şi, poate cea mai importantă caracteristică a lor, suferă de prezenteism.
Copiii născuţi după 2010 vor schimba lumea. Aceştia vor fi cei mai numeroşi, cei mai educaţi şi vor beneficia de cea mai bună situaţie financiară din toate timpurile. Cel puţin aşa susţin specialiştii, care îşi pun mari speranţe în generaţia Alfa. Obişnuiţi cu telefoanele şi tabletele încă de mici şi dependenţi de tehnologie, aceştia vor fi în permanentă comunicare cu ceilalţi, doar printr-un click.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care generaţia Alpha e considerată cea mai versatilă de până acum. Cu alte cuvinte, generaţia Alfa este sinonimă cu „nativii digitali”. Se preconizează că, la nivel mondial, 2,5 milioane de copiii Alfa se nasc săptămânal, iar generaţia Alfa va atinge un total de 2 miliarde de persoane până în anul 2025.
CARIERE / Productivitatea în IT-ul românesc: Câţi bani aduce fiecare angajat în firmă
- startupcafe.ro
Peste 41% dintre firmele româneşti din IT&Software au sub zece angajaţi, dar companiile mari deţin peste jumătate din forţa de muncă din piaţă. Cât de productivi sunt aceşti angajaţi, caţi bani aduce fiecare IT-ist firmei în care lucrează.
Un studiu realizat de DOvelopers, în care au fost incluse firmele cu peste cinci angajați și care depășesc cifra de afaceri de 50.000 de euro, în 2017, arată că 75% dintre aceste firme au productivitatea anuală per angajat mai mică de 52.000 de euro, în vreme ce 50% dintre acestea înregistrează mai puțin de 34.800 de euro.
La limita inferioară, se arată că 25% nu ating 22.000 de euro productivitate.
În România sunt aproximativ 9.400 de angajaţi în IT, iar 38% dintre ei lucrează în companiile mari cu peste 400 de angajaţi.
Firmele și alți angajatori din România plătesc IT-iștilor salarii nete de 6.683 de lei în medie, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS).
Compania care a realizat studiul arată că 97% dintre respondenți au declarat că recomandă metodologia Agile de lucru pentru creşterea productivităţii, însă doar 51% s-au declarat mulțumiți sau foarte mulțumiți de actualul mod de lucru Agile. Și, în timp ce Scrum conduce detașat preferințele privind metoda de lucru aleasă, cele mai multe companii de IT din țara noastră au între trei și cinci ani, de când utilizează aceste metodologii pentru a-și crește productivitatea.
PIAȚA MUNCII / Statistică alarmantă: Un milion de tineri nu sunt nici angajaţi, nici la şcoală, deşi există o criză acută pe piaţa muncii/ Şeful Autorităţii pentru Formarea Profesională: „Nu sunt nicăieri”
- hotnews.ro
Gabriel Bratu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual, susţine că în prezent sunt un milion de tineri români care nu sunt nici la şcoală, nu sunt nici angajaţi. „Nu sunt nicăieri”, a precizat Bratu, în cadrul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.
„Toate domeniile se confruntă cu lipsa forţei de lucru. Investiţia în forţă de muncă este cea mai importantă. Una adecvat calificată. Noi suntem interfaţa între companii şi şcoală. Partea de practică, cu tutori de practică: de la companii în sistem dual avem 2.300 de ore de practică, la stat 200 de ore. Asta înseamnă că începând cu anul 2, aproape că lucrează în companii. Bursa minimă este de 200 de lei, atât cât oferă şi statul român. Sunt companii care alocă 1.500 lei bursă. Cum îi oprim să nu plece? Prin faclităţile oferite încă din practică: transport, cazare, masă, nu doar bursă. Odată finalizate studiile, încheie contractul de prcatica şi îl începe pe cel de muncă”, a declarat, miercuri, Gabriel Bratu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual, în cadrul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii, organizată de HORA.
Potrivit sursei citate, în prezent sunt un milion de tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani care nu sunt nici angajaţi, dar nici la şcoală.
„Ieri, Autoritatea Naţională a încheiat un acord cu Institutul de Cercetare al Academiei Române. De acolo aflu că tineri între 16 şi 21 de ani nu sunt nicăieri: nici angajaţi, nici la şcoală. Şi sunt un milion. Avem resursă. Important este să ne promovăm, să îi convingem pe părinţi că la final de clasa a 8-a, cu bursă şi garanţia unui loc de muncă, există şansă”, precizează Bratu.